Astăzi, 22 iulie, s-a declanșat un incendiu devastator pe pășunea localității Sălcioara, comuna Jurilovca. Incendiul s-a extins rapid și în poligonul NATO și pe terenurile comunei Sarichioi. Sunt peste 800 de hectare care au fost afectate deja de către foc.
Peste 50 de oameni și mașinile de intervenție din Jurilovca, de la Sarichioi, ISU și ale poligonului încearcă să oprească înaintarea focului și să limiteze dezastrul.
“Îi rog pe toți locuitorii comunei Jurilovca să nu pornească astăzi sistemele de irigații, pentru că avem foarte mare nevoie de apă ca să stăpânim incendiul!
Probabil că intervenția va dura tot restul zilei și se va întinde și în cursul nopții, pentru a ne asigura că am lichidat orice focar și că incendiul nu va reporni.
Vă mulțumesc pentru înțelegere și pentru sprijin!”, a transmis primarul comunei Jurilovca, Eugen Ion, care participă la stingerea incendiului.
