Exclusiv

Baronul Deltei Traian Rece BLOCHEAZĂ o investiție de 40 milioane euro din fonduri europene!

Consiliul Județean Tulcea a început, încă din 2018, demersurile pentru reabilitarea Drumului Județean 222N (Tulcea-Chilia Veche, 69 de km), singura cale de acces pe uscat spre zona continentală” pentru locuitorii mai multor așezări din Delta Dunării.

Drumul care reprezintă unica legătură terestră cu municipiul reşedinţă de judeţ a locuitorilor din localităţile aflate pe traseu se află într-o stare de degradare accentuată din cauza inundaţiilor din perioadele în care apele Dunării ies din matcă, dar şi traficului foarte greu provenit de la mijloacele de transport şi utilajele provenite de la exploatările agricole”, semnalează preşedintele CJ Tulcea, Horia Teodorescu, în Nota de fundamentare anexată proiectului tehnic.

Cea mai bună soluție din punct de vedere economic pentru acest proiect de infrastructură era accesarea fondurilor europene. Încercarea CJ Tulcea de a depune o cerere de finanțare pentru acest tronson de drum a fost blocată însă de fostul senator Traian Rece, proprietarul SC Agrodelta Sireasa, firmă cu activități în agricultură ce își desfășoară activitatea în zona limitrofă drumului.

După ce, mai bine de 15 ani, Rece a încercat să susțină, împotriva evidenței, a legislației în vigoare și a unor hotărâri judecătorești că digurile de protecție îi aparțin, fostul senator a deschis peste 80 de litigii de carte funciară şi alte zeci de litigii privind concesiunile şi dreptul de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor speciale din Amenajarea Agricolă Sireasa, inclusiv drumul judeţean DJ 222N.

Cum înainte de depunerea unei cereri de finanțare pe fonduri europene beneficiarul trebuie să depună o declarație prin care garantează că terenul nu este în litigiu, Consiliului Județean Tulcea a pierdut oportunitatea de a reabilita acest drum din fonduri comunitare.

(foto Tulcea News)

Memoriu către două ministere și Corpul de Control al Primului Ministru

Pentru a încerca depășirea acestui blocaj, Consiliul Județean Tulcea a trimis un memoriu către Ministerul Justiției, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Corpul de Control al Primului Ministru.

În Memoriu se arată că C.J. Tulcea administrează întreg patrimoniul public de interes judeţean stabilit prin efectul legii, inclusiv drumurile judeţene şi imobilele precum diguri, canale, teren agricol, păşuni, păduri, parte a ansamblurilor funcţionale de tipul amenajărilor agricole și/sau piscicole amplasate în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Amenajarea Agricolă Sireasa este una dintre aceste amenajări, situată în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, zonă ce a fost declarată prin lege, inclusiv prin Constituţie, ca fiind domeniu public al statului de interes judeţean, fiind bunuri ce aparţin unităţilor administrativ teritoriale competente.

În pofida protecţiei pe care ar trebui să o asigure acestor active recunoaşterea internaţională a regimului special al Deltei Dunării şi regimul domenial consacrat la nivel constituţional, Judeţul Tulcea se confruntă de ani de zile, dar cu precădere în ultima perioadă, cu acţiunile abuzive şi dolosive, cu consecinţe distructive, exercitate de societatea comercială Agrodelta Sireasa S.A., care acţionează prin intermediul acţionarului majoritar şi fost administrator al său, numitul Traian Rece, care o controlează în fapt şi în prezent, pentru a dobândi părţi din acest domeniu despre care are cunoştinţă că este de interes public şi nu poate face obiectul proprietăţii private. Astfel, parte din acest patrimoniu naţional şi universal este contestată şi pretinsă cu rea credinţă de societatea S.C. Agrodelta Sireasa S.A., care contestă atât dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole, digurilor şi canalelor amplasate în perimetrul Amenajării Agricole Sireasa cât şi pe cel asupra drumului judeţean DJ 222N.

În particular, în ceea ce priveşte bunul public de interes judeţean DJ 222N, S.C. Agrodelta Sireasa S.A., deşi cunoaşte foarte bine amplasamentul şi regimul juridic de drept public al acestuia, a susţinut că acesta ar fi situat pe digurile de apărare ale Amenajării Agricole Sireasa şi că ar fi proprietatea sa privată deşi în realitate acest drum nu se află pe digurile de apărare sau contur ci pe o construcţie asimilată digului (având în vedere tipul terenului care este mlăştinos)”, se arată în document.

A obținut blocarea proiectului, printr-o scrisoare trimisă la Ministerul Dezvoltării Regionale

Pentru a bloca acest proiect, S.C. Agrodelta Sireasa S.A. a notat litigiile care vizează dreptul de proprietate asupra digurilor şi drumului judeţean în toate Cărţile Funciare în care sunt intabulate secţiuni de drum, deşi în cadrul Amenajării Agricole Sireasa, asupra căreia pretinde că are drepturi, este amplasată doar o parte din acest drum.

În urma unei sesizări adresate Ministerului Dezvoltării Regionale, S.C. Agrodelta Sireasa S.A. a reuşit să convingă factorii de decizie cu privire la existenţa unei incertitudini cu privire la validitatea şi legitimitatea dreptului de proprietate publică al Consiliului Judeţean Tulcea/Judeţului Tulcea asupra DJ 222N şi să determine luarea măsurii suspendării procedurii de finanţare din fonduri europene a reabilitării drumului județean DJ 222N, în sumă de 203.496.456 lei.

Traian Rece a știut la privatizare că nu cumpără și terenurile

În dosarul de privatizare prin care Traian Rece a achiziţionat, în anul 2003, de la Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului („APAPS”) 69,9228% din capitalul social total al societăţii Agrodelta Sireasa erau documente care precizau faptul că:

S.C. AGRODELTA SIREASA S.A. îşi desfăşoară activitatea în cadrul Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării, iar terenul agricol pe care îl exploatează împreună cu asociaţii este concesionat de către S.C. AGRODELTA SIREASA S.A. de la Consiliul Judeţean Tulcea, în baza contractelor nr. 61/1998 şi 165/1999

din totalul patrimoniului deţinut, un procent de 90% îl reprezintă activele de natura construcţiilor speciale (amenajări de terenuri, diguri, canale principale, canale secundare)

până la data privatizării, Societatea a întocmit documentaţia în conformitate cu HG 834/1991 pentru obţinerea titlului de proprietate pentru terenurile aferente construcţiilor, documentaţia fiind respinsă pe motiv că în cadrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării nu se acordă titlul de proprietate pe terenuri decât persoanelor fizice conform Legii nr. 18/1991;

– între S.C. AGRODELTA SIREASA S.A. şi Consiliul Judeţean Tulcea urma să se încheie un protocol pentru predarea digurilor şi canalelor către Consiliul Judeţean. Astfel, capitalul social al S.C. AGRODELTA SIREASA S.A. şi numărul de acţiuni putând suferi modificări.

– Potrivit celor consemnate în Procesul Verbal de negociere SE/1304 din 24.04.2003, preţul pe acţiune ofertat de acesta a fost de aproximativ zece ori mai mic decât valoarea nominală a acţiunii, respectiv un preţ de 2.510 lei, pentru o acţiune cu o valoare nominală de 25.000 lei. În timpul negocierilor investitorul şi-a menţinut preţul de ofertă propus, motivat fiind, între altele, de faptul că în capitalul social şi în raportul de evaluare sunt cuprinse valori foarte mari, ponderea deosebită având-o digurile ce fac obiectul HG 1360/2001 care vor trece în proprietatea Consiliului Judeţean Tulcea cu titlu gratuit.

În urma negocierilor purtate, între APAPS şi Traian Rece s-a încheiat Contractul de vânzare cumpărare acţiuni nr. CT20 din 22.05.2003 în care, la art. 7.4.3. se prevede expres faptul că „Cumpărătorul îşi va asuma răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate de aplicarea HG 1360/2001 ca urmare a semnării protocolului de predare-primire între Consiliul Judeţean Tulcea şi S.C. AGRODELTA SIREASA S.A.

– Clauza 7.4.3. din Contractul de vânzare-cumpărare acţiuni nr. CT20 din 22.05.2003 încheiat în urma negocierilor între APAPS şi ofertantul Rece Traian, stipulează expres faptul că: „Cumpărătorul îşi va asuma răspunderea pentru eventualele prejudicii cauzate de aplicarea HG 1360/2001 ca urmare a semnării protocolului de predare-primire între Consiliul Judeţean Tulcea şi S.C. AGRODELTA SIREASA S.A. Cumpărătorul va putea reduce capitalul social corespunzător prejudiciului înregistrat prin aplicarea HG 1360/2001.”

Cu alte cuvinte, Traian Rece, în calitate de cumpărător al acţiunilor, a avut cunoştinţă de împrejurarea că, în ceea ce priveşte digurile şi canalele, acestea aparţineau domeniului public al Judeţului Tulcea, context în care acesta a oferit un preţ pe acţiune reprezentând aproximativ 10% din valoarea acţiunii, cel mai probabil aplicând un coeficient de reducere echivalent cu ponderea valorii bunurilor imobile – diguri şi canale – care nu putea face parte din patrimoniul societăţii”, se arată în Memoriul întocmit de Consiliul Județean Tulcea.

Baronul Deltei a cerut 1,6 miliarde euro pentru niște diguri care nu îi aparțin!

Acest lucru a fost constatat și de către Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea care, prin Ordonanța de clasare nr. 4950/P/2014 din data de 13.06.2017, arăta că „numitul Rece Traian a avut cunoștință încă din anul 2003 despre faptul că digurile de apărare împotriva inundațiilor nu făceau parte din capitalul social al societății Agrodelta Sireasa”.

Cu toate acestea, Traian Rece a fost lovit de amnezie și a încercat să obțină beneficii de pe urma digurilor Consiliului Județean. În anul 2010, după ce a rupt digurile în mai multe locuri și a fost acuzat că împiedică în acest fel activitatea de patrulare a Poliției de Frontieră, fostul senator a notificat Consiliul Judeţean Tulcea, prin intermediul Tribunalului Tulcea, să-i plătească 1,6 miliarde de euro (!!!) despăgubire, pentru preluarea în domeniul public de interes judeţean a 40 kilometri de diguri de apărare împotriva inundaţiilor din comuna Ceatalchioi!

Traian Rece ignoră Curtea Constituțională și mai multe hotărâri judecătorești

În încercarea sa de a obține bani prin orice mijloace, Traian Rece ignoră decizii ale Curții Constituționale și mai multe hotărâri judecătorești care arată că digurile și terenurile agricole sunt ale Consiliului Județean. Enumerăm mai jos câteva dintre ele:

– Decizia nr. 341/2001 a Curții Constituţionale a României a constatat că dispoziţiile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei „Deltei Dunării”, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 69/1996, sunt constituţionale şi că terenurile din RBDD fac parte din domeniul public, neputând intra în proprietatea societăţii comerciale născute prin reorganizare potrivit Legii nr. 15/1990, cu titlu de aport în natură la patrimoniul societăţii.

– Decizia nr. 203/2000 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă şi prin Decizia nr. 206/2000 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, Curtea Constituţională a Românie a stabilit că, deşi prin Legea nr. 15/1990, societăţile comerciale constituite prin transformarea unităţilor economice de stat au preluat tot patrimoniul acestora, iar la art. 20 alin. 2 din acea lege s-a prevăzut că „bunurile din patrimoniul societăţii comerciale sunt proprietatea acesteia, cu excepţia celor dobândite cu alt titlu”, totuşi terenurile agricole nu puteau intra în componenţa patrimoniului societăţilor comerciale, întrucât situaţia juridică a acestora, reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra lor, urma să fie reglementată prin acte normative ulterioare

– Sentinţa Civilă nr. 9/CA/15.02.1999, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 1975/CA/1998, definitivă şi irevocabilă,

– Încheierea nr. 126 din 05.02.2001 pronunţată de Judecătorul delegat din cadrul Oficiului Registrului Comerţului

– Decizia civilă nr. 442/CA/22.09.2008 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 1622/88/2007

– Sentința civilă nr. 1490/27.09.2016 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 345/88/2016

– Sentinţa civilă nr. 1408/19.04.2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2674/88/2009

– Sentința civilă nr. 470/18.02.2015 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 9097/327/2014

Raportul de control al Corpului de control al primului – ministru înregistrat la Consiliul Judeţean Tulcea sub nr. 19084/17.10.2014 concluzionează de asemenea că terenurile din amenajările agricole sunt domeniul public de interes judeţean. Nici nu poate fi altfel cu atât mai mult cu cât, pe lângă destinaţia de apărare împotriva inundaţiilor şi protejării unor terenuri agricole, aceste diguri servesc drumului judeţean.

CJ Tulcea: Reprezentanții SC Agrodelta Sireasa acționează cu rea intenție

Din întregul eşafodaj al construcţiei litigiilor iniţiate de societatea S.C. Agrodelta Sireasa S.A. împotriva Consiliului Judeţean Tulcea şi a UAT Judeţul Tulcea, în număr de peste 100, reiese că această societate a avut de la bun început o strategie bine conturată, în scopul blocării activităţii autorităţii şi a împiedicării acesteia atât în ceea ce priveşte exploatarea bunurilor din patrimoniul său, cât şi pentru obţinerea finantării din fonduri europene.

Din totalul litigiilor iniţiate de S.C. Agrodelta Sireasa S.A. împotriva Consiliului Judeţean Tulcea/Judeţului Tulcea, există în prezent peste 80 de litigii de carte funciară, dintre care 40 au ca obiect material drumul judeţean DJ 222N.

S.C. Agrodelta Sireasa S.A., a notat litigiile pe care le-a iniţiat în mod abuziv în Cărţile Funciare în care sunt întabulate secţiunile de drum şi digurile, profitând de faptul că soluţionarea acestor litigii, printr-o hotărâre definitivă, presupune o durată suficient de îndelungată, scopul fiind acela de a împiedica obţinerea finanţării europene care nu poate fi acordată în cazul în care dreptul de proprietate asupra activului pe care va fi amplasată investiţia este disputat, chiar dacă litigiul este creat sau întreţinut artificial”, consideră reprezentanții CJ Tulcea.

(foto Tulcea News)

Agrodelta Sireasa pretinde că este când proprietar, când concesionar, în funcție de interese

Dar mai grav este că, în acelaşi timp, S.C. Agrodelta Sireasa S.A. se pretinde şi concesionar asupra terenurilor din Amenjarea Agricolă Sireasa, deşi aceste două calităţi (de proprietar şi concesionar) sunt incompatibile juridic. Agrodelta Sireasa S.A. a iniţiat 4 litigii prin care solicită prelungirea duratei concesiunilor în aceleaşi condiţii contractuale, adică cu o durată de maxim 20 de ani inclusiv şi cu menţinerea unei redevenţe ce apare clar ca fiind infimă (19 Euro/ha) în raport de valoarea actuală de piaţă a redevenţei (peste 150 Euro/ha).

Ne referim în acest sens, la următoarele litigii: dosarul nr. 1642/88/2017 al Curţii de Apel Galaţi – aflat în faza procesuală a recursului, dosarul nr. 1643/88.2017 al Tribunalului Constanţa – suspendat la cererea S.C. Agrodelta Sireasa S.A. până la soluţionarea aşa-ziselor cauze privind proprietatea, dosarul nr. 3006/93/2017 al Tribunalului Ilfov – suspendat până la soluţionarea dosarului nr. 7436/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti şi dosarul nr. 33794/3/2018 al Tribunalului Bucureşti, unde a solicitat, de asemenea, suspendarea judecăţii, cu toate că are calitatea de reclamant şi ar fi trebuit să fie direct interesată pentru obţinerea unui titlu care să îi justifice în drept folosinţa/exploatarea actuală a terenurilor agricole.

Scopul acestor demersuri ale societăţii Agroldelta Sireasa S.A. este de a folosi terenul concesionat peste durata concesiunii, încasând venitul din exploatarea agricolă fără drept, dar şi fără plata redevenţei la nivelul actual de piaţă (s.n., minim 150 Euro/ha, în în contextul în care a refuzat să îl predea concedentului Consiliului Judetean Tulcea pentru ca autoritatea să îl poate pune în valoarea prin organizarea de licitaţii publice în vederea atribuirii de noi concesiuni.

În realitate, această cavalcadă de litigii are drept scop, pe lângă împiedicarea autorităţii în valorificarea bunurilor din proprietatea publică de interes judeţean, şi determinarea autorităţii să prelungească fără licitaţie publică cele două contracte de concesiune istorice deţinute de S.C. Agrodelta Sireasa S.A., a căror durată a expirat deja, ceea ce autoritatea a refuzat, organizând o procedură competitivă pentru atribuirea acestora.

Efectele urmărite de S.C. Agrodelta Sireasa S.A. prin demersurile sale care au dus la sistarea finanţării europene nu sunt nicidecum legitime, fiind greu de admis că o persoană care pretinde că desfășoară activități comerciale în zona unde sunt bunurile așa-zis litigioase are un interes legitim în oprirea finanțării necesare pentru reabilitarea unui drum județean pe care îl folosește în desfășurarea activității sale şi pentru care plăteşte taxă de utilizare când autovehiculele depăşesc 20 de tone, impusă de regulamentele de circulaţie pe drumurile publice.

Reaua-credinţă a societăţii Agrodelta Sireasa S.A. este dată şi de tergiversarea soluţionării tuturor dosarelor, prin formularea repetată a unor cereri de amânare pentru diverse motive, a unor cereri de strămutare, a unor cereri de suspendare a judecăţii, prin depunerea acţiunilor la instanţe necompetente sau la instanţe competente, dar urmată de invocarea excepţiei de necompetenţă, sau depunerea a mii de pagini de înscrisuri, deşi majoritatea sunt redundante”, se precizează în Memoriu.

Mihai Răzvan ROTARU

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top