Fără categorie

Comisia propune noi măsuri de îmbunătăţire a viitoarei stabilităţi în sectorul produselor lactate

Comisia Europeană a adoptat astăzi o propunere privind „relaţiile contractuale în sectorul laptelui”. Propunerea are drept obiectiv dinamizarea poziţiei producătorului de produse lactate în cadrul lanţului de aprovizionare şi pregătirea sectorului pentru un viitor mai sustenabil şi mai orientat către piaţă. Această propunere prevede existenţa unor contracte scrise între producătorii şi procesatorii de lapte, posibilitatea negocierii colective a termenilor contractuali prin intermediul organizaţiilor de producători, într-un mod care să echilibreze puterea de negociere a producătorilor de lapte în raport cu marii procesatori, norme UE specifice aplicabile în cazul organizaţiilor interprofesionale, precum și măsuri de sporire a transparenţei pe piaţă. Propunerea este ca aceste măsuri să fie valabile până în 2020, cu două revizuiri intermediare. Se estimează că stabilirea unor limite corespunzătoare pentru negocierile colective, precum şi elaborarea unor alte măsuri de protecţie specifice …

Comisia Europeană a adoptat astăzi o propunere privind „relaţiile contractuale în sectorul laptelui”. Propunerea are drept obiectiv dinamizarea poziţiei producătorului de produse lactate în cadrul lanţului de aprovizionare şi pregătirea sectorului pentru un viitor mai sustenabil şi mai orientat către piaţă. Această propunere prevede existenţa unor contracte scrise între producătorii şi procesatorii de lapte, posibilitatea negocierii colective a termenilor contractuali prin intermediul organizaţiilor de producători, într-un mod care să echilibreze puterea de negociere a producătorilor de lapte în raport cu marii procesatori, norme UE specifice aplicabile în cazul organizaţiilor interprofesionale, precum și măsuri de sporire a transparenţei pe piaţă. Propunerea este ca aceste măsuri să fie valabile până în 2020, cu două revizuiri intermediare. Se estimează că stabilirea unor limite corespunzătoare pentru negocierile colective, precum şi elaborarea unor alte măsuri de protecţie specifice va asigura îndeplinirea obiectivelor de creştere a puterii de negociere a producătorilor de lapte, garantându-se totodată protecţia concurenţei şi a intereselor IMM-urilor. De asemenea, Comisia a adoptat astăzi un raport referitor la piaţa produselor lactate, în contextul eliminării treptate a sistemului de cote pentru lapte.

Dacian Cioloș, Comisarul UE pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, a afirmat astăzi: „Propunerea intervine ca urmare a dorinței noastre de a trage o serie de învățăminte ca urmare a crizei de anul trecut a pieței produselor lactate. În cadrul discuțiilor privind reforma PAC (adaptarea la volatilitate și stimularea inovării), precum și privind pachetul de măsuri vizând calitatea (standarde de comercializare și etichetarea originii), vom examina și alte recomandări venite din partea Grupului la nivel înalt instituit în urma crizei de anul trecut. Aceste modificări sunt importante, deoarece ele contribuie la pregătirea sectorului pentru o așa-numită «aterizare ușoară», odată cu expirarea cotelor în 2015.”

Propunerea prevede elaborarea, înaintea livrării, a unor contracte scrise opţionale între producătorii şi procesatorii de lapte, care să conţină detalii referitoare la preţul, calendarul, volumul şi durata livrărilor. Statele membre pot decreta recurgerea la aceste contracte ca fiind obligatorie pe teritoriile lor. Pentru a ţine seama de natura specifică a cooperativelor, acestea din urmă nu sunt obligate să încheie contracte dacă statutele lor includ elemente cu efecte similare.

Pentru a reechilibra puterea de negociere din cadrul lanțului de aprovizionare, propunerea prevede acordarea pentru fermieri a posibilității ca aceștia să negocieze contracte în mod colectiv, prin intermediul organizațiilor de producători. Existența unor limite cantitative corespunzătoare aplicabile la volumul care face obiectul acestei negocieri îi va pune pe agricultori pe picior de egalitate cu principalele întreprinderi producătoare de produse lactate, menținându-se totodată o concurență adecvată în sectorul aprovizionării cu lapte crud. Limitele au fost fixate la 3,5% din producția globală a UE și la 33% din producția națională și sunt însoțite de o serie de măsuri specifice de protecție menite să evite prejudicierea gravă mai ales a IMM-urilor.

Totodată, propunerea prevede norme UE specifice pentru organizațiile interprofesionale care acoperă toate componentele lanțului de aprovizionare. Aceste organizații ar putea juca un rol important în ceea ce privește cercetarea, îmbunătățirea calității, promovarea și diseminarea celor mai bune practici în materie de metode de producție și procesare. Ele contribuie la extinderea gamei de cunoștințe și la sporirea transparenței din acest sector. Mai mult, propunerea prevede furnizarea cu mai mare regularitate a informațiilor cu privire la volumele de lapte crud livrat, pentru a permite o mai bună cunoaștere a producției și o mai bună monitorizare a evoluțiilor pieței.

Propunerea este ca aceste măsuri să fie valabile până în 2020, cu o revizuire în 2014 și o alta în 2018; acest termen ar trebui să acorde producătorilor de lapte timp suficient pentru a se adapta la lipsa cotelor pentru lapte și pentru a-și îmbunătăți organizația în perspectiva unui mediu mai orientat către piață. Stabilirea unor legături mai clare și mai echilibrate și sporirea transparenței în cadrul lanțului de aprovizionare ar trebui să genereze totodată câștiguri în materie de eficiență și să permită sectorului UE să profite de noile oportunități de piață atât în interiorul, cât și în afara UE.

Măsurile au la bază recomandările emise de Grupul la nivel înalt pentru sectorul laptelui (High Level Experts’ Group on Milk – HLG) și aprobate prin concluziile Președinției Consiliului la 27 septembrie 2010. Alcătuit din înalți funcționari proveniți din statele membre și prezidat de directorul general al Direcției Generale Agricultură, Grupul la nivel înalt pentru sectorul laptelui a fost instituit ca urmare a crizei din sectorul produselor lactate din perioada 2008-2009, cu scopul de a analiza măsurile pe termen mediu și lung destinate stabilizării pieței și a veniturilor producătorilor, precum și sporirii transparenței. Grupul la nivel înalt pentru sectorul laptelui a identificat dezechilibre importante în cadrul lanțului de aprovizionare, scoțând totodată la iveală o concentrare crescândă a industriei care implică colaborarea cu producători de lapte numeroși și dispersați, precum și o repartizare inegală a valorii adăugate. Situația a dus la lipsa transparenței, la rigidități și la probleme în ceea ce privește transmiterea prețurilor în cadrul lanțului de aprovizionare.

Raportul indică perspective favorabile pentru o „aterizare uşoară”

De asemenea, Comisia a adoptat astăzi un raport separat referitor la piața produselor lactate și la condițiile subsecvente de eliminare treptată a sistemului de cote pentru lapte. Având în vedere că doar 3 state membre (Danemarca, Țările de Jos și Cipru) au depășit cotele stabilite pentru 2009/2010 și că prețurile cotelor pentru lapte sunt în prezent foarte scăzute, fiind deja egale cu zero în unele state membre, raportul concluzionează că așa-numita „aterizare ușoară” se află pe drumul cel bun în majoritatea covârșitoare a statelor membre. În acest context, raportul concluzionează că nu se impune revizuirea deciziilor Bilanțului de sănătate în ceea ce privește creșterea treptată a cotelor și eliminarea sistemului de cote la 1 aprilie 2015. Ca măsură de protecție suplimentară, raportul indică totodată și oportunitatea ca, în cazuri excepționale și dacă măsurile de politică existente sunt insuficiente, Comisia să analizeze de asemenea posibilitatea creării unui mecanism care să permită compensarea producătorilor de lapte ca urmare a reducerii cantităților livrate de aceștia, pentru a se evita dezechilibrarea gravă a pieței. Pentru a pregăti și mai mult terenul în vederea eliminării cotelor, Comisia propune spre examinare posibilitatea organizării de reuniuni la care să participe experți din cadrul Comitetului de gestionare a organizării comune a pieței unice, precum și reprezentanți ai Grupului consultativ privind laptele, cu scopul analizării evoluțiilor și perspectivelor pieței. Un al doilea raport este așteptat în 2012.

Pentru informații suplimentare:

Link către propunere și către raportul privind cotele:

http://ec.europa.eu/agriculture/milk/index_en.htm

Sursa:CE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top