Opinii

Concurenți din optsprezece județe prezenți la festivalul organizat de Primăria Cumpăna

Primăria și Consiliul Local al comunei Cumpăna, în parteneriat cu Favorit TV, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune, Radio Antena Satelor București, au organizat cea de-a IX-a ediție a Festivalului – Concurs Național de Folclor pentru Tineri Interpreți „Dor de Cânt Românesc”. Evenimentul s-a desfăşurat pe parcursul a două zile, 17-18 mai, la Casa de Cultură din localitate.

Festivalul a fost deschis artiștilor amatori și tuturor soliștilor cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani. La această ediție au participat peste 45 de concurenți din județele: Prahova, Suceava, Gorj, Bacău, Mehedinți, Brașov, Mureș, Vrancea, Buzău, Alba, Galați, Maramureș, Argeș, Tulcea și Constanța, sub acompaniamentul Orchestrei „Cristian Năstase” din Bacău. Concurenții s-au prezentat în concurs cu două piese muzicale, una fără acompaniament (doină sau baladă) și una cu acompaniament orchestral. Timpul maxim alocat fiecărui concurent a fost de 10 minute.
Juriul festivalului a fost compus din personalități de marcă ale etnografiei românești: președinte juriu-Eugenia Florea, Doina Isfanoni, Daniela Gibescu, Dorin Grama, Maria Magiru, Doina Voivozeanu, Valentin Marin.
De asemenea, la eveniment au fost prezenți interpreți de renume ai folclorului românesc ca: Veta Biriș, Gelu Voicu și Taraful, Constantin Enceanu, Foego, Aneta Stan, Ion Drăgan, Maria Sălaru, Ștefania Sirin Narenji, Elena Ionescu Cojocaru, Marius Brutaru și Maria Mihăilă.
Toţi concurenții au obținut premii şi diplome de participare, iar cei care au urcat pe podium au fost recompensaţi cu sume de bani cuprinse între 150 și 1000 de lei. Totodată, au fost decernate mai multe premii speciale, ce au constat în sejururi de 7 zile pe litoralul românesc.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top