Administrație Locală

Comuna Cobadin este pregătită pentru începerea anului școlar. Ce investiții au fost finalizate

În perioada 25-30 august 2026, comuna Cobadin, județul Constanța, a recepționat patru obiective importante pentru educația și viața culturală a comunităților din Viișoara și Cobadin. Este vorba de Școala Veche și Căminul Cultural din Viișoara, respectiv Școala Germană și Școala Tătară din Cobadin.

Recepția Școlii Vechi din Viișoara

Problemele economice abătute asupra României în ultimii ani au provocat nenumărate blocaje – scumpiri neprevăzute, dificultăți în procurarea unor materiale, insecuritate pe piața muncii etc. Cu toate acestea, în 26 august a fost făcută recepția Școlii Vechi din Viișoara, investiție încadrată ca „Renovare integrată a clădirii publice Școala Generală Veche”. Deși lucrarea a fost întreruptă și a trebuit reluată, renovarea a fost terminată înainte de începerea anului școlar 2026-2027. Bugetul total a fost de 1.018.398 de lei, iar lucrările au fost efectuate de o firmă locală, garanția lor fiind de 60 de luni.

Centrul cultural și social al Viișoarei este gata!

Căminul Cultural din Viișoara a fost reabilitat printr-o investiție de 2.338.916,92 de lei fără TVA, finanțată prin PNRR, Componenta C10 – Fond local. Proiectul a vizat modernizarea și eficientizarea energetică a unei clădiri construite în 1970, cu scopul de a îmbunătăți condițiile oferite comunității și de a reduce costurile de funcționare ale imobilului.

Lucrările au avut și o componentă importantă de eficiență energetică. Conform documentației tehnice, reabilitarea este estimată să reducă consumul de energie primară cu 57,93%, iar emisiile de gaze cu efect de seră cu aproximativ 58,5%. Investiția transformă astfel Căminul Cultural din Viișoara într-un spațiu mai eficient, mai modern și mai bine adaptat nevoilor comunității.

Școala Germană din Cobadin – renovată după 100 de ani

Pe 1 iunie 2026, Școala Germană din Cobadin era o ruină, fără acoperiș și cu ziduri de piatră vechi de 100 de ani. Trei luni mai târziu, este o construcție modernă, gata să primească elevii, cu clase luminoase, finisaje de bun gust, uși antifoc și toate dotările impuse de normele de sănătate și siguranță în exploatare.

Transformarea a fost posibilă printr-o investiție de 3.493.229 de lei, finanțată prin PNRR, Componenta C5 „Valul Renovării”. Lucrările nu au fost însă lipsite de provocări. Primăria Cobadin a fost nevoită să reia procedura de atribuire după ce firma desemnată inițial s-a dovedit incapabilă să ducă proiectul la bun sfârșit. În cele din urmă, lucrările au fost finalizate, iar clădirea veche de un secol a devenit un spațiu modern, sigur și potrivit pentru desfășurarea activităților educaționale.

Școala Tătară din Cobadin – extinsă și modernizată

Un alt obiectiv finalizat la finele lunii august a fost Școala Tătară din Cobadin. Noul corp al Școlii Tătare din Cobadin are o suprafață de 327 mp și a fost realizat pentru a asigura elevilor și profesorilor condiții moderne de desfășurare a activităților educaționale. Investiția, în valoare totală de 1.858.085,92 de lei, finanțată prin PNRR, include 53.000 de lei pentru proiectare și documentație și peste 1,8 milioane de lei pentru execuția lucrărilor. Pe lângă modernizarea spațiilor, proiectul urmărește creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea confortului interior, ceea ce poate însemna costuri mai mici de întreținere și un mediu mai sănătos pentru copii. Practic, investiția în infrastructura școlară creează condiții mai bune pentru procesul educațional și oferă elevilor din Cobadin acces la un spațiu de învățare adaptat cerințelor actuale.

Pe parcursul a doar câteva zile, Primăria Cobadin a organizat recepția acestor patru obiective esențiale pentru educația în comună. Deși terminarea lor înainte de începerea anului școlar este o performanță, asta nu înseamnă că primarul Cristian Telehoi și ceilalți angajați ai primăriei se pot odihni: Toate dotările interioare ale celor trei școli recent recepționate – de la mobilier, la table inteligente – care au fost deja achiziționate și sunt stocate în alte spații, vor trebui montate, înainte de întoarcerea elevilor din vacanță.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Dezvaluiri.Ro is established in 2005

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top