Administrație Locală

„Festivalul Bucuriei“, pe Faleza „Ivan Patzaichin“ din orașul Tulcea

În perioada 30 mai – 1 iunie 2026, Consiliul Județean Tulcea și Primăria Municipiului Tulcea organizează un festival dedicat atât celor mici, cât și celor mari.

Pe faleza din Tulcea, toți copiii sunt invitați în lumea poveștilor, alături de mascote, giganți, supereroi și personaje de poveste. În cele trei zile de festival, cei mici se vor bucura de piese de teatru, ateliere de face-painting, desen, picturi, ateliere creative, jocuri de badminton sau minifotbal, spuma party dar și de un impresionant spectacol de magie oferit de Magicianul Ciprian.

Seara, pe scena amplasată pe faleză vor urca ansambluri locale, dar și nume cunoscute ale scenei românești, precum Narcotic Sound, Andrei Ursu și Holy Molly.

Programul complet al festivalului:

Sâmbătă, 30 mai 2026 (orele 17.30 – 20.00)

  • Grădinița „Dumbrava minunată“, grupa mare + mijlocie
  • Ansamblul „Heracleea“
  • Narcotic Sound
  • Video Booth
  • Parada Giganților și Mascote
  • Baloane colorate pentru toți copiii

Duminică, 31 mai 2026

(orele 11.00 – 13.00)

  • Ateliere face-painting, picturi și desen, ateliere creative / teren de badminton, teren de minifotbal
  • Spuma party

(orele 16.00 – 21.00)

  • Video Booth
  • Teatru de păpuși „Soacra cu trei nurori“
  • Ansamblul „Juraveli“ (Jurilovca)
  • Spectacol – Magicianul Ciprian
  • Ansamblul „Plai de Dor“ ( Niculițel)
  • Andrei Ursu (WRS)
  • Baloane colorate pentru toți copiii

Luni, 1 iunie 2026

(Orele 10.00 – 12.00)

  • Expoziție de tehnică militară
  • Mega-Animație „Întâlnirea Supereroilor” & Gașca Balonel
  • Dresaj canin (Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea)
  • Teren de mini-fotbal, ateliere de pictură și desen
  • Ateliere de face-painting, ateliere creative de modelaj, Video Booth
  • Pachet 1.000 Baloane Multicolore pe băț și rozetă
  • Spuma Party

(orele 18.00 – 20.30)

  • Teatru de Păpuși și Concert „Seaside”
  • DISCO PARTY pentru Copii
  • Ansamblul „Landâș“ ( Sarichioi)
  • Ansamblul „Altona“ (Cerna)
  • Holy Molly

Baloane colorate pentru toți copiii

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Dezvaluiri.Ro is established in 2005

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top