Fără categorie

Comisia Europeană: UE trebuie să investească mai mult în cercetare şi inovare

Raportul Comisiei Europene privind competitivitatea Uniunii inovării arată că UE progresează lent în direcţia obiectivului de a investi 3% din PIB în cercetare şi dezvoltare, iar decalajul faţă de principalii concurenţi creşte tot mai mult. Aceasta, deoarece întreprinderile investesc tot mai puţin în cele două direcţii. Relevant este faptul că, în raportul cu PIB-ul,  întreprinderile din Japonia şi Coreea de Sud investesc în cercetare şi inovare de două ori mai mult decât cele din Europa.

Comisia arată că în perioadele de criză, investiţiile în cercetare şi inovare produc un efect contraciclic. Raportul constată că ţările care au investit mai mult în cercetare şi inovare au perspective mai bune de ieşire din criză. Potrivit documentului, în 2009, 17 state membre au reuşit să-şi menţină sau să-şi mărească bugetul pentru cercetare şi dezvoltare şi 16 în 2010.

De asemenea, raportul propune ca investiţiile în inovare să fie mai „inteligente”, adică să combine politicile de stim…

Raportul Comisiei Europene privind competitivitatea Uniunii inovării arată că UE progresează lent în direcţia obiectivului de a investi 3% din PIB în cercetare şi dezvoltare, iar decalajul faţă de principalii concurenţi creşte tot mai mult. Aceasta, deoarece întreprinderile investesc tot mai puţin în cele două direcţii. Relevant este faptul că, în raportul cu PIB-ul,  întreprinderile din Japonia şi Coreea de Sud investesc în cercetare şi inovare de două ori mai mult decât cele din Europa.

Comisia arată că în perioadele de criză, investiţiile în cercetare şi inovare produc un efect contraciclic. Raportul constată că ţările care au investit mai mult în cercetare şi inovare au perspective mai bune de ieşire din criză. Potrivit documentului, în 2009, 17 state membre au reuşit să-şi menţină sau să-şi mărească bugetul pentru cercetare şi dezvoltare şi 16 în 2010.

De asemenea, raportul propune ca investiţiile în inovare să fie mai „inteligente”, adică să combine politicile de stimulare a ofertei cu cele de stimulare a cererii.

În plus, Comisia Europeană se pronunţă pentru formarea unui personal de înaltă calificare care să corespundă cu necesităţile întreprinderilor. Aceasta ar trebui să înceapă, după cum o arată raportul, de la sisteme de învăţământ adaptate la necesităţile respective.  Raportul constată că doar 46% din cercetătorii din UE lucrează în sectorul întreprinderilor, iar un sistem de învăţământ adaptat ar trebui să sporească acest procent.

Comisia susţine şi necesitatea integrării, dar şi internaţionalizării cercetării, ca factori de creştere a randamentului investiţiilor. Raportul apreciază că fluxurile de cunoştinţe din Europa reprezintă un atu important în acest sens, dar constată că ele sunt restrânse doar la un număr limitat de ţări vest-europene.

Pe de altă parte, raportul elaborat de Comisia Europeană constată că Uniunea Europeană nu poate valorifica cunoştinţele ştiinţifice proprii în produse şi servicii comercializabile din cauza unor condiţii nefavorabile. Documentul arată că, deşi UE este cel mai mare producător mondial de publicaţii ştiinţifice supuse evaluării inter pares, Japonia şi Coreea de Sud au un ritm de creştere a numărului de brevete depuse în temeiul Tratatului de cooperare în domeniul brevetelor, aproape dublu. În sensul corectării acestei stări de fapt, Comisia se pronunţă pentru măsuri suplimentare, astfel încât proprietatea intelectuală să fie gestionată şi protejată într-un mod mai rentabil.

Europa dispune, totuşi, de un potenţial important în materie de invenţii tehnologice capabile să soluţioneze problemele societăţii. În 2007, UE  înregistrat 40% dintre brevetele legate de tehnologii de combatere a schimbărilor climatice. Acest fapt arată că investiţiile în cercetare şi inovare corelate cu măsuri de sprijinire a dezvoltării pieţelor, pot duce la realizarea de noi tehnologii şi inovaţii.

Comisia susţine, de asemenea, că este nevoie de schimbări structurale inter şi intrasectoriale în cercetare, în sectoarele de medie şi înaltă tehnologie, pentru a fi recuperat decalajul pe acest palier faţă de SUA.

În analiza făcută de Comisia Europeană cu privire la România, se arată că procentul din PIB alocat cercetării şi inovării a crescut lent în ultimii 10 ani, de la 0,37% în 2000, la 0,47% în 2009. În ciuda acestui fapt, documentul Comisiei constată că, în comparaţie cu restul statelor din UE, România are unul din cele mai scăzute procente din PIB alocate domeniilor menţionate, dar îşi propune ca în 2020 să atingă procentul de 2%.

Comisia observă că deşi România are un număr mare de universităţi şi institute de cercetare, rezultatele nu sunt pe măsură. Mai mult, Comisia constată că performanţele tehnologice şi ştiinţifice scăzute ale României sunt dublate şi de condiţii-cadru nefavorabile pentru activitatea de cercetare şi dezvoltare din sectorul privat.

Raportul Comisiei Europene arată, de asemenea, că România nu beneficiază suficient de fluxul de cunoştinţe din Spaţiul European de Cercetare, iar aceasta se poate observa din numărul mic de co-publicaţii dintre cercetătorii români şi cei din alte state ale Uniunii Europene.

Raportul privind competitivitatea Uniunii inovării se va elabora o dată la doi ani şi va contribui la strategia Europa 2020 prin furnizarea unor analize statistice şi economice aprofundate cu referire la principalele elemente ce stau la baza unui sistem de cercetare şi inovare eficient.

Documentul, care înlocuieşte fostul raport privind ştiinţa, tehnologia şi competitivitatea, analizează plusurile şi minusurile sistemelor naţionale de cercetare şi inovare. Raportul include şi o fişă descriptivă a cu informaţii detaliate referitoare la performanţele fiecărui stat membru în parte.

Mai multe detalii şi textul raportului pot fi accesate la următoarea adresă de internet.  

                                                           Departamentul pentru Afaceri Europene

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top