Actualitate

Conferință regională a medicilor de familie, organizată la Tulcea

Conferință regională a medicilor de familie a fost organizată la Tulcea. Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea, a participat, astăzi, începând cu ora 10.00, la conferința „Comunicarea și colaborarea interdisciplinară – una din cheile succesului medical“, eveniment ajuns la a patra ediție, organizat la Tulcea.

La întâlnirea profesională au participat și specialiști în boli infecțioase, cardiologie, gastroenterologie, medicină internă, oncologie, pneumologie, psihiatrie, respectiv domeniile chirurgicale – chirurgie generală, plastică, ginecologie, oftalmologie, ortopedie, urologie.

„Felicit, pe această cale, întreaga echipă a medicilor de familie tulceni, acele cadre medicale aflate „în prima linie“, care reprezintă primul contact între pacient și sistemul sanitar din România. Dumneavoastră, medicii de familie, sunteți cei care fac toate eforturile pentru a menține un echilibru între pacienți și sistemul medical, care îi integrați pe aceștia în sistem, îi ghidează și îi ajută să se orienteze corect pentru a răspunde celor mai pertinente răspunsuri de specialitate la orice problemă medicală.

Oferiți și primiți, pentru tot ceea ce faceți, extrem de mult respect, pe care îl meritați din plin: sunteți cei care, practic, țin pe linia de plutire un sistem destul de îngreunat, care face față, uneori cu greu, tuturor provocărilor actuale“, a transmis Ștefan Coman, în deschiderea conferinței regionale.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top