Actualitate

Cum și-a finanțat Ciulei de la Cernavodă campania electorală din banii subalternilor VIDEO

George Ciulei, directorul Utilități Publice Gospodărie Comunală SRL Cernavodă, pare să fi transformat această societate publică într-un instrument de putere personală.

Surse din cadrul instituției susțin că acesta s-a folosit de poziția sa pentru a-și finanța campania electorală și pentru a-și promova propria imagine, în perioada în care a candidat pentru funcția de primar al orașului Cernavodă. Pentru această funcție, Ciulei a candidat din partea partidului Forța Dreptei, al cărui președinte este.

🛑 Demitere după datorii uriașe, reinstalare contestată


În primăvara anului 2024, Ciulei a fost demis din funcția de director, după ce au fost constatate datorii uriașe ale societății pe care o conducea. Doar către ANAF, Utilități Publice înregistra restanțe de aproape 1 milion de euro, la care se adăugau datorii către furnizori.
Cu toate acestea, după ce a pierdut alegerile pentru Primăria Cernavodă, Ciulei a fost reinstalat în funcție de către o alianță pestriță din Consiliul Local, formată din reprezentanți ai unor partide cu orientări politice complet diferite. Reinstalarea lui Ciulei ca director a fost contestată în instanță.
🎯 Utilități Publice Gospodărie Comunală SRL este o societate publică aflată în subordinea Consiliului Local Cernavodă, având delegat serviciul de colectare a deșeurilor și întreținere a spațiilor verzi. Societatea este finanțată din fonduri publice.

📌 Împrumuturi suspecte din banii societății

Întorcându-ne la demiterea lui Ciulei, după acest moment au ieșit la iveală mai multe practici controversate din cadrul societății. Una dintre acestea este un sistem ciudat de împrumuturi. Mai mulți angajați ai societății au solicitat, în 2023 și 2024, sume mari de bani, de până la 15.000 lei de persoană. Chiar și directorul Ciulei a cerut și a primit de la societate două împrumuturi cu un total de 30.000 lei, după cum demonstrează cele două cereri de împrumut.

Este amuzant să vezi cum Ciulei George, angajat ca director îi cere șefului său (același Ciulei George) să îi aprobe împrumutul unor sume de bani. Culmea ar fi fost să fie refuzat pe motiv de proastă gestionarea a societății!

🔎 Declarația unui angajat: „Mi-a cerut să îl împrumut”


Am intrat în posesia unei declarații explozive, ce ar putea confirma teoria că Ciulei a strâns acești bani pentru a-și finanța campania electorală. De altfel, Ciulei a profitat de poziția sa pentru a-și promova imaginea proprie, în perspectiva candidaturii. Imaginile de mai jos, postate pe conturile sale de social media, arată această preocupare.

Un angajat susține că directorul i-a cerut să-l împrumute cu suma de 15.000 lei, bani pe care angajatul urma să-i primească sub formă de împrumut de la societate. Pentru a justifica lipsa banilor, suma urma să fie acoperită prin ore suplimentare.

Dar oare aceste ore suplimentare au fost prestate în mod real sau fictiv? Cui i-ar coveni să se împrumute de bani, să dea acei bani altcuiva și apoi să muncească, tot el în plus, pentru a acoperi „gaura”?

Despre aceste împrumuturi ne-a vorbit și o angajată a societății, Elena Jivu, într-un scurt interviu pe care îl puteți vedea mai jos.


🎯„Le-a spus că banii ăia nu o să îi mai dea înapoi”

„Am auzit și noi că el a pus anumite persoane să facă avansuri de 15.000 RON de persoană în favoarea lui, banii fiind pentru el, nicidecum pentru persoanele respective, care nici la ora actuală banii ăia nu s-au înapoiat. (Ciulei-n.red) le-a spus că banii ăia nu o să îi mai dea înapoi.

Se puneau și ore suplimentare, după program în cursul săptămânii și sîmbăta își puneau ore suplimentare”, ne-a spus Elena Jivu

Cert este că după plecarea lui Ciulei din societate, acest sistem de ore suplimentare a fost oprit pentru că s-a constatat că efectiv nu este nevoie de această muncă în plus. Iar angajaților li se opresc bani din salariu în fiecare lună.

Departamentul de Investigații

3 Comments

3 Comments

  1. Pingback: Ce spune Ciulei despre avansurile salariale

  2. Pingback: Ce spune George Ciulei despre avansurile salariale

  3. Pingback: Dezvăluirile noastre au dus la percheziții la Cernavodă! - Dezvaluiri.Ro

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top