Fără categorie

Asigurarea securității juridice pentru căsătoriile transfrontaliere: propunerea Comisiei Europene câștigă teren

Germania, Belgia și Letonia s-au alăturat altor nouă state membre ale UE, solicitând adoptarea unei legislații care să ofere securitate juridică pentru cuplurile internaționale care doresc să divorțeze. Conform propunerii Comisiei Europene din 24 martie 2010 (IP/10/347), cuplurile vor putea conveni asupra legislației care li s-ar aplica în caz de divorț, chiar dacă nu intenționează să se separe. Planul răspunde unei solicitări formulate de nouă state membre ale UE, care doreau să avanseze în materie, după blocarea în Consiliu a unei propuneri prezentate de Comisie în 2006. Noua soluție va ajuta cuplurile de naționalități diferite, cuplurile care locuiesc separat în țări diferite sau cele care locuiesc împreună într-o altă țară decât țara lor de origine. Obiectivul este de a reduce impactul negativ asupra copiilor și de a proteja părinții mai vulnerabili în cursul procedurilor de divorț. Ar fi pentru prima dată în istoria UE când țările membre ale acesteia ar utiliza așa-numitul mecanis…

Germania, Belgia și Letonia s-au alăturat altor nouă state membre ale UE, solicitând adoptarea unei legislații care să ofere securitate juridică pentru cuplurile internaționale care doresc să divorțeze. Conform propunerii Comisiei Europene din 24 martie 2010 (IP/10/347), cuplurile vor putea conveni asupra legislației care li s-ar aplica în caz de divorț, chiar dacă nu intenționează să se separe. Planul răspunde unei solicitări formulate de nouă state membre ale UE, care doreau să avanseze în materie, după blocarea în Consiliu a unei propuneri prezentate de Comisie în 2006. Noua soluție va ajuta cuplurile de naționalități diferite, cuplurile care locuiesc separat în țări diferite sau cele care locuiesc împreună într-o altă țară decât țara lor de origine. Obiectivul este de a reduce impactul negativ asupra copiilor și de a proteja părinții mai vulnerabili în cursul procedurilor de divorț. Ar fi pentru prima dată în istoria UE când țările membre ale acesteia ar utiliza așa-numitul mecanism de „cooperare consolidată”. În temeiul tratatelor UE, nouă sau mai multe țări pot recurge la cooperarea consolidată pentru a avansa în sensul unei măsuri care, în ciuda importanței sale, este blocată de o minoritate restrânsă de state membre. Celelalte țări membre ale UE își păstrează dreptul de a se alătura oricând doresc.

„Germania, Belgia și Letonia au arătat că ușa cooperării consolidate este întotdeauna deschisă. Faptul că și aceste țări solicită acțiuni din parte UE impulsionează o măsură care se blocase. Ceea ce vedem este un foarte bun exemplu al modului în care UE poate avansa și îi poate ajuta pe cetățeni într-o chestiune familială foarte importantă”, a declarat d-na vicepreședinte Viviane Reading, comisar european pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie. „Toți responsabilii politici nu trebuie să piardă din vedere adevărata problemă: complicațiile juridice pot îngreuna foarte mult viețile familiilor. Principala preocupare a politicienilor ar trebui să fie aceea de a face tot ce le stă în putință pentru a le ajuta. Cetățenii UE ar trebui să aibă siguranță cu privire la legislația care se va aplica în cazul evenimentelor importante din viața lor și ar trebui să poată face o alegere în această privință.”

Cei trei noi participanți (Germania, Belgia și Letonia) se vor alătura altor nouă state membre (Austria, Bulgaria, Franța, Ungaria, Italia, Luxemburg, România, Slovenia și Spania). În orice moment, alte țări interesate se pot alătura cooperării consolidate, după adoptarea de către Consiliu a deciziei solicitate de autorizare a acesteia. În temeiul Tratatului de la Lisabona, țările care doresc să participe la o formă de cooperare consolidată trebuie să notifice intenția lor Consiliului și Comisiei.

Germania, Belgia și Letonia și-au depus cererile în ultima lună (Germania la 15 aprilie 2010, Belgia la 22 aprilie 2010 și Letonia la 17 mai 2010). Inițial, Grecia făcea parte din procedura de cooperare consolidată, dar, ulterior, s-a retras.

La următorul Consiliu Justiție, care va avea loc la data de 4 iunie, la Luxemburg, miniștrii de Justiție ai UE vor încerca să ajungă la un acord politic cu privire la propunerea Comisiei referitoare la o decizie a Consiliului care să autorizeze cele 12 țări să avanseze în cadrul unei forme de cooperare consolidată. Parlamentul European trebuie, de asemenea, să își dea acordul. Decizia va intra în vigoare imediat după adoptare.

Context

Conform propunerilor Comisiei, cuplurile vor putea conveni asupra legislației care li s-ar aplica în caz de divorț, chiar dacă nu intenționează să se separe (IP/10/347). Acest lucru va conferi acestor cupluri mai multă securitate juridică, previzibilitate și flexibilitate și va contribui la protejarea soților și a copiilor lor de proceduri complicate, lungi și dureroase.

De asemenea, propunerile vizează să asigure cuplurilor internaționale un control mai mare asupra separării lor și să protejeze soții mai vulnerabili, evitând ca aceștia să fie dezavantajați pe nedrept în cursul procedurilor de divorț. Instanțele vor dispune de o metodă comună pentru a decide cu privire la legislația națională aplicabilă în cazul în care soții nu ajung la un acord.

Conform normelor UE care reglementează cooperarea consolidată, țările care nu depun o cerere în acest sens, se pot alătura oricând unei forme de cooperare consolidată, după ce aceasta devine lege, sub rezerva avizului favorabil al Comisiei (articolul 331, Tratatul privind funcționarea UE).

În 2006, Comisia a propus pentru prima dată să ajute cuplurile internaționale, însă planul (așa-numitul „Regulament Roma III”) nu a beneficiat de sprijinul unanim necesar din partea guvernelor din UE.

Pentru informații suplimentare

MEMO/10/100

Newsroom Justiție și afaceri interne:

http://ec.europa.eu/justice_home/news/intro/news_intro_en.htm

Pagina de întâmpinare a dnei Viviane Reding, vicepreședinte și comisar pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie.

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/reding/index_en.htm

 

SURSA: COMISIA EUROPEANĂ

 

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top