Fără categorie

Comisia Europeană pregăteşte noi instrumente pentru combaterea fraudei

Un document politic adoptat pe 26 mai de Comisia Europeană propune o serie de măsuri care permit autorităţilor judiciare din UE să lupte cu mai multă eficienţă împotriva fraudelor care lezează interesele financiare ale Uniunii.    

În acest sens, Comisia are în vedere o consolidare a dreptului penal în direcţia clarificării unor infracţiuni cum ar fi deturnarea de fonduri sau abuzul de putere, dat fiind faptul că definiţiile acestora variază de la un stat la altul.       

Comisia Europeană intenţionează să promoveze o propunere privind asistenţa administrativă reciprocă pentru protejarea intereselor financiare ale UE. Concret, se doreşte realizarea unui schimb de informaţii extins între autorităţile implicate în domeniu – poliţia, serviciile vamale, autorităţile fiscale şi cele judiciare – în scopul eficientizării luptei antifraudă.       

Acelaşi obiectiv îl urmăreşte Comisia prin propunerile vizând întărirea capacităţilor Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), …

Un document politic adoptat pe 26 mai de Comisia Europeană propune o serie de măsuri care permit autorităţilor judiciare din UE să lupte cu mai multă eficienţă împotriva fraudelor care lezează interesele financiare ale Uniunii.    

În acest sens, Comisia are în vedere o consolidare a dreptului penal în direcţia clarificării unor infracţiuni cum ar fi deturnarea de fonduri sau abuzul de putere, dat fiind faptul că definiţiile acestora variază de la un stat la altul.       

Comisia Europeană intenţionează să promoveze o propunere privind asistenţa administrativă reciprocă pentru protejarea intereselor financiare ale UE. Concret, se doreşte realizarea unui schimb de informaţii extins între autorităţile implicate în domeniu – poliţia, serviciile vamale, autorităţile fiscale şi cele judiciare – în scopul eficientizării luptei antifraudă.       

Acelaşi obiectiv îl urmăreşte Comisia prin propunerile vizând întărirea capacităţilor Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF), dar şi a Eurojust.  În plus, Uniunea Europeană va examina modul în care un parchet european specializat ar putea aplica norme comune în privinţa infracţiunilor de fraudă, dar şi a altora care implică fonduri europene.          

Instrumentele pe care Uniunea Europeană le deţine în prezent pentru detectarea şi prevenirea utilizării incorecte a fondurilor europene sunt insuficiente şi inadecvate. Deoarece legislaţia în domeniu diferă de la stat la stat, autorităţile nu pot asigura o protecţie eficientă a fondurilor europene împotriva actelor de fraudă sau de corupţie.

OLAF, Eurojust, precum şi organele de cercetare naţionale încearcă să combată aceste infracţiuni, dar demersurile lor sunt zădărnicite de unele obstacole juridice şi practice cum ar fi restricţiile de competenţă.

Astfel, din anul 2000, dintr-un total de 647 de cazuri trimise de OLAF, procurorii din statele UE au respins fără un motiv anume 93, în timp ce 178 au fost respinse din motive discreţionare.

Departamentul pentru Afaceri Europene

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top