Aproape 5 000 de cercetători au depus cereri anul acesta pentru bursele Marie Curie, finantate de UE, o creştere de 20 % faţă de anul trecut şi de 70 % faţă de 2008. Se vor acorda aproximativ 800 de burse, în valoare totală de 150 de milioane EUR, pentru cercetătorii care lucrează la proiecte de până la trei ani într-o altă ţară. Pentru prima dată este disponibilă o categorie de finanţare pentru cercetătorii care doresc să îşi reia cariera după o pauză.
Androulla Vassiliou, comisar european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret a declarat: „Investiţia UE în învăţământ superior şi cercetare este crucială, deoarece ajută Europa să concureze pe scena mondială. Această investiţie contribuie şi la îndeplinirea obiectivelor Europa 2020, prin facilitarea proiectelor comune de cercetare pe teritoriul UE. Numărul mare de solicitanţi ai burselor noastre Marie Curie subliniază importanţa pe care comunitatea de cercetare o acordă programului şi experienţa internaţională pe care a…
Aproape 5 000 de cercetători au depus cereri anul acesta pentru bursele Marie Curie, finantate de UE, o creştere de 20 % faţă de anul trecut şi de 70 % faţă de 2008. Se vor acorda aproximativ 800 de burse, în valoare totală de 150 de milioane EUR, pentru cercetătorii care lucrează la proiecte de până la trei ani într-o altă ţară. Pentru prima dată este disponibilă o categorie de finanţare pentru cercetătorii care doresc să îşi reia cariera după o pauză.
Androulla Vassiliou, comisar european pentru educaţie, cultură, multilingvism şi tineret a declarat: „Investiţia UE în învăţământ superior şi cercetare este crucială, deoarece ajută Europa să concureze pe scena mondială. Această investiţie contribuie şi la îndeplinirea obiectivelor Europa 2020, prin facilitarea proiectelor comune de cercetare pe teritoriul UE. Numărul mare de solicitanţi ai burselor noastre Marie Curie subliniază importanţa pe care comunitatea de cercetare o acordă programului şi experienţa internaţională pe care acesta o oferă.”
Cercetători în miscare
Peste 15 000 de cercetători au primit burse individuale Marie Curie, de la înfiinţarea acestora în 1990. Pot aplica pentru o bursă cercetători cu doctorat sau cu experienţă de cercetare de cel puţin patru ani. Sprijinul este disponibil pentru cercetătorii care se deplasează în Europa, dar şi în alte părţi ale lumii. Bursele sunt disponibile şi pentru cercetători de vârf din afara UE care doresc să realizeze proiecte de cercetare în Europa.
Cererile pentru burse sunt evaluate de către un comitet independent alcătuit din oameni de ştiinţă renumiţi la nivel european şi internaţional. Evaluarea se bazează pe calităţile ştiinţifice ale proiectului şi pe impactul probabil al acestuia asupra competitivităţii europene, precum şi pe excelenţa institutului gazdă şi a cercetătorului.
Ca urmare a numărului mare de solicitanţi, se finanţează doar cele mai bune proiecte. Rezultatele selecţiei 2010 sunt aşteptate spre sfârşitul anului.
Bursierii Marie Curie beneficiază de o formare profesională excelentă care îi pregăteşte pentru viitoare locuri de muncă. Ei primesc contracte de angajare de până la trei ani, precum şi prestaţii sociale complete şi o pensie. Bursele includ şi o contribuţie la costurile de cercetare şi formare.
Dr Charlotte Faurie, o cercetătoare franceză care a primit o bursă pentru a studia dezvoltarea copilului la Universitatea Sheffield din Marea Britanie între 2005 și 2007 îşi aminteşte: „Marie Curie mi-a oferit libertatea şi flexibilitatea care sunt atât de importante atunci când încă îţi mai cauţi locul şi specialitatea în lumea ştiinţei.” Dr Charlotte Faurie este convinsă că bursa Marie Curie i-a impulsionat cariera, acţionând ca o rampă de lansare către o poziţie permanentă de cercetare în ţara sa de origine.
Acţiunile Marie Curie
În plus faţă de bursele individuale, acţiunile Marie Curie susţin şi candidaţii la doctorat, parteneriatele între mediul academic şi industrie, schimburile pe termen scurt şi reintegrarea cercetătorilor care revin din străinătate.
Acţiunile Marie Curie fac parte din programul „Persoane” din cadrul celui de-Al 7-lea program-cadru pentru cercetare şi dezvoltare tehnologică. În 2011, acestea vor avea un buget total de 772 de milioane EUR şi sunt aşteptate să creeze 7 000 de noi locuri de muncă.
Pentru mai multe informaţii:
Pentru mai multe informaţii privind Acţiunile Marie Curie, inclusiv cum şi când se pot depune cereri pentru obţinerea unei burse:
http://ec.europa.eu/research/mariecurieactions/
Poveşti de succes Marie Curie – click aici
Sursa:CE
