Fundaţia Nadia Comăneci organizează Cursurile MiniMe, cursuri comportamentale, de cultură generală şi aptitudini dedicate copiilor cu vârste cuprinse între 3 şi 12 ani, oferind 20% reducere pentru cei care se înscriu până la data de 15 noiembrie.
Cursurile MiniMe au ca principal obiectiv dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor, începând de la vârste fragede, prin transmiterea unor informaţii de cultură generală şi valori comportamentale şi sportive. Cursurile sunt grupate pe categorii de vârste – pentru copii de 3-4 ani, 5-7 ani, 8-10 ani şi copii de 11-12 ani – temele şi metodele de predare fiind alese potrivit fiecărei categorii de vârste, profilului şi nivelului de pregătire a copiilor de la o anumită vârstă. Cursurile sunt organizate pe module de 10 – 12 şedinţe, de câte 30 – 90 de minute, în funcţie de grupa de vârsta a copiilor, câte două şedinţe pe săptămână.
“MiniMe se doreşte a fi un răspuns la una dintre problemele cu care …

“MiniMe se doreşte a fi un răspuns la una dintre problemele cu care se confruntă societatea de astăzi – lipsa dezvoltării copiilor din punct de vedere intelectual, motric, psihic şi emoţional”, spune Virgil Munteanu, Vicepreşedintele Fundaţiei Nadia Comăneci.
Spre exemplu, cursul MiniMe independent îşi propune să îi ajute pe copii să fie mai independenţi, să se cunoască pe sine şi să ştie o serie de reguli de comportament în societate. Altfel spus, să se descurce, atunci când sunt într-un mediu nou (grădiniţă, tabără şcolară), şi fără părintele care le-a fost mereu alături.
MiniMe pe portativ este un curs care nu îşi propune să descopere neapărat copii talentaţi, cu voce sau ureche muzicală, ci să îi introducă pe cei mici în lumea minunată a muzicii, să îi sprijine în cunoaşterea şi înţelegerea ei şi, mai ales, să îi determine să iubească muzica, în general, şi muzica de calitate, în special.
Probabil că fiecare părinte a fost întrebat la un moment dat: ce e Soarele? cât de mare e Pământul? câte stele sunt în Univers? Cursul MiniMe şi Universul vine ca un răspuns la întrebările copiilor curioşi care vor să ştie mai multe despre planete, sateliţi şi care vor să devină vitorii exploratori ai Universului.
MiniMe Jucăuş, MiniMe pe scenă, MiniMe manierat, MiniMe şi Planeta Albastră sunt alte cursuri oferite copiilor. Detalii despre fiecare curs, orarul şi lectorul acestuia pot fi regăsite pe www.cursuriminime.ro.
Cursurile MiniMe se desfăşoară în sediul Fundaţiei Nadia Comăneci, din Calea Griviţei nr. 150, care include o sală de sport şi o sală atelier. Primele cursuri se desfăşoara în perioada 1 noiembrie – 22 decembrie 2011.
Persoană de contact:
Alexandra Popa
Project Manager
0741.199.600
Nume: Anca
TINC
Companie: Classic Brands
E-mail: [email protected]
Website: www.classicbrands.ro