Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat autorizația de construire pentru mult așteptatul stadion „Gheorghe Hagi”, marcând astfel un moment cheie în modernizarea infrastructurii sportive a orașului. Deputatul Bogdan Huțucă, președintele Organizației Județene PNL Constanța, a salutat acest pas, subliniind că investiția reflectă prioritățile clare ale administrației municipale și angajamentul ferm al Partidului Național Liberal față de dezvoltarea Constanței.
„Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a semnat autorizația de construire pentru noul stadion „Gheorghe Hagi”, fapt care confirmă că investiția se află pe agenda de priorități a administrației municipale.
Partidul Național Liberal a susținut, constant, proiectele majore de infrastructură, cu un angajament ferm față de modernizarea și dezvoltarea Constanței. Investițiile în infrastructura publică rămân un obiectiv strategic de la care nu ne abatem.
Așa cum am demonstrat și în cazul Cazinoului din Constanța – un proiect complex, gestionat cu responsabilitate și perseverență – înțelegem că fiecare investiție de amploare implică provocări administrative și decizii asumate”, transmite deputatul.
