Direcţia Generală Management, Resurse Umane şi Reţea Şcolară din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a organizat miercuri, 30.11.2011, conferinţa de lansare a proiectului „DE LA DEBUT LA SUCCES” – program naţional de mentorat de inserţie profesională a cadrelor didactice”, ID 36525. Programul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial de Dezvoltare a resurselor Umane 2007-2013, axa prioritara: „Educaţie şi formare profesională în sprijinul creşterii economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, domeniul major de intervenţie: 1.3 „Dezvoltarea resurselor umane din educaţie şi formare profesională”.
La conferinţă au participat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, reprezentanţii partenerilor de proiect – Centrul Cultural Britanic al Consiliului Britanic, S.C. de Pregătire în Informatică S.A., Fundaţia Centrul Educaţia 2000+ , Fundaţia EuroEd, precum şi 60 de inspectori…

La conferinţă au participat reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, reprezentanţii partenerilor de proiect – Centrul Cultural Britanic al Consiliului Britanic, S.C. de Pregătire în Informatică S.A., Fundaţia Centrul Educaţia 2000+ , Fundaţia EuroEd, precum şi 60 de inspectori responsabili cu mentoratul de inserţie profesională din cadrul inspectoratelor şcolare judeţene.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătăţirea inserţiei profesionale şi creşterea calităţii activităţii didactice a debutanţilor din învăţământul preuniversitar prin dezvoltarea unui sistem naţional coerent şi sustenabil de asistare în stagiatură. Obiectivele specifice vizează crearea cadrului de reglementare pentru noi profesii în educaţie (mentor de inserţie profesională şi formator de mentor), certificarea formatorilor de mentori de insertie profesională, respectiv asistarea în stagiatură a peste o mie patru sute de debutanti de diferite specializări.
În cadrul mesei rotunde cu tema „Profilul competenţelor mentorului de inserţie profesională: funcţii majore şi activităţi specifice„, organizată în cea de-a doua parte a conferinţei, au fost stabilite competenţele profesionale ale mentorului de inserţie şi rolurile acestuia în asistarea cadrelor didactice debutante.
Sistemul de asistare în stagiatură pilotat prin proiectul „DE LA DEBUT LA SUCCES”va conduce la elaborarea de propuneri şi recomandări de politici educaţionale fundamentate de studiul realizat în cei trei ani de implementare a proiectului şi, în acelaşi timp, va asigura transparenţa, accesibilitatea, eficienţa şi sustenabilitatea proiectului prin crearea unei platforme ICT şi a unei reţele de 8 centre regionale permanente de formare a mentorilor de inserţie profesională.

BIROUL DE PRESĂ