Opinii

Artiști consacrați, la Zilele Orașului Măcin

Ajunsă la cea de-a IX-a ediție, sărbătoarea Zilele Orașului Măcin se vă desfășura pe 2 și 3 septembrie 2017 pe stadionul Tineretului din localitate. Organizatorii, Consiliul Local și Primăria Măcin, îi invită pe toți locuitorii să ia parte la acest moment festiv.
Cei mici sunt așteptați să se distreze în spații special amenajate pentru ei unde vor avea parte de jocuri specifice vârstei.
Artiști și ansambluri locale vor întreține buna dispoziție și vor încânta publicul cu cele mai frumoase melodii și dansuri populare. Alături de aceștia, pe scenă vor urca, duminică, 3 septembrie, începând cu ora 16.00 și invitați speciali. Este vorba de îndrăgitul interpret de muzică populară Gheorghe Roșoga, trupa Shot, Elena Ionescu (Mandinga) și Otilia.
Desigur, de la Zilele Orașului Măcin nu vor lipsi tradiționalele grătare încinse pe care se pregătesc mâncăruri alese. Totodată, la standurile amplasate pe stadion, publicul va găsi obiecte de artizanat, produse alimentare, nealimentare, dar și terase pentru alimentație publică.
Situat la confluența Dunării cu Munții Măcinului, orașul Măcin are, conform recensământului populației din anul 2011, 8245 de locuitori.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top