Un anunț care a trecut în mare parte neobservat și comentat în peisajul media românesc a fost acela făcut de fostul ministru al apărării Moșteanu în urmă cu câteva luni, privind introducerea serviciului militar voluntar. În acest articol fac anatomia proiectului propus de MApN, care are șanse optime să devină o imensă gaură neagră în bugetul României.
Care e problema?
La nivel NATO, strategia ultimilor 30 de ani a fost aceea a armatelor mici – dar profesioniste, ideologia spunând că un soldat super-antrenat e mai bun decât 10 începători. Așa cum s-a dovedit cu prisosință, armatele mici dar profesioniste sunt bune la orice – mai puțin la dus războaie! Rezultatul ideologiei este că, exceptând SUA și Turcia, toate țările NATO au armate de buzunar, incapabile să se apere pe ele însele – darămite țările și aliații. Cel mai bun exemplu e recent primita în alianță, Finlanda, care are o armată de vreo 15.000 de inși. Dacă scoatem din calcul birocrații, tehnicienii, bucătarii și ceilalți necombatanți – și mai luăm în calcul că nicio armată nu poate ține pe linia frontului tot efectivul, permanent, rezultă că finlandezii pot alinia vreo 2-3.000 de soldați, care ar putea apăra eficient vreo 10 kilometri din cei peste 1.000 km de graniță cu Rusia.
Finlanda are totuși un atu: Serviciul militar obligatoriu, care face ca țara să aibă câteva sute de mii de soldați cu antrenament complet, capabili să se comporte ca o armată și să fie mobilizați în câteva zile.
Trei, Doamne, și toți trei!
Spre deosebire de Finlanda, sistemul armatei profesioniste a făcut ravagii în Europa. Culmea dezastrului e România, care la un efectiv pe hârtie de vreo 30-40.000 de suflete, după 20 de ani de la abolirea serviciului militar obligatoriu, abia poate rechema la arme câteva mii de inși. Recentul fiasco al exercițiului MOBEX 2025 a dat dimensiunea dezastrului: La o populație de vreo trei milioane (București + Ilfov), abia s-au mobilizat circa 8.000 de rezerviști – iar personalul existent al armatei n-a fost în stare să-i preia și să-i ducă în poligon nici măcar pe acești 8.000.
În catastifele MApN sunt peste 100.000 de rezerviști, majoritatea cu vârsta de 40-60 de ani. În realitate, cifra e de 3-5 ori mai mică. Majoritatea acestora sunt absolvenții ultimilor ani de serviciu militar obligatoriu, când pregătirea se făcea de formă, de către un personal incomplet, însărcinat cu stingerea luminii la ieșirea din fostul sistem de recrutare.
Singurii rezerviști cu experiență sunt cei rulați în Irak și Afganistan. Dar și aceia știu cel mult să facă patrule și activități de poliție militară, nefiind implicați în faza activă a luptelor. În plus, mulți dintre aceștia au fost lăsați la vatră cu probleme fizice sau mentale, și cu o pensie – specială, dar de toată mizeria. Deci canci motivație, canci capacitate…
Ironic, singurii rezerviști pe care România s-ar putea baza sunt cei 500-1.000 de inși rulați prin organizația lui Horațiu Potra. Cel mai recent în Congo, aceștia au fost implicați în antrenarea a zeci de mii de recruți și în operațiuni de luptă complexe, cu vehicule de asalt, drone, artilerie etc. Aceștia sunt singurii militari români care au trăit un război real și modern. Dacă la începutul lui 2024 ei erau prezentați ca o elită care duce faima României, în ultimul an ei au fost etichetați, in corpore, „mercenari, rusofili, dușmani ai Constituției”. Deci, în momentul de față, e greu de crezut că cineva ar avea încredere în ei – sau că ei și-ar mai dori să lupte pentru o țară în care au fost târâți în mocirlă.
Ceaușescu râde: Vom dubla recolta de rezerviști la hectar
Deși oficial nimeni din NATO nu a recunoscut falimentul armatelor „mici și vioaie”, semnele că toți au conștientizat dezastrul sunt la tot pasul: Unele țări cochetează cu reintroducerea serviciului militar obligatoriu (Croația și Danemarca l-au reintrodus deja), altele (ca Polonia) au crescut semnificativ efectivul armatei permanente, iar restul au anunțat soluții de avarie.
România e în ultima categorie, fostul ministru al apărării anunțând lansarea în dezbatere a introducerii unui serviciu militar voluntar. Ca mai toate la noi, această idee nu e originală: Am copiat sistemul propus de francezi (care la rândul lor l-au copiat de la suedezi). Concret, se intenționează ca bărbați și femei din România să intre la pregătire militară voluntară, pentru 3-4 luni, urmând ca la finalizarea stagiului fie să intre în rezerva oficială, fie să fie agățați pentru un contract permanent în armată.
Soluția aceasta e evident o cârpăceală: După 3-4 luni de antrenament, „recruții” ar putea cel mult să fin încadrați la „rezerva – carne de tun” – în cel mai bun caz fiind capabili să bată pas de defilare, să recunoască tresa de sergent și să ajungă de la cazarmă la poligon fără să își tragă un glonț în picior, pe drum.
Proba că acest demers are ca singur obiectiv depășirea cotei de rezerviști la hectar în întrecerea socialistă dintre țările NATO e dată de faptul că serviciul de voluntariat e deschis atât bărbaților, cât și femeilor (în curând, și copiilor?)
Soluția recrutării femeilor a fost adoptată, în disperare de cauză, și de ucraineni, acum vreun an și jumătate. Cu toată disperarea, după vreo două luni, s-au prins că e o imbecilitate și au lăsat-o baltă, iar de atunci nu s-a mai auzit nimic. Noi suntem, însă, mai incluzivi și mai echitabili decât ucrainenii – femeile românce vor avea dreptul, la fel ca bărbații lor, să intre în rezerva de soldați de carton!
Cum să furi un mili… ard?
Obiectivele declarate ale acestui exercițiu de stupiditate sunt atragerea de noi cadre pentru armată și dublarea rezervei active. În realitate, însă, cine vrea și e apt poate să se înroleze direct, nu are nevoie să frece menta patru luni pe un salariu de subzistență în programul de voluntariat. Deci cel mai probabil proiectul va atrage un mix de terchea-berchea și fete mari fără loc de muncă. La un salariu de 5.000 de lei pentru 50.000 de voluntari, România va deconta un miliard de lei doar pentru salariile acestor soldați neterminați. Iar acesta e doar vârful aisbergului…
Toți acești soldați teoretici vor trebui hrăniți, îmbrăcați și cazați. Cazarme care stau pustii de zeci de ani vor trebui renovate de batalioanele (inexistente?) de geniști – sau mai degrabă de firmele „agreate” și „autorizate”. Cartofii de la popotă vor putea să fie livrați doar de băieții deștepți care și-au luat certificat de securitate din vreme. Iar – la fel cum în pandemie unele firme au făcut averi aducând măști neconforme din Turcia – și acum numai anumite firme ar putea livra moletiere, eventual tot de la Cătălin Botezatu.
Șmecheria cea mai tare este aceea că toate aceste cheltuieli vor fi făcute pe contul de apărare – adică la secret și la adăpostul lozincii „Cheltuim pentru siguranța națională!” În țara „Afacerii Skoda”, a scandalului intrării în război în 1916 în fundul gol (după doi ani de cheltuieli masive la Apărare), al traficului cu țigări post-decembrist și al schimburilor de terenuri militare cu Gigi Becali, nu cred că mă poate acuza cineva că am așteptări nerealiste…
Nici măcar la nivel NATO eventuala deturnare a fondurilor nu ar fi o premieră. Cu o zi înainte de atentatele de 11 septembrie, secretarul apărării SUA anunța că la cel mai recent audit, armata SUA nu găsea documente justificative pentru două trilioane de dolari cheltuiți. Apoi, în Irak, firma vicepreședintelui SUA era prinsă că umflase de trei ori cheltuielile de hrană – fraudă de zeci de milioane de dolari, nepedepsită. În Afganistan, auditorul oficial a conchis că o treime din fonduri (peste un trilion dolari SUA) au fost fraudate, iar – ca scandalul să nu se repete – cu ocazia banilor trimiși în Ucraina, Senatul american a votat (cu două voturi împotrivă) să nu existe niciun audit. La un an după acest vot, DNA-ul ucrainean a descoperit – predictibil – baloți de dolari și veceuri de aur la administratorii ajutorului din SUA. Dacă toate acestea se pot întâmpla la americani, ce pretenții să mai avem la noi?
Și – că tot vorbirăm de Ucraina – să nu uităm că România este singura țară NATO al cărei ajutor pentru țara vecină e trecut „la secret”. În realitate, toată lumea – de la badea Ion din Băicoi, la Putin de la Kremlin – știe că România a livrat până acum vreo 30 de pachete de ajutor militar, bașca umanitar și de altă natură către Ucraina. Deci nu e ca și cum ne e rușine să recunoaștem că ajutăm Ucraina… Iar motivul clasificării ajutorului zace prin altă parte – eventual Justiția (după ce se va de-acapara) ne va spune unde zace.
În concluzie, avem un super-mega-ultra proiect de creștere a recoltei de soldați de carton la hectarul de contracte clasificate. Zilele trecute, președintele Nicușor a scăpat porumbelul, în stilul caracteristic, anunțând că ceea ce ministrul cu diplomă de la școala vieții Moșteanu ne anunțase ca fiind un proiect ce urmează a fi discutat public, e deja pus în aplicare. Înainte să aplaudați demersul, eu zic să vă uitați în buzunare – nu de alta, dar să fim siguri că ne permitem, pe deficitul ăsta bugetar…
Un articol de Răzvan PETRE
