Fără categorie

Comisarul Algirdas Semeta a prezentat în faţa Parlamentului European priorităţile mandatului său în domeniile auditului şi combaterii fraudei

Comisarul european pentru impozitare şi uniune vamală, audit şi antifraudă, Algirdas Semeta, şi-a prezentat, în faţa Comitetului de Control Bugetar al Parlamentului European, agenda de priorităţi în domeniile audit şi combaterea fraudei.

În ceea ce priveşte auditul, comisarul Semeta propune simplificarea reglementărilor în materie de granturi şi a cerinţelor pentru rambursările de cheltuieli, precum şi înfiinţarea unor fonduri europene de siguranţă, ca modalitate de gestionare a contribuţiilor venite din partea diverşilor donatori (de exemplu, în cazuri de asistenţă pentru situaţii de urgenţă).

Oficialul european doreşte totodată elaborarea unor ghiduri referitoare la aplicarea legislaţiei viitoare. În acest sens, la sfârşitul lunii mai a fost adoptată o propunere privind riscul tolerabil de eroare, în domeniile energiei, transporturilor, cercetării şi dezvoltării rurale.

Agenda priorităţilor enunţate de Algirdas Semeta în faţa eurodeputaţilor cuprinde şi promovarea unei…

Comisarul european pentru impozitare şi uniune vamală, audit şi antifraudă, Algirdas Semeta, şi-a prezentat, în faţa Comitetului de Control Bugetar al Parlamentului European, agenda de priorităţi în domeniile audit şi combaterea fraudei.

În ceea ce priveşte auditul, comisarul Semeta propune simplificarea reglementărilor în materie de granturi şi a cerinţelor pentru rambursările de cheltuieli, precum şi înfiinţarea unor fonduri europene de siguranţă, ca modalitate de gestionare a contribuţiilor venite din partea diverşilor donatori (de exemplu, în cazuri de asistenţă pentru situaţii de urgenţă).

Oficialul european doreşte totodată elaborarea unor ghiduri referitoare la aplicarea legislaţiei viitoare. În acest sens, la sfârşitul lunii mai a fost adoptată o propunere privind riscul tolerabil de eroare, în domeniile energiei, transporturilor, cercetării şi dezvoltării rurale.

Agenda priorităţilor enunţate de Algirdas Semeta în faţa eurodeputaţilor cuprinde şi promovarea unei abordări calitative cu privire la cheltuielile Uniunii (includerea obiectivelor şi indicatorilor necesari simultan cu elaborarea noilor programe de cheltuieli) şi dezvoltarea unei metodologii mai eficiente de audit (care, pe lângă verificarea implementării recomandărilor, presupune şi verificarea eficienţei măsurilor întreprinse şi a măsurii în care ele diminuează riscurile). O altă iniţiativă vizează solicitarea unei declaraţii de asigurare anuale de la organismele de resort acreditate din statele membre, aceste documente urmând a fi verificate de un organism independent de audit. Implicarea într-o mai mare măsură a autorităţilor de audit naţionale în controlul execuţiei bugetului Uniunii Europene la nivelul statelor membre şi organizarea, la începutul anului viitor, a unei conferinţe cu toţi actorii principali implicaţi în execuţia bugetului comunitar sunt alte două iniţiative pe care înaltul oficial european îşi propune să le pună în practică în timpul mandatului.

În domeniul politicii anti-fraudă şi al Oficiului European de Luptă Anti-Fraudă (OLAF), comisarul Semeta are ca priorităţi numirea directorului general al acestui organism, reînnoirea mandatului actualilor membri ai Comitetului de Supraveghere al OLAF, reformarea, până la sfârşitul anului 2011 a Oficiului şi îmbunătăţirea eficienţei lui. Înfiinţarea Biroului Procurorului Public European pentru protejarea intereselor financiare ale UE, îmbunătăţirea instrumentelor şi a cooperării internaţionale, extinderea cooperării între OLAF şi alte directorate ale Comisiei Europene cu atribuţii în domeniul combaterii fraudei figurează, de asemenea, pe agenda înaltului oficial european.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top