La nivelul Uniunii Europene au fost iniţiate o serie de demersuri pentru ameliorarea cadrului general de reglementare ca mijloc pentru o creştere a competitivităţii economice şi a locurilor de muncă prin programul „O mai bună reglementare”, denumit şi „Better regulation” sau „Smart regulation”.
În cadrul priorităţilor acestui program se numără transparenţa şi răspunderea politicilor şi a procesului decizional în statele membre. La nivelul instituţiilor Uniunii Europene, evaluarea impactului politicilor propuse şi consultarea publicului au devenit parte integrantă a procesului decizional, acest mod de lucru fiind necesar a fi preluat şi de cptre statele membre. Prin aceste proceduri se realizează o simplificare a reglementărilor şi o reducere a sarcinilor administrative.
Comisia organizează o consultare a persoanelor interesate privind Smart Regulation, în vederea emiterii unei comunicări la sfârşitul acestui an referitoare la priotităţile sale în acest…
La nivelul Uniunii Europene au fost iniţiate o serie de demersuri pentru ameliorarea cadrului general de reglementare ca mijloc pentru o creştere a competitivităţii economice şi a locurilor de muncă prin programul „O mai bună reglementare”, denumit şi „Better regulation” sau „Smart regulation”.
În cadrul priorităţilor acestui program se numără transparenţa şi răspunderea politicilor şi a procesului decizional în statele membre. La nivelul instituţiilor Uniunii Europene, evaluarea impactului politicilor propuse şi consultarea publicului au devenit parte integrantă a procesului decizional, acest mod de lucru fiind necesar a fi preluat şi de cptre statele membre. Prin aceste proceduri se realizează o simplificare a reglementărilor şi o reducere a sarcinilor administrative.
Comisia organizează o consultare a persoanelor interesate privind Smart Regulation, în vederea emiterii unei comunicări la sfârşitul acestui an referitoare la priotităţile sale în acest domeniu.
Consultarea se desfăşoară online, pe perioada 23 aprilie – 25 iunie şi este deschisă tuturor persoanelor interesate: cetăţeni, organizaţii sau autorităţi publice. Pentru a facilita procesul de consultare, Comisia a inclus ghidul „Consultarea părţilor interesate cu privire la reglementarea inteligentă”, care poate fi consultat şi descărcat de la adresa de mai sus.
Cetăţenii şi autorităţile publice pot trimite contribuţiile direct la adresele [email protected], respectiv [email protected] .
Organizaţiile înregistrate în Registrului reprezentanţilor grupurilor de interese pot trimite contribuţiile la adresa [email protected], indicând numele, adresa organizaţiei şi numărul său de înregistrare în registru. Organizaţiile neînregistrate se pot înregistra pornind de la pagina Registrului sau pot contribui ca organizaţie separată la adresa [email protected], contribuţiile lor fiind înregistrate separat.
Contribuţiile vor fi publicate pe site-ul internet al programului „O mai bună legiferare” şi se va întocmi un raport sintetic privind rezultatele consultării pentru Comisia Europeană, de către serviciile proprii.
