„Nu sunteți lacom?” – așa mă aborda cel mai prost agent de vânzări din lume, de fiecare dată când mă deranja, la telefon. „Eu sunt lacom, șeful e lacom, toată lumea e lacomă. Haideți Domnul Petre… Nu îmi spuneți că dumneavoastră nu sunteți lacom!” Cu ocazia listării la bursă a Facebook, sătul de circul lui, i-am zis să-și noteze și să mă sune la două zile după (eu știind de la un prieten că Facebook e supraevaluat). Spre cinstea lui, flăcăul m-a sunat: Era feștelit, îi dispăruse tot entuziasmul de vânzător de bilete de circ (prețul acțiunilor Facebook se prăbușise, previzibil, și până la finalul anului avea să cadă la circa 40% din valoarea plătită de fraierii din prima zi). „Ia zi, cum stă treaba, ăia care au cumpărat ieri, cum îi sfătuiai tu, au fost lacomi – sau doar proști?” l-am întrebat eu.
Morala acestei povești e simplă: Lăcomia există, face ravagii, iar de cele mai multe ori ea nu funcționează decât pentru cei puțini și șmecheri, în timp ce prostimea invitată și ea să fie lacomă sfârșește invariabil prin a achita nota de plată. Dovada o dă listarea inițială a Facebook, căruța de bani pe care au făcut-o (inclusiv în România) cei ce au vândut apartamente în Dubai și – mai nou – o dă criza energetică la începutul căreia ne aflăm.
Strâmtoarea Ormuz e închisă. Câteva sute de nave stau parcate de o parte și de alta, circuitul normal de 100-150 de nave pe zi e blocat. Iar președintele Trump a promis deblocarea ei. Astea sunt lucrurile pe care le știm, dar în spatele acestei situații sunt resorturi pe care publicul larg nu le înțelege.
Întrebarea-cheie pentru a începe să descâlcim situația este: Cine a închis strâmtoarea? Oficial, Iranul (care a amenințat în ultimele luni că va face asta) e responsabil. Până acum, singura probă în sensul acesta este o înregistrare audio de proastă calitate, în care o voce bărbătească ce nu se legitimează în niciun fel anunță (prezumtiv prin canalul radio folosit de navigatori) că traficul navelor prin Strâmtoarea Ormuz e interzis. Deci deocamdată avem ca variantă Iranul, plus starea de război în sine – ca posibile cauze. Mai adăugați la acestea un alt factor care deși nu e decisiv, joacă un rol major: Lăcomia.
În practică, strâmtoarea Ormuz nu e închisă, nici nu poate fi închisă. Nu are o ușă, Iranul nu a notificat oficial închiderea ei (motiv pentru care marile instituții internaționale consideră strâmtoarea deschisă) și nu s-a deranjat nici măcar să mineze canalul navigabil. De partea cealaltă, Trump a anunțat emfatic deblocarea, promițând escortarea petrolierelor prin strâmtoare – dar acest lucru nu se va întâmpla: 1) Pentru că SUA dispune doar de vreo 10 nave de escortă și le-ar trebui măcar 100, 2) pentru că asta ar presupune intrarea în raza de acțiune a rachetelor și dronelor iraniene, dar mai ales pentru că 3) Și de ar da drumul la escortă, în spatele distrugătoarelor americane nu ar veni nicio navă comercială, pentru că niciuna dintre ele nu mai are asigurare…
Momentul opririi traficului în Strâmtoarea Ormuz nu e legat de debutul ostilităților, sau de misteriosul mesaj radio de care vorbeam mai sus. Ci de notificarea primită de navele din zonă de la companiile de asigurări – cum că asigurarea lor de război a fost anulată unilateral. Acestea au anunțat operatorii vapoarelor că asigurarea lor de război e valabilă în toate circumstanțele, mai puțin în caz de … război. Practic, ce nu a reușit să facă Iranul, au reușit companiile de asigurări!
Așadar, asiguratorii s-au extras din afacere (dar au ținut în buzunar sumele plătite anterior pentru asigurarea de război), iar armatorii au parcat navele, pentru a nu risca să piardă investiții de miliarde de dolari la prima dronă iraniană. Mai departe, factorul „Lăcomie” continuă să facă ravagii: Noile cote pentru asigurări de război (care anterior costau aproximativ 0,1% din valoarea navei) ar trebui să intre în vigoare în câteva zile. Dacă se va repeta situația de la războiul din Ucraina, noile cote s-ar putea să fie și de 100 de ori mai mari decât cele de acum o săptămână.
Tot la capitolul „Lăcomie” poate fi pusă și situația salariilor. În mod normal, marinarii prinși la mijloc ar trebui să primească sporuri de zonă de conflict. Din nou, cel puțin pe termen scurt, e mai ieftin să tragi navele pe dreapta și să speri la tranșarea rapidă a conflictului, decât să plătești salarii mărite.
Un alt joc al lăcomiei se desfășoară pe piața mondială a petrolierelor. În ultimele șase luni, Sinokor – firmă coreeană specializată în transportul de containere – a lichidat port-containerele din portofoliu și a cumpărat masiv, cam 80% din petrolierele disponibile. Momentan, firma deține circa 25% din toate petrolierele mari (VLCC), la nivel mondial. În realitate, pentru că multe asemenea nave au fost sancționate de SUA și UE pentru implicarea în comerțul cu Rusia, Venezuela sau Iran, poziția coreenilor e de peste 50% din petrolierele mari „frecventabile”. Beneficiind de criza din Golful Persic pentru care s-au pregătit și pe care au intuit-o fenomenal, Sinokor dictează acum prețul pieței, impunând creșterea tarifelor de transport, de la 30.000 de dolari pe zi, la 100.000. Asta strică calculele multor comercianți de petrol și contribuie la blocajul din Strâmtoare. Dar, pe măsură ce războiul se va lungi, mulți comercianți se vor vedea nevoiți să plătească, poate și un milion de dolari/zi…
Deși e greu de crezut că au contribuit la criză, trebuie menționați și ceilalți lacomi care profită din plin de ea. La loc de cinste – prietenul nostru, Putin. Privată de importurile din Golf, India a reluat masiv importurile de petrol rusesc, China ia și petrol, și gaze. Întreaga piață asiatică (cu Japonia și Coreea la loc de cinste) e nu numai dispusă, ci și dornică să cumpere petrol rusesc la orice preț – iar prețul petrolului a sărit de la 65, la 77 de dolari pe baril in cinci zile… Iar pentru cei ce nu au prins știrea, Curtea Supremă din SUA a anulat „tarifele” lui Trump, deci exceptând țările UE toată lumea e liberă să cumpere ce petrol vrea, fără să riște represalii…
Situația în Europa e și mai comică: În urmă cu vreo două luni, Ursula anunțase entuziastă interzicerea completă a importurilor de gaz din Rusia începând din aprilie anul acesta. Ieri, în schimb, Qatarul a anunțat oprirea completă a producției de gaz (pentru că nu mai au nici export, nici capacități de stocare). În replică, Putin a decis să nu mai aștepte să fie pedepsit de UE, și a închis el însuși robinetul de gaz. Cum vastele rezerve de prostie și lipsă de prevedere ale birocraților de la Bruxelles nu pot fi valorificate energetic, UE are de ales în ce puț va sări din lacul în care înoată acum: Cumpără gaz rusesc cu eticheta „Made in China” (cu condiția să vrea și chinezii să li-l vândă, cu comisionul de rigoare), iau și mai mult gaz de la SUA (care deja îl vindea la un preț de trei ori mai mare decât la Gazprom) sau merg direct cu căciula în mână la Putin…
Ca să încheiem cum se cuvine, trebuie pomeniți și șmecherii lacomi de la pompa de benzina. Deși România nu importă aproape niciun gram de petrol din Golf, prețurile carburanților au explodat deja, pe baza clasicei prosteli cu „adaptarea la cotațiile internaționale”. Cu cheltuieli suplimentare zero, producătorii și patronii de benzinării învârt banul cu lopata de pe urma blocajului din Strâmtoarea Ormuz. Dar și mai tare învârte banul Guvernul – principalul beneficiar al vânzărilor de combustibili. În România, circa 60% din valoarea lor merge la Stat, iar un preț mai mare înseamnă un TVA mai mare – în felul acesta, fără să dea măcar o ordonanță de urgență, Guvernul ia fiecărui român câțiva lei în plus la fiecare plin de benzină!
Un articol de Răzvan PETRE
Cristian Valentin Petre
12 martie 2026 at 13:33
Cred ca niste grupuri de interese din spatele lui Trump vand si cumpara la greu, in functie de ce miscare face bossul! Trump e imprevizibil doar pentru noi. Pentru apropiatii lui nu e chiar asa, actiunile lui pastreaza o volatilitate foarte mare pe piata si cred ca asta le da multe zeci de miliarde castig. Lacomie, evident. Ca restul sunt bombardati sau platesc benzina dublu, nu e treaba lor.