Actualitate

Comuna Ostrov. Noi decizii luate de Consiliul Local

În recenta ședință a Consiliului Local al Comunei Ostrov, județul Constanța, aleșii locali au votat o serie de proiecte ce vizează îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.

Astfel, la solicitarea primarului Niculae Dragomir, din fondul de rulment al comunei, s-a alocat suma de 10.000 de lei pentru proiectul de iluminat public. „Se aprobă deblocarea sumei de 10.000 lei din fondul de rulment constituit la data de 31.12.2020, și utilizarea acesteia , după cum urmează : Modernizare sistem iluminat public în comuna Ostrov, județul Constanta”, se arată în hotărârea Consiliului Local.

Legat de proiectul menționat anterior, consilierii locali au decis să aprobe Nota Conceptuală pentru obiectivul de investiții “Modernizare sistem iluminat public în Comuna Ostrov”. În aceeași ședință au aprobat și Tema de proiectare pentru obiectivul de investiții “Modernizare sistem iluminat public în Comuna Ostrov”.

Cu această ocazie, s-a votat și  elaborarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (D.A.L.I.) și proiectului tehnic de execuție (P.T.E.) în vederea realizării proiectului de modernizare a iluminatului public.

Consilierii locali l-au împuternicit pe primarul Niculae Dragomir să facă toate demersurile necesare în vederea ducerii la îndeplinire a obiectivului de investiții “Modernizare sistem iluminat public în Comuna Ostrov”.

O altă decizie luată de Consiliul Local a fost cea a modificării denumirii unui drum. Astfel, „Drumul de legătură Ostrov-Esechioi”, aflat în domeniu public al comunei Ostrov la poziția 117 din HCL 25/26.02.2021, va avea denumirea de „Drum de exploatare agricolă Ostrov-Esechioi”. Modificarea şi completarea se vor face în Nomenclatorului Stradal al domeniului public al comunei.

Consilierii locali au votat și modificarea unei Hotărâri luate în luna august, cu privire la bursele școlare. „Se aprobă, modificarea art. 2 din HCL nr. 63/11.08.2021 privind aprobarea cuantumului burselor școlare pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat pentru anul școlar 2020-2021 semestrul al ÎI-lea, ce vă avea următorul cuprins: Cuantumul burselor de merit este de 100 lei/luna și se acorda unui număr de 114 elevi care au obținut media generala de cel puțin 8.50 și nota 10 la purtare pentru anul școlar 2020-2021 semestrul al II-lea”.

Unitățile școlare din învățământul preuniversitar de stat de pe raza comunei vor înainta semestrial către compartimentul buget finanțe contabilitate din cadrul Primăriei comunei Ostrov, adresa prin care este specificat numărul elevilor beneficiari de burse de merit .

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top