Fără categorie

Agenda digitală: potrivit unui sondaj, copiii încep să utilizeze reţelele sociale de la vârste tot mai fragede şi mulţi dintre ei ignoră riscurile fundamentale legate de protecţia vieţii private

Potrivit unui sondaj paneuropean realizat pentru Comisia Europeană, în UE, 77% dintre copii cu vârste între 13 şi 16 ani şi 38% dintre cei cu vârste între 9 şi 12 ani au un profil pe un site de socializare în reţea. Cu toate acestea, un sfert dintre copiii care utilizează astfel de site-uri, cum sunt Facebook, Hyves, Tuenti, Nasza-Klasa SchuelerVZ, Hi5, Iwiw sau Myvip, afirmă că profilul lor este „public”, ceea ce înseamnă că poate fi văzut de oricine, iar mulți dintre ei își afișează adresa și/sau numărul de telefon. Cifrele evidențiază importanța viitoarei revizuiri de către Comisia Europeană a implementării acordului privind Principiile pentru rețele de socializare mai sigure cu aplicabilitate în UE. Prin acest acord, intermediat de Comisie în 2009 (IP/09/232), principalele societăți care administrează rețelele de socializare au convenit să implementeze măsuri de garantare a siguranței online a utilizatorilor minori. Siguranța online a copiilor reprezintă o componentă importantă a A…

Potrivit unui sondaj paneuropean realizat pentru Comisia Europeană, în UE, 77% dintre copii cu vârste între 13 şi 16 ani şi 38% dintre cei cu vârste între 9 şi 12 ani au un profil pe un site de socializare în reţea. Cu toate acestea, un sfert dintre copiii care utilizează astfel de site-uri, cum sunt Facebook, Hyves, Tuenti, Nasza-Klasa SchuelerVZ, Hi5, Iwiw sau Myvip, afirmă că profilul lor este „public”, ceea ce înseamnă că poate fi văzut de oricine, iar mulți dintre ei își afișează adresa și/sau numărul de telefon. Cifrele evidențiază importanța viitoarei revizuiri de către Comisia Europeană a implementării acordului privind Principiile pentru rețele de socializare mai sigure cu aplicabilitate în UE. Prin acest acord, intermediat de Comisie în 2009 (IP/09/232), principalele societăți care administrează rețelele de socializare au convenit să implementeze măsuri de garantare a siguranței online a utilizatorilor minori. Siguranța online a copiilor reprezintă o componentă importantă a Agendei digitale pentru Europa (a se vedea IP/10/581, MEMO/10/199 și MEMO/10/200).

Neelie Kroes, vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu Agenda digitală, a declarat: „Tot mai mulți copii utilizează site-urile de socializare în rețea, însă mulți dintre ei nu iau toate măsurile necesare pentru a se proteja online. Acești copii se expun astfel la multe pericole, devenind vulnerabili la abuzuri precum hărțuirea (cyberstalking) sau abuzul de încredere (grooming). Prin urmare, toate societățile care administrează rețele de socializare trebuie să ia măsuri urgente pentru ca profilurile minorilor să nu poată fi accesate în mod automat decât de persoanele aflate în lista lor de contacte autorizate și să nu poată fi găsite cu ajutorul motoarelor de căutare. În plus, societățile care nu au aderat încă la acordul privind Principiile pentru rețele de socializare mai sigure cu aplicabilitate în UE sunt invitate să adere fără întârziere, pentru a garanta siguranța copiilor.”

Copii sunt utilizatori activi ai site-urilor de socializare în rețea

Potrivit sondajului publicat astăzi de rețeaua EUKidsOnline, la care au participat 25 000 de tineri din 25 de țări europene, 38% dintre copii cu vârste între 9 și 12 ani afirmă că au un profil pe site-uri de socializare în rețea, ponderea cea mai mare fiind înregistrată în Țările de Jos (70%), iar cea mai scăzută, în Franța, (25%). Rețelele de socializare sunt și mai populare în rândul adolescenților cu vârste între 13 și 16 ani, 77% dintre aceștia declarând că au deja un profil.

Dintre copii cu vârste între 9 și 12 ani, 15% afirmă că au peste 100 de contacte în lista de prieteni, ponderea cea mai mare fiind înregistrată în Ungaria (47%). Ponderea adolescenților cu vârste între 13 și 16 ani care au peste 100 de contacte în listă este mai ridicată în Belgia, Danemarca, Grecia, Ungaria, Italia, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, Suedia și Regatul Unit decât în alte țări.

Profilul multor copii este public, putând fi accesat de oricine

Un sfert dintre copiii activi pe site-urile de socializare în rețea afirmă că profilul lor este accesibil publicului. O cincime dintre copiii ale căror profiluri sunt publice spun că și-au afișat acolo adresa și/sau numărul de telefon. În 15 țări din 25, tendința de a avea profiluri publice este mai mare la copiii de 9-12 ani decât la cei de 13-16 ani.

Numai 56% dintre copiii de 11-12 ani afirmă că știu cum să modifice setările de confidențialitate de pe profilul lor din rețeaua de socializare. Adolescenții au deprinderi mai bune în acest sens, 78% dintre cei cu vârste între 15 și 16 ani declarând că știu cum să își modifice setările de confidențialitate.

Ce face Comisia?

Comisia monitorizează implementarea Principiilor pentru rețele de socializare mai sigure cu aplicabilitate în UE, acordul de autoreglementare semnat de societățile care administrează rețele de socializare, care se angajează să implementeze, în cadrul serviciilor pe care le prestează, o serie de măsuri pentru garantarea siguranței minorilor.

Comisia va publica în curând prima parte a rezultatelor obținute în urma evaluării implementării acordului privind Principiile pentru rețele de socializare mai sigure aplicabilitate în UE de către următorii semnatari: Arto, Bebo, Facebook, Giovani, Hyves, IRC Galleria, MySpace, Nasza-Klasa, Netlog, One.lt, Rate, SchuelerVZ, Tuenti și Zap (a se vedea IP/09/232, IP/10/144).

Raportul publicat astăzi precizează, de asemenea, că unele site-uri de socializare în rețea care sunt populare în rândul tinerilor din Europa nu au semnat acordul respectiv.

Având în vedere vârstele tot mai mici ale copiilor care utilizează internetul și serviciile de socializare în rețea, precum și faptul că tot mai mulți copii accesează internetul de pe dispozitive mobile, Comisia a lansat o revizuire a actualelor acorduri de autoreglementare în domeniu din acest sector. Societățile care administrează rețele de socializare, producătorii de dispozitive mobile și de console de jocuri, furnizorii de servicii de internet, furnizorii de aplicații mobile și de conținut, organizațiile de consumatori, cercetătorii și organizațiile pentru copii vor fi invitați să se alăture platformei de colaborare. Acest dialog se va baza pe realizările acordului privind Principiile pentru rețele de socializare mai sigure cu aplicabilitate în UE (a se vedea anexa și IP/09/232, IP/10/144) și pe Cadrul european privind o utilizare mai sigură a telefoanelor mobile de către adolescenți și copii (a se vedea IP/07/139, IP/09/596, IP/10/704).

Pentru informații suplimentare:

Programul pentru un internet mai sigur:

http://ec.europa.eu/information_society/activities/sip/index_en.htm

Sfaturi concrete pentru părinți despre modul în care să garanteze siguranța online a copiilor lor – click aici

Site-ul web al Agendei digitale:

http://ec.europa.eu/information_society/digital-agenda/index_en.htm

Site-ul web al comisarului Neelie Kroes:

http://ec.europa.eu/commission_2010-2014/kroes/

Urmăriți activitatea comisarului Neelie Kroes pe Twitter:

http://twitter.com/neeliekroeseu

 

Sursa:CE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top