Constănțenii pot să semneze în cartea de condoleanțe deschisă în memoria Reginei Ana la sediul PNȚCD Constanța. “Este o perioadă tristă pentru România. Suntem singurul partid monarhist și era firesc ca aici, în capitala Dobrogei, să existe o carte de condoleanțe în care constănțenii să-și scrie gândurile triste”, a declarat președintele județean al tărăniștilor, Adrian Țapliuc.
Adrian Țapliuc este și cel care a transmis primul, prin intermediul acestei cărți, un mesaj de condoleanțe Regelui Mihai și Familiei Regale.
Prezent la eveniment, președintele organizației municipale a PNȚCD, profesorul Gheorghe Caruțiu, a scris în cartea de condoleanțe: “suntem alături de familia regală în aceste zile triste pentru români și pentru România”.
Cartea va fi deschisă la sediul partidului din bulevardul Ferdinand, zilnic, între orele 10.00-20.00, până pe data de 9 august când o delegație PNȚCD Constanța o va înmâna Familiei Regale la București.