Dacă ar fi să descriem, în câteva cuvinte, judeţul Tulcea, atunci n-am greşi dacă l-am numi un mozaic etnic şi cultural desăvârşit. Istoria tumultoasă a Dobrogei şi-a lăsat amprenta asupra fiecărei localităţi tulcene, iar acest lucru se observă în tradiţiile, obiceiurile şi cutumele din fiecare sat. Ruşi, lipoveni, turci, tătari, găgăuzi, ţigani, armeni, greci, bulgari, aromâni, meglenoromâni, italieni sunt câteva dintre cele mai cunoscute minorităţi care convieţuiesc paşnic în judeţul Tulcea. În această ediţie, vă prezentăm localităţile Carcaliu, Cerna, Jijila, Isaccea şi Văcăreni. În câteva dintre acestea, minorităţile etnice sunt, de fapt, majorităţi, din punct de vedere al numărului de locuitori. Istoria şi tradiţiile lor au câştigat lupta cu timpul, iar cultura, obiceiurile şi trecutul lor sunt vii şi astăzi.
Un articol de Andreea PAVEL, Cristian Andrei LEONTE
Tradiţiile lipovenilor, neatinse de timp în comuna Carcaliu
În nord-vestul Dobrogei, pe malul drept al Dunării, la o distanţă de 10 km de oraşul Măcin, se află comuna Carcaliu, care a fost atestată istoric pentru prima oară în anul 1835. obiectivul turistic din localitate este reprezentat de biserica lipovenească din centrul satului, cea mai mare construcţie de acest tip de pe teritoriul ţării. Lăcaşul de rugăciune a fost construit în 1882 şi poartă hramul Sfânta Treime. Din turla bisericii se pot admira peisajele oferite de balta Brăilei, situată între braţele Dunărea Veche şi Borcea. Specificul localităţii este dat de uliţele largi şi drepte, de casele cu arhitectură tipic lipovenească, frumos ornamentate şi cu tencuială colorată, aliniată perfect, cu latura îngustă spre stradă. În partea de est a comunei a fost descoperit un sit arheologic, cu o vechime de şase mii de ani. Este vorba despre o locuinţă în care au stat câteva familii, păstrând urme foarte vizibile ale civilizaţiei „Cucuteni”. Zona este foarte populară şi datorită legendarului Terente, care a haiducit prin bălţile din apropiere, în Insula Mare a Brăilei. Primarul Mişa Panait ne-a declarat că 96% din cei aproximativ 3000 de locuitori sunt ruşi-lipoveni, care păstrează sărbătorile şi tradiţiile pe rit vechi, şi care celebrează ziua comunei pe 14 ianuarie.
Cea mai mare comunitate de meglenoromâni, la Cerna
Este bine cunoscut faptul că meglenoromânii reprezintă una dintre cele patru ramuri ale romanităţii, aceştia, alături de istroromâni, fiind cei mai ameninţaţi cu dispariţia, ca entitate distinctă, în viitorul apropiat. Meglenoromânii (vlaşii) provin din ţinutul Meglen, situat la graniţa Greciei cu Macedonia, la nord-vest de golful Salonic. Cauzele diminuării numărului lor sunt aceleaşi ca şi în cazul celorlalţi români din Peninsula Balcanică: politica de asimilare forţată dusă de statele în care locuiesc, căsătoriile mixte din ce în ce mai frecvente, lipsa şcolilor şi a altor instituţii în limba maternă. Cea mai mare comunitate de meglenoromâni din ţara noastră trăieşte în comuna tulceană Cerna. Astfel, peste 80% din populaţia localităţii este meglenoromână. Familii răzleţe de meglenoromâni se mai întâlnesc şi în Constanţa, Oneşti, sate din Bărăgan şi Banat. Aceştia au cunoscut o soartă mai bună faţă de alţi semeni, integrându-se naţiunii române.
Jijila, simbolul românismului în Dobrogea
Jijila este una dintre comunele tulcene care reprezintă simbolul istoriei întemeierii poporului român şi a continuităţii acestuia, în Dobrogea, în pofida perioadei tumultoase a migraţiilor. Pe teritoriul comunei s-au descoperit vestigii getice din Hallstat (prima epocă a fierului) datate în secolele IV – III î.Hr., cu continuitate în perioada următoare, dar şi vestigii romane cu suprapuneri feudale timpurii. Documentele istorice privind localitatea Jijila sunt destul de puţine. Cu aceeaşi problemă se confruntă mai multe comune dobrogene, istoriografia noastră în ce priveşte trecutul multor aşezări dobrogene din perioada otomană, fiind săracă în amănunte. Singurele menţionări sunt cele din hărţile militare şi din însemnările unor călători străini ce au străbătut Dobrogea în acea perioadă.
Se pare ca satul a fost fondat de către tătarii din Crimeea, pe la începuturile secolului al XVIII-lea. Însă, în timp, românii din Basarabia (intrată din 1812 sub autoritate ţaristă), vor imigra în număr mare, prin 1817, obligându-i pe tătari să părăsească aşezarea.
În anul 1855, satul se răspândeşte o epidemie de ciumă şi este părăsit, locuitorii rămaşi în viaţă mutându-se peste derea (pârâu). Se pare că aceasta ar fi prima fixare a locuitorilor în vatra actuală. Un al doilea val de stabilire umană în vatra Jijila este reprezentată prin migraţia unor familii din Bărăgan. Ţăndărei este localitatea de origine a acestor familii, care erau, în general, agricultori, dar mai ales pescari. Semnificativ este faptul că antroponimul Ţandăra este, ca nume de familii, prezent în localitate. Al treilea val de stabilire îl reprezintă „nadolenii”, veniţi din Nadolul Basarabiei (probabil în perioada mişcării naradaiciste). După Primul Război Mondial se produce al patrulea val de migraţie şi statornicire în Jijila al aşa-zişilor badalani veniţi din Badalanul de Galaţi.
Isaccea, zonă de tranzit a trupelor otomane şi ţariste
Localitatea Isaccea este, în fapt, un orăşel dobrogean, ce se înalţă pe coline, pe malul drept al Dunării, la circa 35 km nord-vest de municipiul Tulcea, într-o zonă plină de farmec şi urme ale tumultosului trecut dobrogean. În urmă cu 2000 de ani, centrul urbanistic din zonă purta numele de Noviodunum. Originea celtică a acestui nume ne trimite la o perioadă cu circa trei secole înainte de venirea romanilor. Împăratul Darius al Persiei a construit un pod de vase, în anul 514 î.e.n., pentru a asigura accesul sciţilor şi sigur, grecii din cetăţile pontice aveau aici organizată o zonă comercială.
Poziţia geografică oferea cetăţii posibilitatea de supraveghere şi control a întregului hotar (limes) de nord al Dunării. Această importanţă strategică avea să determine în timp şi funcţia administrativ-economică a oraşului ce se va dezvolta în jurul castrului militar.
O dată cu stabilirea romanilor în ţinutul dobrogean, Noviodunum devine sediul uneia dintre legiunile însărcinate cu paza acestui hotar. În ordinea succesiunii lor, aici au staţionat unităţi ale Legiunii a XI-a Claudia, a V-a Macedonica, apoi Legiunea I Jovia, ori a II-a Herculia şi tot aici era şi flota fluvială romană – Classis Flavia Moesica. Actualul oraş Isaccea a fost străbătut şi de popoare migratoare, precum sarmaţii, costobocii, goţii şi herulii. Tot prin teritoriul actualului oraş tulcean sultanii turci şi-au trimis armatele împotriva Moldovei şi tot pe aici au trecut şi armatele Imperiului Ţarist în timpul războaielor antiotomane din secolele XVIII şi XIX.
Văcăreni, comuna care s-a revoltat împotriva lui Ceauşescu
Localitate Văcăreni este situată în partea de nord-vest a judeţului Tulcea, la o distanţă de 16 km faţă de municipiul Galaţi şi la 12 km distanţă de Măcin. Istoria spune că la Văcăreni a fost dezgropat un important tezaur monetar, despre care se crede că a fost ascuns în anul 1396, după lupta de la Nicopole, dintre oastea română şi cea otomană. Tezaurul conţine monede de pe timpul lui Mircea cel Bătrân, precum şi monede turceşti. Cultivarea pământului este principala activitate a locuitorilor comunei Văcăreni. Se cultivă cereale şi plante tehnice. Localitatea se învecinează cu Parcul Naţional Munţii Măcin. Comuna Văcăreni a rămas în amintirea unora dintre noi ca fiind locul unde tulcenii s-au revoltat împotriva colectivizării. În 1958, localnicii i-au răsturnat maşina lui Ceauşescu, furioşi fiind din cauza măsurilor comuniste. Comuna a fost desfiinţată, iar în 2003, Văcăreni şi-a recăpătat statutul de localitate autonomă. Primarul Sterian Gherghişan încearcă, în prezent, să asigure localnicilor condiţii de viaţă cât mai bune şi să ridice nivelul de trai din localitate.
