Fără categorie

Competenţele Parlamentului European

Rolul Parlamentului European a crescut în timp, căpătând mai întâi puteri bugetare, apoi legislative şi în final puterea de control politic asupra altor instituţii comunitare. Începând cu Actul Unic European, toate tratatele de aderare a unor noi state membre şi tratatele de asociere sunt supuse aprobării (ratificării) Parlamentului.

Actul Unic a stabilit, de asemenea, şi procedura ratificării pentru acordurile internaţionale care au un impact important asupra bugetului Comunităţii (înlocuind procedura de conciliere stabilită în 1975). Tratatul de la Maastricht a introdus această cerinţă pentru acorduri care stabilesc un cadru instituţional specific sau care aduc modificări unui act adoptat folosind procedura codeciziei.

Parlamentul trebuie să îşi dea acordul şi cu privire la actele care privesc procedura electorală (începând cu …

Rolul Parlamentului European a crescut în timp, căpătând mai întâi puteri bugetare, apoi legislative şi în final puterea de control politic asupra altor instituţii comunitare. Începând cu Actul Unic European, toate tratatele de aderare a unor noi state membre şi tratatele de asociere sunt supuse aprobării (ratificării) Parlamentului.

Actul Unic a stabilit, de asemenea, şi procedura ratificării pentru acordurile internaţionale care au un impact important asupra bugetului Comunităţii (înlocuind procedura de conciliere stabilită în 1975). Tratatul de la Maastricht a introdus această cerinţă pentru acorduri care stabilesc un cadru instituţional specific sau care aduc modificări unui act adoptat folosind procedura codeciziei.

Parlamentul trebuie să îşi dea acordul şi cu privire la actele care privesc procedura electorală (începând cu Tratatul de la Maastricht) şi la penalizarea unui stat membru în cazul unei încălcări serioase şi persistente a principiilor fundamentale ale Uniunii Europene (începând cu Tratatul de la Amsterdam).

Parlamentul European este instituţia care reprezintă cetăţenii Uniunii Europene şi trebuie să constituie baza democratică a Comunităţii. Pentru a da Comunităţii legitimitate democratică completă este nevoie de o implicare totală a Parlamentului European în procesul legislativ şi în controlul politic asupra instituţiilor comunitare.

La fiecare revizuire a tratatelor, competenţele Parlamentului European în cadrul sistemului instituţional comunitar nu au încetat să crească. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, competenţele Parlamentului European au sporit, atât la nivel legislativ şi bugetar, cât şi în materie de aprobare a acordurilor internaţionale.PE exercită, de asemenea, un control democratic asupra tuturor instituţiilor europene.

Printre competenţele esenţiale ale Parlamentului regăsim:

Competenţa legislativă:

Parlamentul European împartecompetenţa legislativă cu Consiliul Uniunii Europene, având puterea de a adopta legi europene (directive, regulamente etc.). Parlamentul European poate, pe de o parte, accepta, modifica sau respinge conţinutul legislaţiei europene şi, pe de altă parte, poate cere Comisiei să prezinte Consiliului propuneri legislative. Parlamentul European este real implicat în crearea de noi texte legislative, examinând programul anual de lucru al Comisiei şi indicând actele care doreşte să fie adoptate.

Tratatul de la Lisabona acordă Parlamentului European competenţe sporite la nivel legislativ, acesta având putere de decizie în aproape toate dosarele legislative. Procedura de codecizie a Parlamentului şi Consiliului este extinsă cu peste 40 de domenii, incluzând agricultura, imigrarea legală şi fondurile structurale şi devine procedură legislativă obişnuită. Prin urmare, Parlamentul European devine un legiuitor aflat pe picior de egalitate cu Consiliul pentru 95% din legislaţia comunitară. Implicarea PE creşte legitimitatea democratică a legislaţiei europene.

Competenţa bugetară:

Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene constituie împreunăautoritatea bugetară a Uniunii Europene, care stabileşte, în fiecare an, cheltuielile şi veniturile acesteia. Procedura de examinare şi apoi de adoptare a bugetului are loc din luna iunie până la sfârşitul lunii decembrie.Noua procedură bugetară, introdusă prin Tratatul de la Lisabona, asigură paritate deplină între Parlament şi Consiliu în ceea ce priveşte aprobarea bugetului general al UE (nu se mai face distincţie între cheltuielile obligatorii şi cheltuielile neobligatorii) şi a cadrului financiar multianual, care capătă statut juridic obligatoriu.

Competenţa de control:

Parlamentul European deţine o importantă competenţă de control a activităţilor Uniunii Europene.Mijloacele prin care PE exercită această competenţă sunt: dreptul de petiţionare al cetăţenilor, dreptul de a numi comisii de anchetă care să investigheze cazurile de încălcare sau aplicare defectuoasă a dreptului comunitar de către statele membre, dreptul la o cale de atac în faţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, controlul financiar (Parlamentul European dispune de o competenţă de control în domeniul economic şi monetar). 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top