Pentru înlocuirea unei porțiuni, cu o lungime de 24 metri din conducta principală de alimentare cu apă, cu
diametrul de 600 mm, de pe Șoseaua Mangaliei, SC RAJA SA va bloca traficul rutier în noaptea de sâmbătă spre
duminică, 24 spre 25 septembrie 2016, de la ora 22,00 până la ora 08,00 dimineața, pe Șoseaua Mangaliei, pe tronsonul
delimitat de sensul giratoriu de la intersecția cu strada Hatman Arbore și până la intersecția semaforizată cu strada
Pandurului. În acest interval, traficul rutier va fi deviat pe ruta Șoseaua Mangaliei – strada Hatman Arbore – strada
Meșterul Manole – strada Pandurului – Șoseaua Mangaliei.
Lucrarea este mult îngreunată de faptul, că din cei 24 metri, pe o lungime de 18 metri, exact pe toată lățimea
străzii Șoseaua Mangaliei, se va monta o singură bucată de conductă la o adâncime de 2,5 metri, ceea ce a și dus la
blocarea în totalitate a drumului.
Având în vedere restricționarea circulației auto pe acest tronson, reparaţiile se vor efectua în regim de urgenţă.
Pentru fluidizarea traficului, a fost anunțată și Poliția Locală, iar în zona lucrărilor vor fi 2 echipaje care vor dirija traficul
pe ruta ocolitoare.
