Fără categorie

Comisia solicită opinii privind diminuarea utilizării pungilor de plastic

Comisia Europeană solicită publicului opinii despre cele mai bune modalităţi de a diminua utilizarea pungilor din plastic pentru transport. Comisia va întreba dacă facturarea şi impozitarea acestora ar avea efect sau ar fi de preferat alte opţiuni, precum interzicerea la nivelul UE a pungilor din plastic pentru transport. De asemenea, vor fi solicitate opinii în legătură cu creşterea gradului de vizibilitate a produselor de ambalat biodegradabile şi cu introducerea unor cerinţe mai stricte în ceea ce priveşte biodegradabilitatea ambalajelor. Consultarea are loc pe internet şi se desfăşoară până în luna august 2011.

Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Cu cincizeci de ani în urmă aproape că nu auzise nimeni de pungile de plastic de unică folosință ‑ acum le folosim câteva minute, după care ne poluează mediul zeci de ani. Totuși, atitudinile sociale evoluează și există o dorință generalizată de schimbare. De aceea analizăm toate opțiunile, inclusiv interzice…

Comisia Europeană solicită publicului opinii despre cele mai bune modalităţi de a diminua utilizarea pungilor din plastic pentru transport. Comisia va întreba dacă facturarea şi impozitarea acestora ar avea efect sau ar fi de preferat alte opţiuni, precum interzicerea la nivelul UE a pungilor din plastic pentru transport. De asemenea, vor fi solicitate opinii în legătură cu creşterea gradului de vizibilitate a produselor de ambalat biodegradabile şi cu introducerea unor cerinţe mai stricte în ceea ce priveşte biodegradabilitatea ambalajelor. Consultarea are loc pe internet şi se desfăşoară până în luna august 2011.

Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Cu cincizeci de ani în urmă aproape că nu auzise nimeni de pungile de plastic de unică folosință ‑ acum le folosim câteva minute, după care ne poluează mediul zeci de ani. Totuși, atitudinile sociale evoluează și există o dorință generalizată de schimbare. De aceea analizăm toate opțiunile, inclusiv interzicerea la nivel european a pungilor din plastic pentru transport. Avem nevoie de punctele de vedere ale cât mai multor oameni cu putință pentru a ne completa analizele științifice1 și pentru a stimula politica în această chestiune care ne sufocă mediul.”

Diminuarea utilizării pungilor din plastic pentru transport

În fiecare an, un cetățean european obișnuit consumă aproximativ 500 de pungi din plastic pentru transport, cea mai mare parte fiind folosite o singură dată. Volumul total al pungilor din plastic pentru transport produse în Europa în 2008 a fost de 3,4 milioane de tone, echivalentul greutății a peste 2 milioane de autoturisme. Greutatea mică și dimensiunile reduse ale pungilor de plastic fac ca acestea să eludeze adeseori sistemul de gestionare a deșeurilor, ajungând în mediul marin, și pot trece sute de ani până când pungile sfârșesc prin a se descompune.

Deși unele state membre au intervenit deja în sensul reducerii utilizării pungilor de plastic pentru transport prin măsuri legate de prețuri, prin încheierea de acorduri cu sectorul comerțului cu amănuntul și prin interzicerea anumitor tipuri de pungi, la nivelul UE nu există măsuri specifice. În martie 2011, miniștrii mediului din UE au discutat impactul pe care îl au pungile de plastic pentru transport asupra mediului, iar problemele ridicate de aceștia au arătat că este nevoie de o acțiune eficace din partea UE.

Mai multă vizibilitate pentru ambalajele biodegradabile

De asemenea, consultarea urmărește să adune puncte de vedere cu privire la adecvarea cerințelor actuale legate de capacitatea de compostare și biodegradabilitate din Directiva UE privind ambalajele. Directiva nu permite o distincție clară între produsele biodegradabile, care ar trebui să se descompună în condiții naturale, în mediu, și produsele compostabile, care se pot descompune doar în cadrul unor instalații de compostare industriale. Prezentarea unui produs de ambalare ca fiind biodegradabil, în condițiile în care acesta nu se va descompune, de fapt, în condiții naturale, poate induce în eroare și contribuie la proliferarea gunoaielor.

În cadrul consultării sunt colectate puncte de vedere privind impactul asupra mediului, precum și impactul social și economic pe care le-ar putea avea măsurile de îmbunătățire a cerințelor de biodegradabilitate pentru produsele de ambalare, inclusiv vizibilitatea ambalajelor biodegradabile la nivelul consumatorilor.

Context:

Durata îndelungată de viață a pungilor de plastic face ca în acest moment să plutească, doar în Marea Mediterană, circa 250 de miliarde de particule de plastic, cu o greutate totală de 500 de tone. Aceste particule pot cauza sufocarea organismelor marine care le ingerează accidental sau le confundă cu hrana. Materialele plastice se descompun în particule minuscule și au un înalt potențial de contaminare a solului și a apelor, întrucât pot conține aditivi, precum poluanții organici persistenți.

Informații suplimentare:

Pentru a participa la consultare, completați chestionarul de la adresa:

http://ec.europa.eu/yourvoice/consultations/index_en.htm

Mai multe detalii privind Directiva 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje:

http://ec.europa.eu/environment/waste/packaging/index_en.htm

 

Sursa:CE

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top