Fără categorie

Comisia Europeană recomandă statelor membre să se asigure că cetăţenii UE vor avea acces la conturi bancare de bază cu costuri rezonabile

Comisia Europeană (CE) a prezentat, pe 18 iulie, o recomandare privind accesul consumatorilor din UE la un cont de plăţi de bază. Potrivit oficialilor CE, recomandarea va promova incluziunea financiară şi socială pentru consumatorii din întreaga Europă.

În acest context, Comisia invită statele membre să se asigure că astfel de conturi vor fi disponibile, cu costuri rezonabile, pentru consumatorii din Uniunea Europeană, indiferent de situaţia lor financiară.

Potrivit recomandării în discuţie, un cont de plăţi de bază trebuie să includă servicii de plată cum ar fi: servicii care să permită efectuarea tuturor operaţiunilor necesare pentru deschiderea, gestionarea şi închiderea unui cont de plăţi, servicii care permit depunerea de numerar într-un cont de plăţi sau servicii care permit retrageri de numerar dintr-un cont de plăţi.

Pe de altă parte, prestatorul de servicii de plată nu trebuie să ofere, explicit sau tacit, niciun fel de facilităţi de descoperire de cont asoc…

Comisia Europeană (CE) a prezentat, pe 18 iulie, o recomandare privind accesul consumatorilor din UE la un cont de plăţi de bază. Potrivit oficialilor CE, recomandarea va promova incluziunea financiară şi socială pentru consumatorii din întreaga Europă.

În acest context, Comisia invită statele membre să se asigure că astfel de conturi vor fi disponibile, cu costuri rezonabile, pentru consumatorii din Uniunea Europeană, indiferent de situaţia lor financiară.

Potrivit recomandării în discuţie, un cont de plăţi de bază trebuie să includă servicii de plată cum ar fi: servicii care să permită efectuarea tuturor operaţiunilor necesare pentru deschiderea, gestionarea şi închiderea unui cont de plăţi, servicii care permit depunerea de numerar într-un cont de plăţi sau servicii care permit retrageri de numerar dintr-un cont de plăţi.

Pe de altă parte, prestatorul de servicii de plată nu trebuie să ofere, explicit sau tacit, niciun fel de facilităţi de descoperire de cont asociate unui cont de plăţi de bază. Un ordin de plată către prestatorul de servicii de plată al consumatorului nu trebuie executat în cazul în care executarea lui ar conduce la un sold negativ în contul de plăţi de bază al consumatorului.

În ceea ce priveşte tarifele, recomandarea precizează că în situaţia în care contul nu este gratuit, comisioanele percepute trebuie să fie rezonabile. Rămâne la latitudinea fiecărui stat membru de a stabili ce înseamnă comision rezonabil, având în vedere o serie de criterii cum ar fi nivelul veniturilor din ţara respectivă, comisioanele medii pentru conturile de plăţi sau costul total al furnizării unui cont de plăţi de bază.

Recomandarea Comisiei nu stabileşte prestatorii de servicii de plată care ar trebui să pună la dispoziţia consumatorilor acest produs. Fiecare stat membru va avea libertate de alegere în desemnarea acestor prestatori pe teritoriul propriu. Statele membre au libertatea de a desemna unul, mai mulţi sau chiar toţi prestatorii de servicii de plată drept furnizori de conturi de plăţi de bază.

„Statele membre trebuie să ia măsuri pentru a garanta că prestatorii de servicii de plată utilizează sisteme transparente, corecte şi fiabile pentru a verifica dacă consumatorul deţine deja un cont de plăţi sau nu”, se mai arată în recomandarea menţionată.

În plus, Comisia Europeană încurajează statele membre să lanseze campanii de informare cu privire la disponibilitatea conturilor de plăţi de bază, dar şi în legătură cu condiţiile tarifare. De asemenea, campaniile vor trebui să informeze publicul şi în ceea ce priveşte procedurile care trebuie urmate pentru exercitarea dreptului de a avea acces la aceste conturi, precum şi cu privire la mecanismul extrajudiciar de reclamaţie şi despăgubire.

Accesul la un cont bancar a devenit, la ora actuală, un element important în viaţa economică şi socială a unei societăţi moderne. Pe fondul scăderii rapide a utilizării numerarului, lipsa accesului la un cont bancar de bază îngreunează viaţa de zi cu zi şi o face mai costisitoare. Chiar şi în aceste condiţii, studiile arată că aproximativ 30 milioane consumatori de peste 18 ani nu au cont bancar, iar 6-7 milioane dintre ei sunt în această situaţie deoarece li s-a refuzat accesul la un cont bancar.

 

Departamentul pentru Afaceri Europene

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top