Fără categorie

INFORMAŢIE DE PRESA

Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea va participa miercuri, 20 iulie, începând cu ora 9.00, la ceremonia militară prilejuită de sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene şi acordarea Drapelului de luptă Statului Major al Forţelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti.

Piaţa Aviatorilor va fi survolată, cu această ocazie, de formaţii de aeronave de tipul MiG-21 LanceR, IAR-330, C-27J Spartan, IAR-99 ŞOIM, Mi-17 şi EC-135, aparţinând Forţelor Aeriene Române şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În cadrul ceremonialului militar şi religios vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor Aerului în memoria tuturor eroilor aviatori militari şi civili.

În garnizoanele din ţară unde sunt unităţi militare ale Forţelor Aeriene Române se desfăşoară, în această săptămână, ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele închinate eroilor, activităţi de evocare a tradiţiilor de luptă ale unităţilor din Forţele Aeriene, precum şi expoziţii …

Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea va participa miercuri, 20 iulie, începând cu ora 9.00, la ceremonia militară prilejuită de sărbătorirea Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene şi acordarea Drapelului de luptă Statului Major al Forţelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului din Bucureşti.

Piaţa Aviatorilor va fi survolată, cu această ocazie, de formaţii de aeronave de tipul MiG-21 LanceR, IAR-330, C-27J Spartan, IAR-99 ŞOIM, Mi-17 şi EC-135, aparţinând Forţelor Aeriene Române şi Ministerului Administraţiei şi Internelor.

În cadrul ceremonialului militar şi religios vor fi depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor Aerului în memoria tuturor eroilor aviatori militari şi civili.

În garnizoanele din ţară unde sunt unităţi militare ale Forţelor Aeriene Române se desfăşoară, în această săptămână, ceremonii de depuneri de coroane de flori la monumentele închinate eroilor, activităţi de evocare a tradiţiilor de luptă ale unităţilor din Forţele Aeriene, precum şi expoziţii de prezentare a tehnicii şi echipamentelor militare.

La activităţi au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai M.Ap.N., ai autorităţilor publice locale, cadre militare în rezervă şi în retragere şi veterani de război.

* * *
Forţele Aeriene Române au participat, în cadrul efectivelor militare dislocate peste hotare în ultimii 20 de ani, la eforturile asumate de România în cadrul operaţiunilor de menţinere a păcii, în operaţiunile de sprijin, de stabilizare şi reconstrucţie în zonele de conflict şi s-au angajat în lupta împotriva terorismului internaţional.

Aviatorii militari români au asigurat legătura aeriană pentru militarii din celelalte categorii de forţe cu teatrele de operaţii din Irak, Afganistan sau Balcanii de Vest, dar şi-au asumat şi misiuni direct sub egida Alianţei Nord-Atlantice sau Uniunii Europene, cum au fost cele de Poliţie Aeriană în Ţările Baltice, conducerea operaţională a Aeroportului Internaţional din Kabul, misiune executată în acest moment pentru a doua oară de România, sau participarea în Bosnia-Herţegovina la Operaţiunea ALTHEA.

În cadrul misiunilor executate de Forţele Aeriene trebuie amintite şi repatrierea românilor din Libia, în acest an, prin operaţionalizarea cu succes a unui pod aerian, pentru prima dată după cel de-al doilea Război Mondial, în cadrul căruia au fost evacuaţi din Libia 317 persoane, din care 231 de români şi 86 de cetăţeni străini, şi zborurile umanitare realizate în ţară, pentru salvarea vieţii compatrioţilor.

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top