Actualitate

Avarie majoră RAJA la magistrala DN 800 – Năvodari rămâne temporar fără apă

Pentru remedierea unei avarii la magistrala cu diametrul de 800 mm, din orașul Năvodari, RAJA SA este nevoită să sisteze furnizarea apei potabile începând de astăzi – 21 octombrie 2025, ora 12,00, până în cursul nopții, ora 02.00.

Încă de la primele ore ale dimineții, echipele de intervenție au încercat să remedieze avaria de pe strada Corbului, cu conducta în presiune, dar din cauza debitului mare de apă acest lucru nu a fost posibil.

Având în vedere numărul mare de utilizatori alimentați din acest sistem, s-a încercat, într-o primă fază, realizarea reparației prin montarea unui colier de etanșare. Pentru executarea acestor lucrări preliminare, a fost întreruptă furnizarea apei către consumatorii de pe străzile Constanței, Nuferilor, Tractorului, Recoltei și Plopilor, cu adiacentele. În timpul operațiunilor, ca urmare a vechimii conductei (peste 60 de ani) și a stării avansate de uzură, tronsonul afectat a cedat suplimentar, ceea ce impune demontarea segmentului compromis și înlocuirea acestuia.

Pentru efectuarea lucrărilor de sudură, s-a impus sistarea furnizării totale de apă pe magistrala avariată. În această situație, am fost nevoiți să oprim furnizarea de apă în tot orașul Năvodari.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top