Editorial

De la forma fără fond, la ciuma roşie şi înapoi

O strigare foarte utilizată zilele astea este “PSD/Ciuma roşie”. Acest strigăt de luptă era foarte la modă în 1990, cu diferenţa că pe-atunci era „FSN – Ciuma roşie”. O a doua diferenţă e că, în 90, acel strigăt de luptă avea sens. FSN era condius de oameni ca Iliescu, Roman, Brucan – comunişti sadea, sau progenituri de nomenclaturişti. Başca, era perioada imediat de după revoluţie, când a fi etichetat „comunist” era cea mai mare jignire. Totul era completat de un joc de cuvinte, ciuma neagră fiind una din marile molime ce au bântuit Europa în Evul Mediu. Acest slogan emblematic pentru perioada Pieţei Universităţii s-a ofilit rapid: Iliescu şi gaşca lui de „comunişti” au fondat FDSN, apoi PDSR (nume care nu prea merg scandate împreună cu „ciuma roşie”, din motive de ritm), iar FSN-ul i-a rămas lui Petre Roman, care devenise brusc un personaj pozitiv, după ce fusese mătrăşit de Iliescu. Treizeci de ani mai târziu, sloganul acesta, demonetizat şi golit de conţinut, a fost dezgropat şi refolosit în 2018-2019. Rostogolit de nostalgici nouăzecişti, dar şi de o majoritate de tineri care habar n-au ce urlă, el a devenit pe Facebook lozincă, nume de pagină, sau de eveniment. În ziua de azi, nici unul din liderii PSD nu e fost lider comunist. Mulţi dintre ei nici nu au fost membri de partid. Iar principalele acuzaţii aduse PSD – corupţie, delapidare, spirit anti-UE, anti-Stat de drept – nu au nicio treabă cu comunismul, în perioada PCR asemenea fapte fiind fie necunoscute, fie rare întrucât pedepsele pentru subminarea economiei naţionale erau foarte dure. Practic, nici conducerea, nici baza electorală a PSD nu pot fi considerate azi ca fiind comuniste sau nostalgic-comuniste, deci expresia „PSD – Ciuma Roşie” e lipsită de conţinut. Dar sună al naibii de bine şi are un efect mobilizator dovedit încă din 1990. Motiv pentru care a fost scoasă din dulap şi repusă în funcţiune, apoi preluată şi cântată de sute de mii de oameni care habar nu au ce înseamnă. Zilele trecute citeam comentariul unui feisbucist, care ne chema să votăm la prezidenţiale, „ca să scăpăm de ciumaţi”. Căutând intuitiv să găsească sens în cuvintele pe care le scria, el atât a înţeles – că pesediştii sunt ciumaţi – deci răi…
O altă idee reşapată şi foarte la modă este aceea că partidele şi politicienii au capitalizat şi jefuiesc toate resursele ţării. Epoca de glorie şi realitate a acestei teorii a fost între 1996-2004. După 1996, Alianţa CDR-PNL a făcut acelaşi lucru ca pesederiştii lui Iliescu – şi-a împărţit şi a jumulit bine ciolanul. Totul a culminat în Guvernarea Năstase, în epoca aşa-numitei „corupţii generalizate”. În decada scursă după 2004, lucrurile s-au schimbat radical: Vârfurile partidelor politice au fost scuturate de campaniile DNA, până la punctul în care Băsescu a fost nevoit să îşi schimbe discursul pentru prezidenţialele din 2009, de la lupta împotriva corupţiei politice, la lupta anti-moguli. Statistici serioase realizate la nivel internaţional arată că România este la fel de coruptă ca Turcia sau Italia, dar milioane de români cred în basmul mega-corupţiei politice, cu umbre gigantice ale mega-corupţilor proiectate pe peretele peşterii informaţionale în care trăim.
Seceraţi de DNA în ultimii 10 ani, majoritatea liderilor politici (din PSD, PD, PNL etc.) au fost condamnaţi pentru adevărate găinării prin comparaţie cu furturile de altă dată, sau pentru fapte petrecute în urmă cu 7-8-10 ani. Ca să înţelegeţi la ce mă refer, comparaţi ceasul Vioricăi Dăncilă cu colecţia de tablouri a lui Năstase – numai colecţia de icoane de pe peretele de lângă WC-ul lui Năstase valorează mai mult… Practic, singurul lider politic de top care se potriveşte marginal acestei imagini a politicianului îmbogăţit e Iohannis. Ca şi Năstase, el are mai multe case (başca vreo câteva sute de mii de euro încasaţi cam ilegal de pe urma închirierii uneia dintre ele – pe care nu ştim nici în ziua de azi dacă i-a înapoiat Statului), are jacuzzi şi alte dotări de peste 1 milion de euro bani publici instalate la cererea lui în vila prezidenţială, şi mai are şi câteva sute de plimbări în interes personal, cu coloana oficială, pe ruta Cotroceni – Sibiu. Prin comparaţie, Mazăre sau Vâlcov dădeau tunuri de sute de milioane de euro din postura de politicieni locali, în epoca de aur a corupţiei politice…
O altă idee la modă e aceea că Guvernul controlează Presa. E vorba de un alt relict, de o altă teorie cu bazele în deceniile trecute, care azi nu mai e aproape deloc valabilă. Mulţi dintre cei ce o susţin azi sus şi tare erau prea tineri sau prea puţin preocupaţi de politică pentru a-şi aduce aminte cum, la anunţarea rezultatelor primului tur de scrutin din 2004, reporterul TVR s-a pus în faţa lui Băsescu şi a vorbit peste acesta, pentru că ordinul era ca Băsescu să nu fie văzut sau auzit nici măcar la conferinţa lui de presă. Tot în 2004 exploda Scandalul Stenogramelor, fiind publicate discuţiile conducerii PSD despre aranjarea alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale. Subiectul – deşi era o bombă de presă – a fost prezentat puţin sau deloc la posturile de radio sau de televiziunile cu emisie naţională. Stenogramele au fost publicate de Ziua, Evenimentul Zilei şi România Liberă – singurele guri de tun ale presei libere (sau cel puţin libere de PSD). A trebuit să merg la o benzinărie la ieşirea din oraş ca să cumpăr unul din aceste ziare, căci în ziua în care au fost publicate stenogramele tot tirajul celor trei ziare, plecat din Bucureşti, s-a evaporat pe drumul spre Constanţa şi alte mari oraşe, iar în chioşcuri ele au fost inexistente. Să vorbeşti de controlul presei în condiţiile actuale, când un fost jurnalist al unei televiziuni naţionale trece din studio direct în Parlamentul European din postura de #1 pe lista PNL, iar trăgând linie o majoritate a presei e anti-guvern şi anti-PSD, e anacronic şi nerealist.
O altă zicere a anilor 90 – dar care nu e scoasă din dulap şi pusă pe tapet – este „Cu televizorul / Aţi minţit poporul”. Nu e pusă pe tapet, pentru că – spre deosebire de celelalte lozinci şi teorii – e de maximă actualitate. În ziua de azi, jurnalismul obiectiv e atât de rar, că poate fi inclus în lista speciilor (literare) pe cale de dispariţie. Ştirile sunt trunchiate, prezentate cu comentarii subiective şi adăugiri tendenţioase, până la punctul în care trebuie să te îndoieşti de tot şi să cauţi declaraţia originară ca să te convingi dacă e sau nu aşa cum ţi s-a spus la radio sau tv că este. Imediat după ştiri, sunt scoşi de la naftalină influencerii gen CTP sau Godină, al căror comentarii – uneori forţate şi deplasate – sunt apoi multiplicate, republicate şi promovate în toate mediile – radio, tv, presă scrisă şi on-line, reţele de socializare – până la punctul în care ajung (aşa cum probabil se şi urmărea) să se suprapună ştirii iniţiale. Practic, exceptând scurtele reportaje de fapt divers de genul celor despre câini care se dau cu placa de surf, programele de ştiri de la radio şi tv au ajuns să conţină 1% informaţie şi 99% propagandă. Ne-am întors în epoca Telejurnalului de la TVR din 1989 – faţa întoarsă către Popor a originarei Ciume Roşii, PCR. În anul de graţie 2019, nu mai iubim trădarea, dar îi urâm pe trădători, ci urâm Ciuma Roşie, dar iubim propaganda şi celelalte matrapazlâcuri ale Ciumei.
Suntem minţiţi zilnic „cu televizorul”, dar şi prin reţeaua de socializare –formă fără fond la modul absolut. „Reţeaua de socializare”, traducere imbecilă a sintagmei „social network” (care de fapt înseamnă, simplu „ reţea socială”) e doar un nume fandosit pentru Facebook, căci celelalte „reţele” au penetrare redusă pe piaţa media din România. Facebook nu este o reţea de socializare, pentru că „a socializa” înseamnă, în sensul modern, a ieşi în oraş cu un grup de prieteni sau cunoscuţi şi a interacţiona cu aceştia, în public. Or, actul de a te ascunde în spatele unui computer sau telefon mobil şi în spatele unui nume ca Unkinez Micutz / Andra Andreiutza Sexxxy etc. şi a mângâia ore în şir ecranul e exact moartea socializării. Facebook nu e nici măcar o reţea socială, căci definiţia acesteia este „suma tuturor actorilor sociali şi a interacţiunilor dintre aceştia”, ci e cel mult o componentă a reţelei sociale. Fără să conştientizeze acestea, sute de mii şi milioane de români vorbesc zilnic despre „reţele de socializare”, ca şi despre „Ciuma Roşie”, sau despre multe alte sloganuri, teme, sau idei – toate false, perimate, pervertite.
Trăim într-o societate post-informaţională, într-o societate dez-informaţională. Şi în reversul paradigmei formelor fără fond. Acum 150 de ani, Maiorescu şi Eminescu făceau critica adoptării formelor occidentale, în lipsa fondului corespunzător. Între timp, fondul s-a creat, a fost şi s-a dus, şi de rămas am rămas tot cu formele. Teme reşapate, slogane borşite, denumiri goale de conţinut şi improprii. Într-o ţară incapabilă a ţine minte măcar istoria recentă, progresul înseamnă a regresa la nivelul anului 1900.

Un articol de Răzvan PETRE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top