Tip:
Comunicat de presă
Cea de-a patra Conferinţă de evaluare a implementării Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (CFE) a avut loc astăzi, 29 septembrie, la Viena.
În conformitate cu prevederile Tratatului, conferinţa de evaluare are loc la fiecare cinci ani şi are ca obiectiv principal analizarea modului în care au fost implementate prevederile Tratatului CFE şi a documentelor asociate pentru perioada trecută de la conferinţa precedentă (2006).
În cadrul reuniunii au fost remarcate atât progresele, cât şi carenţele de implementare a Tratatului apărute în perioada de referinţă şi care sunt de natură să afecteze climatul general de încredere şi securitate din Europa.
Delegaţia interdepartamentală a României, condusă de MAE, a subliniat importanţa deosebită a CFE pentru securitatea europeană, precum şi faptul că „România aplică în totalitate dispoziţiile din CFE, respectă plafoanele aplicabile armamentelor convenţionale regle…
Tip:
Comunicat de presă
Cea de-a patra Conferinţă de evaluare a implementării Tratatului privind Forţele Armate Convenţionale din Europa (CFE) a avut loc astăzi, 29 septembrie, la Viena.
În conformitate cu prevederile Tratatului, conferinţa de evaluare are loc la fiecare cinci ani şi are ca obiectiv principal analizarea modului în care au fost implementate prevederile Tratatului CFE şi a documentelor asociate pentru perioada trecută de la conferinţa precedentă (2006).
În cadrul reuniunii au fost remarcate atât progresele, cât şi carenţele de implementare a Tratatului apărute în perioada de referinţă şi care sunt de natură să afecteze climatul general de încredere şi securitate din Europa.
Delegaţia interdepartamentală a României, condusă de MAE, a subliniat importanţa deosebită a CFE pentru securitatea europeană, precum şi faptul că „România aplică în totalitate dispoziţiile din CFE, respectă plafoanele aplicabile armamentelor convenţionale reglementate de Tratat şi participă la schimbul de informaţii, notificări şi inspecţii.”
Totodată, a fost exprimată preocuparea faţă de deficienţele existente în aplicarea Tratatului şi disponibilitatea de a continua eforturile vizând modernizarea acestuia, ţinând cont de evoluţiile intervenite în ultima perioadă şi cu respectarea unor principii şi valori de natură să contribuie la consolidarea securităţii europene.
Cea de-a patra Conferinţă de evaluare a implementării CFE a fost prezidată de Republica Moldova, conform regulilor de procedură agreate prin consens.
Delegaţia romană a avut, în marja conferinţei, mai multe runde de consultări pe teme relevante cu delegaţiile altor state aliate si partenere, părţi la CFE.
Informaţii suplimentare
Tratatul privind forţele armate convenţionale din Europa a fost semnat la Paris, la 19 noiembrie 1990, de 22 state-părţi1. Acesta reglementează limitele maximale pentru cinci categorii de armament convenţional (tancuri de luptă, vehicule blindate, artilerie grea, avioane şi elicoptere de luptă) deţinute de statele NATO şi cele membre ale fostului Pact de la Varşovia. Prin Tratat au fost instituite limitări ale deţinerilor de armament pentru cele două blocuri militare, în mod special în zonele de flanc (regiunile unde cele două blocuri se întâlneau). Scopul esenţial era prevenirea unui nou conflict convenţional pe continentul european. Ulterior, în 1992, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Republica Moldova, Federaţia Rusă, Ucraina şi Georgia, în calitate de state succesoare ale URSS, au devenit state-părţi la Tratat prin semnarea Acordului de la Taşkent.
[1] Belgia, Bulgaria, Canada, Cehoslovacia, Danemarca, Franţa, Grecia, Germania, Ungaria, Italia, Islanda, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Spania, fosta URSS, Turcia, Marea Britanie şi SUA.
