Primarul Niculae Dragomir și noul Consiliu Local din Primăria Ostrov își încep mandatul cu dorința de continuitate, primarul exprimându-și susținerea pentru actualul viceprimar și o colaborare stabilă pentru binele comunității.
„Îmi doresc o colaborare bună cu toți membrii noului Consiliu Local. În final, avem același scop: să venim în sprijinul cetățenilor”, afirmă Dragomir.
Continuitate în echipa de conducere la Primăria Ostrov
Primarul a subliniat importanța continuității în administrație, anunțând că îl dorește în continuare pe actualul viceprimar în echipa sa. „Consider că actualul viceprimar este implicat și gospodar, și merită să își continue activitatea. Responsabilitatea este o calitate esențială, atât pentru viceprimar, cât și pentru întreaga echipă de conducere a comunei”, spune Dragomir.
Primarul își exprimă dorința ca noul mandat să fie unul de succes prin cooperare și dialog cu membrii Consiliului Local. În trecut, au existat și unele momente în care unii consilieri au fost reticenți față de anumite proiecte. Totuși, prin discuții și argumente, Dragomir a reușit să obțină sprijinul lor. „Au fost rare momente când proiectele nu au fost acceptate de la început, dar am reușit să obținem susținerea necesară după ce am discutat pe marginea lor. Trebuie spus însă că fiecare proiect a fost propus cu gândul la beneficiul cetățenilor și bine argumentat”, adaugă el.
„Niciun mandat nu este ușor, pentru că de fiecare dată apar noi provocări. Cetățenii vin cu diverse solicitări și pretenții, dorindu-și mereu un nivel de trai mai bun. Văd ce se întâmplă în alte comunități, atât din județ, cât și din afara țării, și vin cu propuneri de proiecte care să fie în beneficiul lor. Este de datoria noastră să valorificăm oportunitățile disponibile și să le punem la dispoziția cetățenilor pentru a îmbunătăți viața comunității”, a mai spus Dragomir.
M.R.R.
