Fără categorie

Consumatori: majoritatea site-urilor internet sunt sigure acum pentru cumpărarea de bunuri electronice

Cumpărarea pe internet a bunurilor electronice populare, precum camerele video digitale şi playerele muzicale, este mult mai sigură acum, după o acţiune împotriva site-urilor internet cu probleme. 84 % dintre site-urile internet care vând produse electronice verificate pentru încălcarea normelor UE de protecţie a consumatorilor respectă acum legislația UE (în comparație cu doar 44 % în 2009). Investigaţia generală a fost lansată în mai 2009 și a fost executată de autoritățile naționale din 26 de state membre, Norvegia și Islanda. Printre problemele identificate s-au numărat informațiile înşelătoare privind drepturile consumatorilor, preţurile incorecte şi lipsa detaliilor de contact ale comerciantului (IP/09/1292). Aceste site-uri au fost corectate şi s-au impus penalităţi în cazurile necesare.

Comisarul UE pentru sănătate şi consumatori, John Dalli, a declarat: „Rolul verificărilor generale este de a se asigura controlul viguros al punerii în aplicare a legislației UE în benefici…

Cumpărarea pe internet a bunurilor electronice populare, precum camerele video digitale şi playerele muzicale, este mult mai sigură acum, după o acţiune împotriva site-urilor internet cu probleme. 84 % dintre site-urile internet care vând produse electronice verificate pentru încălcarea normelor UE de protecţie a consumatorilor respectă acum legislația UE (în comparație cu doar 44 % în 2009). Investigaţia generală a fost lansată în mai 2009 și a fost executată de autoritățile naționale din 26 de state membre, Norvegia și Islanda. Printre problemele identificate s-au numărat informațiile înşelătoare privind drepturile consumatorilor, preţurile incorecte şi lipsa detaliilor de contact ale comerciantului (IP/09/1292). Aceste site-uri au fost corectate şi s-au impus penalităţi în cazurile necesare.

Comisarul UE pentru sănătate şi consumatori, John Dalli, a declarat: „Rolul verificărilor generale este de a se asigura controlul viguros al punerii în aplicare a legislației UE în beneficiul consumatorilor, transparenţa preţurilor şi adevărul informaţiei. Rezultatele de astăzi arată că verificările generale funcţionează. Impulsul de încredere a consumatorilor pe care îl pot genera acestea va aduce beneficii şi întreprinderilor de bună reputaţie. Suntem decişi să continuăm aceste acţiuni comune de control al aplicării legislaţiei şi deja vizăm următorul sector cu probleme”.

Verificarea generală

O verificare generală este o acţiune de control al aplicării legislaţiei condusă de UE şi executată de autorităţile de control de la nivel naţional. Statele membre execută verificări simultane, coordonate, pentru a constata eventuale încălcări ale legislaţiei de protecţie a consumatorilor într-un anumit sector. Operatorii sunt contactaţi în legătură cu suspiciunile de nereguli şi li se cere să întreprindă acţiuni de corectare.

Verificarea generală pentru produse electronice a avut loc în luna mai 2009. Autorităţile de control din Europa au verificat site-uri internet care vând produse electronice în legătură cu respectarea legislaţiei UE privind consumatorii. Pentru verificare s-au selectat șase categorii populare de produse, inclusiv, de exemplu, playerele muzicale individuale, camerele video digitale și telefoanele mobile. De atunci, autorităţile naţionale au continuat să urmărească site-urile cu probleme, cerând corecturi şi impunând sancţiuni, după caz.

Rezultatele verificării generale la categoria produse electronice

În general, din 369 de site-uri internet verificate iniţial, 310 site-uri (84 %) respectă acum normele pentru consumatori valabile pe întreg teritoriul UE, în comparaţie cu numai 163 de site-uri (44 %) în mai 2009. Printre sancţiunile pentru încălcările confirmate se numără amenzi şi închideri de site-uri internet.

În ceea ce priveşte problemele principale identificate iniţial:

informaţii privind drepturile consumatorilor: 86 % dintre site-urile internet verificate prezintă acum informații clare și precise conform legislației (de exemplu privind dreptul de a returna produsul fără a oferi un motiv și privind perioada de garanție legală), în comparație cu 64 % în mai 2009;

informaţii privind prețul total: 94 % dintre site-urile verificate prezintă acum informații clare și precise privind costul total (inclusiv taxele de livrare și toate celelalte costuri suplimentare), în comparație cu 75 % în mai 2009;

datele de contact ale comerciantului: 95 % dintre site-urile verificate prezintă acum detalii privind comerciantul precum numele, adresa şi e-mailul, în comparaţie cu 82 % în mai 2009.

Care sunt următorii paşi?

Autoritățile naționale vor continua să lucreze la cazurile restante. Pentru cazurile transfrontaliere, există contacte între omologii din ţări diferite. Noul sistem de verificări generale la nivel UE va continua, cu noi acţiuni de acest tip şi acţiuni comune planificate pentru următorul an.

A se vedea, de asemenea, MEMO/10/417

Noua verificare generală: site-urile de bilete

Cea mai recentă verificare generală investighează în prezent vânzările online de bilete pentru evenimente culturale şi sportive. S-au verificat 414 site-uri, 167 (40 %) sunt conforme, dar 247 (60 %) au fost marcate pentru investigaţii ulterioare pentru încălcarea normelor de protecția consumatorilor. Autorităţile naţionale se află în prezent în faza controlului punerii în aplicare, când contactează comercianţii vizaţi şi le cer să îşi clarifice poziţia sau să corecteze problemele identificate.

Principalele domenii cu probleme au fost:

informaţii lipsă, incomplete sau eronate privind preţul (de exemplu taxe ascunse sau comisioane de manipulare): 74 % dintre site-urile internet cu probleme;

termeni şi condiţii incorecte (de exemplu lipsa garantării livrării la timp a biletelor sau excluderea unei restituiri în caz de anulare): 73 % dintre site-urile internet cu probleme;

informaţii absente, incomplete sau eronate privind comerciantul (de exemplu comerciantul pretinde în mod fals că ar fi un reprezentant autorizat): 48 % dintre site-urile internet cu probleme;

A se vedea, de asemenea, MEMO/10/418

Pentru mai multe informaţii: site-ul internet al verificărilor generale:

http://ec.europa.eu/consumers/enforcement/sweeps_en.htm

inclusiv modele de pagini internet cu exemple de practici corecte/incorecte

Sursa:CE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top