Astăzi, parlamentarii PSD – PNL – UDMR din Comisia de Industrii au votat împotriva reducerii TVA și a eliminării taxelor pentru consumul de energie.
Colegii deputatului Forța Dreptei de Constanța Bogdan Bola, mai exact domnii Ionel Dancă și Adrian Miuțescu, au susținut în Comisie adoptarea proiectului de Lege, inițiat de parlamentarii Forța Dreptei, pentru reducerea TVA de la 19% la 5% și eliminarea certificatelor verzi, a bonusului de cogenerare și accizei la energie care încarcă facturile consumatorilor
“Măsurile liberale propuse de noi ar reduce imediat prețurile la energie și nu ar mai fi nevoie de plafonarea prețurilor care în acest moment ține prețul ridicat la energie la 1,3 lei/KWh pentru agenții economici în condițiile în care pe piața libera prețurile au scăzut deja sub 500 lei/MWh, adică sub 0,50 lei/KWh.
Din păcate, coaliția PSD – PNL – UDMR preferă să păstreze o schemă de plafonare inutilă a prețurilor la energie pentru a umfla încasările statului în loc să reducă taxele pentru consumatorii casnici și industriali. Da, împotriva românilor și pentru beneficiile grupurilor de interese pe care le susțin ei”, a declarat deputatul Bola în legătură cu acest subiect.
