Fără categorie

Consultări România-Estonia, la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene

Marţi, 5 octombrie, au avut loc, la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), consultări în domeniul afacerilor europene între Estonia şi România.

Discuţiile s-au axat pe principalele teme europene, precum viitoarea perspectivă financiară a Uniunii Europene şi viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), Strategia Europa 2020, relansarea pieţei interne şi Agenda digitală, sectorul energetic, precum şi aderarea României la Spaţiul Schengen.

Delegaţia estonă a fost condusă de domnul Juhan Lepassaar, director pentru afaceri europene al Cancelariei de Stat din Estonia, coordonator naţional pentru afaceri europene.

Referitor la perspectiva financiară şi noul cadru financiar multianual, având în vedere nevoile de dezvoltare ale României pe termen mediu şi lung pentru reducerea diferenţelor faţă de media statelor membre din Uniune, partea română consideră că bugetul UE trebuie să asigure un echilibru între efortul necesar pentru accelerarea procesului de convergenţă şi…

Marţi, 5 octombrie, au avut loc, la sediul Departamentului pentru Afaceri Europene (DAE), consultări în domeniul afacerilor europene între Estonia şi România.

Discuţiile s-au axat pe principalele teme europene, precum viitoarea perspectivă financiară a Uniunii Europene şi viitorul Politicii Agricole Comune (PAC), Strategia Europa 2020, relansarea pieţei interne şi Agenda digitală, sectorul energetic, precum şi aderarea României la Spaţiul Schengen.

Delegaţia estonă a fost condusă de domnul Juhan Lepassaar, director pentru afaceri europene al Cancelariei de Stat din Estonia, coordonator naţional pentru afaceri europene.

Referitor la perspectiva financiară şi noul cadru financiar multianual, având în vedere nevoile de dezvoltare ale României pe termen mediu şi lung pentru reducerea diferenţelor faţă de media statelor membre din Uniune, partea română consideră că bugetul UE trebuie să asigure un echilibru între efortul necesar pentru accelerarea procesului de convergenţă şi stimularea creşterii eficienţei şi competitivităţii Uniunii pe plan mondial.

În ceea ce priveşte viitorul PAC, România pledează pentru menţinerea actualei structuri a PAC, cu cei doi Piloni – Pilonul I – măsuri de piaţă şi plăţi directe, şi Pilonul II – dezvoltare rurală. Referitor la plăţile directe, cele două părţi au exprimat poziţii similare, partea estonă considerând că distribuţia plăţilor directe nu trebuie să dezavantajeze noile state membre, fiind necesară o redefinire a scopurilor acestora.

Cu privire la Strategia „Europa 2020″, partea română a menţionat că, în ceea ce o priveşte, obiectivele de coeziune economică, socială şi teritorială sunt consonante cu obiectivele noii strategii europene pentru creştere inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii,  ceea ce presupune ca noua perspectivă financiară a UE să prevadă alocări adecvate în cadrul politicii de coeziune.

În cadrul discuţiilor, partea estonă a subliniat interesul deosebit pentru relansarea pieţei unice, susţinând că instituirea unei pieţe unice digitale cu beneficii economice şi sociale durabile este posibilă prin dezvoltarea internetului rapid. Partea română a arătat că România susţine liniile directoare de acţiune stabilite în strategia europeană „Agenda Digitală” şi crede că aceste domenii majore vor forma un cadru pentru transformările pe termen lung produse de o societate şi o economie din ce în ce mai digitalizate.

La capitolul politică energetică, partea română a apreciat că, având în vedere că investiţiile în infrastructura energetică şi dezvoltarea unor noi tipuri de infrastructuri sunt esenţiale pentru asigurarea aprovizionării cu energie a UE, este de dorit ca în viitoarea perspectivă financiară să se rezerve o pondere mai însemnată alocări financiare destinate proiectelor energetice.

În privinţa subiectului aderării la spaţiul Schengen, partea română a precizat că România îşi menţine obiectivul de aderare la acest spaţiu în martie 2011, menţionând că au fost alocate fondurile necesare pentru realizarea măsurilor specifice de pregătire, fiind valorificate în acest context, cu o rată ridicată de absorbţie, resursele pus la dispoziţie de UE prin facilitatea Schengen.  Oficialul eston a salutat progresele înregistrate de România şi a arătat susţinerea Estoniei pentru aderarea noastră la spaţiul Schengen în martie 2011.  

În finalul întâlnirii, ambele părţi au apreciat utilitatea dialogului, exprimând dorinţa de a dezvolta colaborarea în problematica afacerilor europene, inclusiv prin instituirea unui sistem rapid de consultare pe dosare europene de interes reciproc.

 

Departamentul pentru Afaceri Europene

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top