Opinii

Comuna Grădina va avea o sală de sport multifuncțională

Chiar dacă ne apropiem cu pași mari de perioada Sărbătorilor de Iarnă, administrația publică locală a comunei Grădina continuă să lucreze la întocmirea documentației pentru proiectele de anul viitor. ”Întotdeauna se mai găsesc noi lucruri de făcut, dezvoltarea comunității depinde de eforturile noastre. Nu putem sta cu mâinile în sân și să ne dorim ca Grădina să se dezvolte de una singură. Muncim mult, iar rezultatele se văd”, ne-a declarat primarul Gabriela Iacobici.

Pentru 2017 primăria pregătește un proiect pentru construirea unei săli de sport multifuncționale. Aceasta va fi amplasată în curtea școlii, iar finanțarea va fi de la bugetul local și de la Consiliul Județean Constanța. Tinerii din comună pot practica aici handbalul, baschetul, voleiul, sala fiind una de tip 2. Va fi dotată conform tuturor standardelor UE, cu vestiare și grupuri sanitare, așa cum criteriile de finanțare o prevăd.
În paralel cu întocmirea noilor proiecte, echipa coordonată de Gabriela Iacobici continuă investiția la casa mortuară, lucrare ce se află în plin proces de realizare, fiind finanțată în totalitate de la bugetul local. Aceasta va cuprinde o camera unde vor fi depuse persoanele decedate, sala de praznic, bucătărie și grupuri sanitare. Construcția de 180 mp este amplasată în incinta cimitirului, vis-a-vis de biserica ortodoxa Sfânta Paraschiva. Primarul comunei speră ca anul viitor să fie terminată această investiție.

Continuă lucrările și la construirea unei geamii în Grădina. Ea va deservi cele 30 de familii musulmane, investiția fiind asigurată de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța și de oameni de afaceri turci. În funcție de condițiile meteorologice, ce vor permite sau nu continuarea lucrărilor și pe timp de iarnă, construcția se dorește să fie finalizată până în vara anului viitor.
.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top