Inna și Andra vor fi pe scena de la Enisala
La final de august, toți tulcenii (și nu numai) sunt așteptați la poalele cetății Enisala, cel mai vizitat obiectiv turistic din județul nostru, pentru două zile de distracție în cadrul festivalului devenit deja o frumoasă tradiție a județului nostru: Enisala – Unitate la Cetate.
Pe scena de la Enisala vor urca nume mari ale muzicii românești, precum Inna, Andra, Zdob și Zdub, Bere Gratis, The Urs, Alex Velea, Andra Gogan și Marian Cozma.

În cele două zile ale festivalului, publicul se va bucura de un impresionat show aviatic oferit de Aeroclubul României, dar și de show-uri de lasere și artificii.
Ca de fiecare dată, festivalul cuprinde și bucate delicioase, dar și un impresionant parc de distracții pentru cei mici.
Vă așteptăm în număr cât mai mare la Enisala, la cel mai apreciat festival al acestei veri, organizat de Consiliul Județean Tulcea, Primăria Comunei Sarichioi și Autentic Events.
