Anul 2016 a reprezentat pentru Sarichioi o nouă etapă în dezvoltarea și implementarea proiectelor de modernizare a comunei. Reales pentru al treilea mandat consecutiv, primarul Finoghen Vitali-Cristian a putut să-și continue proiectele începute în anul anterior. Printre cele mai importante investiții finalizate în 2016, putem aminti proiectul de ”extindere alimentare cu apă/execuție puț forat”, demarat în luna martie 2015 și finalizat anul acesta în luna iunie. Valoarea totală a lucrării a fost de 707.269 mii lei, iar banii au venit prin Programul Operațional de Pescuit.
Un alt proiect major a fost finalizat anul acesta, în luna martie: ”realizarea unui centru de procesare legume și fructe prin refuncționalizarea clădirii existente”. Proiectul s-a derulat pe parcursul a doi ani, fiind finanțat prin Programul Operațional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013. Valoarea investiției a fost de 278.565 mii lei.
Cu toate acestea, agenda administrației publice locale din Sarichioi cuprinde noi planuri de dezvoltare a comunei și în 2017. Astfel, anul viitor, vor demara ample lucrări de construirea a unei rețele de canalizare menajeră în sistem centralizat în satul Zebil, se va extinde și moderniza rețeaua de canalizare menajeră în Sarichioi, se va reabilita școala din Zebil și se vor efectua lucrări de modernizare și supraetajare a unei clădiri existente în localitatea Sarichioi.
Față de cele prezentate mai sus, mai trebuie adăugate două noi proiecte ce se vor derula în 2017, cu un impact deosebit pentru viața locuitorilor din comună. Este vorba, în primul rând, de proiectul construirii unui dispensar în satul Enisala și, în al doilea rând, de construirea, dotarea și împrejmuirea unei noi grădinițe în localitatea Sarichioi.