Joi, 23 octombrie, Muzeul de Artă Constanța a fost gazda unei zile memorabile, plină de culoare, entuziasm și creativitate. Zeci de elevi din județ au pășit în universul artistic al muzeului, participând la activități menite să le stimuleze imaginația și să le deschidă apetitul pentru cultură.
Grupurile participante au fost formate din elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 8 (clasa a IV-a), Școlii Gimnaziale „Nicolae Tonitza” (clasa a V-a), Școlii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” (clasa a IV-a) și Liceului Teoretic „Anghel Saligny” din Cernavodă (clasa a III-a).
Copiii au fost implicați în ghidaje tematice, unde au descoperit povești fascinante despre artiști, opere de artă și istoria acestui domeniu. Prin explicații accesibile și interactive, au învățat cum fiecare detaliu vizual poate transmite un mesaj profund.
Ulterior, în cadrul atelierelor de creație, micii vizitatori au avut ocazia să experimenteze diverse materiale și tehnici artistice. Au desenat, au pictat și au dat frâu liber imaginației, sub îndrumarea atentă a coordonatoarelor Raluca, Ramona și Smaranda. Acestea i-au încurajat să transforme inspirația în forme și culori, într-un mediu prietenos și stimulant.
„Ne bucurăm să vedem atâta curiozitate și bucurie în rândul celor mici. Energia lor ne inspiră să continuăm să aducem arta mai aproape de fiecare vizitator”, au transmis reprezentanții muzeului.
Pentru cei interesați de vizite în cadrul Programului Național „Școala altfel” sau „Săptămâna Verde”, Muzeul de Artă Constanța oferă ateliere de creație și ghidaje tematice. Programările se pot face în avans la adresa de e-mail: [email protected], în limita locurilor disponibile.