Fără categorie

Agenda digitală: Comisarul Kroes salută progresele operatorilor de telefonie mobilă în materie de protecție a minorilor, îndemnându-i să-și intensifice eforturile pentru a sensibiliza mai mult părinții

Vicepreședintele Comisiei Europene, Neelie Kroes, responsabilă cu agenda digitală, a salutat progresele înregistrate de operatorii de telefonie mobilă în efortul de a garanta protecția copiilor atunci când utilizează telefoanele mobile și i-a îndemnat pe operatori să sensibilizeze părinții cu privire la noile riscuri potențiale cu care se confruntă minorii care utilizează telefoanele „inteligente” (cum ar fi accesul mai ușor la conținutul internet destinat adulților). Un raport recent publicat de Asociația GSM, organismul comercial din sectorul telefoniei mobile, arată că 91 societăți sunt pe cale să pună în aplicare la nivel național măsurile convenite într-un acord voluntar la nivel european negociat de Comisia Europeană în 2007 (a se vedea IP/07/139). În 25 de state membre există acum coduri naționale de autoreglementare bazate pe cadrul european, ceea ce înseamnă că 96% din numărul total de abonați la telefonie mobilă beneficiază de acest acord.

Neelie Kroes, comisarul UE…

Vicepreședintele Comisiei Europene, Neelie Kroes, responsabilă cu agenda digitală, a salutat progresele înregistrate de operatorii de telefonie mobilă în efortul de a garanta protecția copiilor atunci când utilizează telefoanele mobile și i-a îndemnat pe operatori să sensibilizeze părinții cu privire la noile riscuri potențiale cu care se confruntă minorii care utilizează telefoanele „inteligente” (cum ar fi accesul mai ușor la conținutul internet destinat adulților). Un raport recent publicat de Asociația GSM, organismul comercial din sectorul telefoniei mobile, arată că 91 societăți sunt pe cale să pună în aplicare la nivel național măsurile convenite într-un acord voluntar la nivel european negociat de Comisia Europeană în 2007 (a se vedea IP/07/139). În 25 de state membre există acum coduri naționale de autoreglementare bazate pe cadrul european, ceea ce înseamnă că 96% din numărul total de abonați la telefonie mobilă beneficiază de acest acord.

Neelie Kroes, comisarul UE pentru agenda digitală, a afirmat: „Protejarea tinerilor aflați online este un angajament de bază al Agendei Digitale pentru Europa, motiv pentru care salut raportul de azi care demonstrează că societățile de telefonie mobilă își iau foarte în serios responsabilitățile. Adresez totuși un apel sectorului telefoniei mobile să se asigure că utilizatorii de toate vârstele înțeleg perfect riscurile aferente acestui sector și știu cui să se adreseze pentru ajutor, dat fiind că părinții nu sunt întotdeauna la curent cu ultimele evoluții ale telefoniei mobile în aceeași măsură ca tânăra generație.”

Un nou raport al sectorului de telefonie mobilă arată cei 83 de operatori de telefonie mobilă care au aderat la „Cadrul european pentru o utilizare mai sigură a telefoanelor mobile de către adolescenți și copii”, negociat de Comisie în februarie 2007, au realizat progrese impresionante. Acești operatori acoperă 96% din totalitatea clienților din UE. Alte 8 companii au semnat, de asemenea, un cod național de conduită.

Operatorii de telefonie mobilă au înregistrat în ansamblu progrese importante în cele patru domenii de acțiune identificate în codul din 2007:

  • Operatorii au pus în aplicare măsuri de control al accesului minorilor la conținutul pentru adulți.De pildă, operatorii de telefonie mobilă din Letonia verifică vârsta la punctul de vânzare și permit părinților să blocheze gratuit accesul la internet pe telefoanele mobile ale copiilor lor.
  • De asemenea, operatorii lucrează în prezent la clasificarea conținutului comercial disponibil pe telefoanele mobile. Operatorii de telefonie mobilă din Italia utilizează icoane codificate prin culori pentru a arăta dacă conținutul este acceptabil pentru orice public, dacă este destinat copiilor, dacă trebuie vizionat în prezența unui adult sau dacă este destinat exclusiv adulților.
  • O serie de operatori de telefonie mobilă produc materiale educative și organizează campanii de sensibilizare cu privire la utilizarea mai sigură a telefoniei mobile. Operatorii de telefonie mobilă din Regatul Unit au elaborat site-uri web de sine stătătoare pe această temă și au produs ghiduri, declarații de angajament, DVD-uri și broșuri. Operatorii maltezi oferă gratuit și non stop servicii de consiliere prin telefon.
  • Operatorii de telefonie mobilă din Republica Cehă și Slovacia combat conținutul ilegal de pe rețelele mobile și blochează accesul la site-uri web cu conținut ilegal.

Raportul arată de asemenea că o serie de coduri naționale cuprind cerințe care chiar depășesc cadrul legislației UE. De pildă, în Ungaria a fost elaborat un cod de etică în ceea ce privește marketingul care se adresează copiilor, iar în Regatul Unit a fost redactat un cod de practici similar care reglementează utilizarea serviciilor de localizare pasivă. Informațiile transmise de părțile interesate în domeniul protecției copilului, cum ar fi Salvați copiii în Danemarca, Serviciul internațional de protecție a copiilor în Ungaria și Protegeles în Spania, arată de asemenea că respectivele coduri naționale de conduită au contribuit la angajarea operatorilor de telefonie mobilă alături de ONG-uri.

Părțile interesate din câteva state membre au transmis însă sectorului de telefonie mobilă că doresc mai multe acțiuni de informare a părinților cu privire la riscurile și oportunitățile aferente chestiunilor legate de internetul mobil în continuă schimbare. De exemplu, organizația Fondul copiilor din Letonia a afirmat în raportul său că, deși cei mai tineri utilizatori de telefonie mobilă sunt conștienți de riscurile potențiale și mai bine informați decât părinții lor cu privire la acestea, atunci când se confruntă efectiv cu probleme, ei cer sfatul și ajutorul părinților doar ca ultim recurs.

Protejarea minorilor online, fie că aceștia utilizează un computer sau un telefon mobil, este una dintre prioritățile cheie ale Agendei digitale pentru Europa a Comisiei Europene (a se vedea IP/10/581, MEMO/10/199 și MEMO/10/200). Li se va solicita furnizorilor serviciilor online care sunt cele mai utilizate de generațiile tinere (de exemplu, rețelele sociale, operatorii de telefonie mobilă) să-și consolideze până în 2013 măsurile de autoreglementare cu privire la siguranța minorilor online.

De pildă, grație Programului UE pentru un internet mai sigur (Safer Internet) majoritatea statelor membre ale UE au creat linii directe de asistență care să permită semnalarea conținutului online nepotrivit și organizează în școli acțiuni de sensibilizare pe tema siguranței online. Acestea vor fi încurajate să-și intensifice eforturile în anii care vin.

Context

Cadrul european pentru o utilizare mai sigură a telefoanelor mobile de către adolescenți și copii” a fost creat ca răspuns la numeroasele probleme identificate în urma consultării publice a Comisiei din 2006 pe tema utilizării mai sigure a telefoniei mobile (a se vedea IP/06/1059).

Lista semnatarilor Cadrului european:

http://www.gsmeurope.org/documents/List_of_signatories_Dec_09.pdf

În toate statele membre există în prezent coduri de conduită, cu excepția Estoniei și Finlandei, unde discuțiile la nivel național sunt în curs.

Pentru mai multe informații cu privire la cel mai recent raport al Asociației GSM click aici

Programul pentru un internet mai sigur 2009-2013:

http://ec.europa.eu/saferinternet

SURSA: COMISIA EUROPEANĂ

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top