Comisia Europeană şi Administraţia Federală a Aviaţiei SUA au încheiat oficial negocierile pentru stabilirea unui memorandum de cooperare în domeniul cercetării şi dezvoltării aviaţiei civile.
Delegatiile au fost conduse de Hank Krakowski, Seful Administraţiei Federale a Aviaţiei SUA şi Calleja Daniel, Directorul Comisiei Europene de Transport Aerian. Aceştia s-au întâlnit astăzi, 18 iunie, la Madrid şi au fost găzduiti de Preşedinţia spaniolă a UE, în prezenţa Ministrului spaniel al Transporturilor, Jose Blanco. În acest context, cele două delegaţii au parafat Memorandumul şi o primă anexă tehnică pentru promovarea interoperabilităţii între programele de modernizare a sistemele proprii de gestionare a traficului aerian (ATM): SESAR şi NextGen.
Pentru informaţii suplimentare click aici
SURSA: COMISIA EUROPEANĂ
…