Primăria Tuzla are în desfășurare un proiect amplu ce are ca temă salvarea mediului. Astfel, în cadrul proiectului cu același nume va fi reabilitat drumul ce duce către plaja din comună, iar plaja din Tuzla va fi amenajată corespunzător pentru primirea turiștilor. În cadrul aceluiași proiect, reprezentanții primăriei au fost în data de 20 ianuarie la Brașov unde au promovat Tuzla cu toate evenimentele culturale, educative și sportive ce vor avea loc în perioada sezonului estival din acest an și nu numai. În continuarea proiectului „Salvați mediul”, fiecare familie din comună va primi câte un tomberon pentru o mai bună colectare a gunoiului. Astfel, 400 de tomberoane vor fi distribuite zilele acestea localnicilor. De asemenea, cei interesați sunt invitați de primărie să participe maine, 31 ianuarie, ora 18:00 la spectacolul „Cabina Actorilor”, în regia lui Felix Crainicu. Rolurile principale vor fi interpretate de Tudorel Filimon, Olga Delia Mateescu, Alexandra Sălceanu și Cătălin Crișan. Evenimentul va avea loc la Centrul pentru Tineret „Ion Creangă”. În cadrul aceluiași eveniment, primăria Tuzla în parteneriat cu organizația Rotary, vor oferi cărucioare pentru persoanele cu dizabilități din comună. De asemenea, cu această ocazie se va da în funcțiune noul lift creat special pentru persoanele cu probleme locomotorii.
