Fără categorie

Comisia Europeană face recomandări statelor membre la finalul primei etape a procesului de coordonare a politicilor economice şi bugetare

Comisia Europeana a adoptat, la 7 iunie 2011, comunicarea cu tema Finalizarea primei etape a procesului de coordonare a politicilor economice în cadrul semestrului european – orientări privind politicile naţionale pentru perioada 2011-2012. Comunicarea este însoţită de un set de documente cuprinzând atât evaluări ale programelor de stabilitate şi creştere/convergenţă, cât şi ale programelor naţionale de reformă, inclusiv pentru zona euro, dar şi de recomandări specifice de ţară.

Recomandările formulate de către Comisie sunt parte a semestrului european, iar publicarea lor marchează încheierea primei etape a procesului de coordonare a politicilor economice şi bugetare. Următoarea etapă o constituie punerea în aplicare a acestora – într-un termen de 12-18 luni – în cadrul politicilor fiscal-bugetare şi al reformelor structurale ale statelor membre. Recomandările acoperă, de asemenea, angajamentele asumate de către statele membre care au  aderat la Pactul Euro Plus.

Fiecare set…

Fiecare set de recomandări are la bază o analiză aprofundată a situaţiei economice din statele membre. Estimările macroeconomice au fost evaluate în raport cu previziunile din primăvară formulate de către Comisie. Măsurile naţionale enumerate atât în programele de stabilitate şi creştere/convergenţă, cât şi în programele naţionale de reformă au fost evaluate pentru a se stabili dacă oferă un răspuns adecvat la provocările specifice cu care se confruntă fiecare stat membru.

În cazul României, recomandarea Comisiei Europene vizează punerea în aplicare a măsurilor din Memorandumul de Înţelegere semnat de statul român şi Uniunea Europeană la 23 iunie 2009, cu completările ulterioare ale acestuia, dar şi a prevederilor programului de asistenţă financiară pe termen mediu de tip preventiv.

Propunerile de recomandări formulate de Comisie vor fi aprobate de către Consiliul European din 23-24 iunie a.c., după ce vor fi discutate de către miniştrii UE în cadrul Consiliului Ocuparea forţei de muncă, Politică socială, Sănătate şi Consumatori (EPSCO), respectiv al Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN).

Implementarea acestora va fi monitorizată în cursul anului următor atât de către Comisie, cât şi de statele membre. Evaluarea progreselor la nivelul UE va fi realizată de către Comisie în următorul Raport privind analiza anuală a creşterii, din ianuarie 2012. Progresele înregistrate la nivelul fiecărui stat membru vor fi evidenţiate în următorul set de recomandări specifice, din iunie 2012.

Mai multe informatii pot fi accesate pe site-ul Comisiei Europene, la adresa – click aici .

.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top