BULETIN DE PRESĂ Poliţiştii l-au depistat pe principalul suspect în cazul unei infracţiuni de furt, victimei i-a fost restituit integral prejudiciul cauzat
Poliţiştii Secţiei 5 Petreşti – Poliţie Rurală, sesizaţi cu privire la comiterea unui furt de aparate electrice din incinta Şcolii Generale din localitate, au demarat investigaţiile în cauză, identificând principalul suspect în persoana lui Ferenc V., de 26 de ani, recuperând în totalitate prejudiciul în valoare de 7.500 lei.
În colaborare cu poliţişti criminalişti careieni a fost efectuată cercetarea la faţa locului, concluzionându-se că suspectul a pătruns în incinta şcolii pe timp de noapte, escaladând o fereastră rămasă deschisă. În unitatea de învăţământ se efectuau lucrări de renovare, astfel încât bărbatul a profitat de faptul că aici era depozitată aparatură electrică, folosită în construcţii, însuşindu-şi fără drept un picamer şi un flex.
Suspectul, urmărind obţinerea rapidă a unui profit material, a reuşit valorificarea un…

Suspectul, urmărind obţinerea rapidă a unui profit material, a reuşit valorificarea unuia dintre aparate, însă, datorită intervenţiei urgente a poliţiştilor, bunul a fost identificat şi a reintrat în patrimoniul unităţii păgubite. De altfel, întregul prejudiciu cauzat prin furt a fost recuperat.
Poliţiştii continuă cercetările în cauză, administrând probe concludente cu privire la întreaga activitate infracţională a suspectului.
O altă cauză privind săvârşirea unei infracţiuni de furt a fost instrumentată de poliţiştii Secţiei 8 Gherţa Mică – Poliţie Rurală, sesizaţi în cursul zilei de ieri, 06 octombrie a.c., cu privire la sustragerea unei sume de bani şi a altor bunuri din incinta unei societăţi comerciale cu sediul în localitate. În cursul aceleiaşi zile, poliţiştii au depistat suspecţii, doi bărbaţi din satul Adrian – Eugen V., de 44 de ani şi Vasile V., de 34 de ani – cercetaţi acum, în stare de libertate, pentru furt calificat, comis pe timp de noapte şi prin efracţie. Unităţii păgubire i-au fost restituite o parte din bunuri, prejudiciul fiind recuperat în proporţie de peste 60%.
Asupra unuia dintre suspecţi, Vasile V., poliţiştii au găsit două cuţite cu lama de 10 cm, astfel încât în sarcina acestuia s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii de port ilegal de armă albă, în locuri publice, în condiţii în care se periclitează liniştea şi ordinea publică, ori siguranţa persoanelor.
Acţiuni organizate de judiciariştii sătmăreni pentru depistarea persoanelor urmărite
Poliţiştii de investigaţii criminale, precum şi cei din cadrul Secţiilor 3 şi 6 Poliţie Rurală au acţionat pe linia depistării persoanelor dispărute de la domiciliu ori condamnate, urmărite sau implicate în săvârşirea de fapte antisociale. În acest context, a fost identificată Dana G., de 28 de ani, din Satu Mare, pe numele căreia fusese emis un mandat de executare a pedepsei închisorii, tânăra fiind condamnată la executarea unei pedepse privative de libertate, în cuantum de 2 ani şi 8 luni, pentru comiterea infracţiunii de fals de monedă.
Un alt madat de executare a pedepsei închisorii a putut fi pus în aplicare în urma acţiunii poliţiştilor, aceştia depistându-l şi pe Adalbert F., de 41 de ani, din Satu Mare, condamnat de asemenea, la executarea a 2 ani şi 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals de monedă.
Poliţiştii rutieri în acţiune pe principalele artere de circulaţie
Poliţiştii rutieri au urmărit în mod prioritar prin activităţile desfăşurate în cursul zilei de ieri, respectarea reglementărilor legale ce guvernează domeniul transportului rutier de persoane. S-a acţionat pe D.N. 19 între localităţile Petreşti şi Carei şi pe D.J. 196 C Marna Nouă – Ciumeşti, fiind legitimate 43 de persoane, verificate 19 autovehicule ce efectuau transport de persoane, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 22.536 lei.
Spre exemplu, poliţiştii l-au oprit în trafic pe Alexandru R., de 46 de ani, care transporta în microbus 22 de persoane, depăşind numărul maxim de locuri autorizat, în consecinţă fiind sancţionat contravenţional cu o amendă de 2000 lei.
Trecând şi la verificarea legalităţii licenţelor de transport rutier pentru asemenea curse, poliţiştii au concluzionat că firma de transport nu deţinea licenţe de transport şi de traseu, societatea comercială în cauză fiind sancţionată conform prevederilor O.U.G. 109/2005, cu o amendă de 20.000 lei.
La Oraşu Nou, poliţiştii Secţiei 9 Negreşti-Oaş Poliţie Rurală, l-au oprit în trafic pentru control pe Grigore C., de 23 de ani, din localitatea Seini, care urcase la volan deşi nu poseda permis de conducere de nicio categorie. Tânărul este
acum cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără permis de conducere.
Amplasarea radarelor în data de 08 octombrie a.c. :
Satu Mare – Ardud – Supur
Satu Mare – Moftin – Carei
Dorolţ – Satu Mare – Acâş
În municipiul Satu Mare : B-dul Lucian Blaga, Unirii, Botizului, Bariţiu