Fără categorie

30 November 2010: ultimul apel pentru întreprinderi la înregistrarea produselor chimice

Comisia le reaminteşte întreprinderilor că trebuie să înregistreze produsele chimice cel mai des folosite sau cele mai periculoase până la termenul limită de 30 noiembrie anul acesta, adică în mai puţin de 12 săptămâni. Înregistrarea este unul dintre reperele REACH, regulamentul UE privind produsele chimice şi folosirea acestora în condiţii de siguranță. Întreprinderilor li se reaminteşte şi faptul că trebuie să notifice clasificarea şi etichetarea produselor chimice la Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) până la 3 ianuarie anul viitor.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, comisar pentru industrie și antreprenoriat și comisarul pentru mediu Janez Potočnik au declarat: „Industria noastră chimică trebuie să fie viabilă. Prin urmare, facem apel la toate întreprinderile vizate să îşi depună dosarele la timp și în integralitate. Aceste cerințe pentru întreprinderi sunt grele, dar ele reprezintă și o investiție care îşi va arăta roadele prin promovarea rolului…

Comisia le reaminteşte întreprinderilor că trebuie să înregistreze produsele chimice cel mai des folosite sau cele mai periculoase până la termenul limită de 30 noiembrie anul acesta, adică în mai puţin de 12 săptămâni. Înregistrarea este unul dintre reperele REACH, regulamentul UE privind produsele chimice şi folosirea acestora în condiţii de siguranță. Întreprinderilor li se reaminteşte şi faptul că trebuie să notifice clasificarea şi etichetarea produselor chimice la Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA) până la 3 ianuarie anul viitor.

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Antonio Tajani, comisar pentru industrie și antreprenoriat și comisarul pentru mediu Janez Potočnik au declarat: „Industria noastră chimică trebuie să fie viabilă. Prin urmare, facem apel la toate întreprinderile vizate să îşi depună dosarele la timp și în integralitate. Aceste cerințe pentru întreprinderi sunt grele, dar ele reprezintă și o investiție care îşi va arăta roadele prin promovarea rolului de prim rang al industriei chimice europene. Beneficiile vor apărea sub forma unei competitivități sporite, a mai multor inovaţii și a mai multor locuri de muncă într-un mediu mai curat şi mai sănătos.”

La 10 septembrie erau depuse la ECHA aproximativ 4 000 de dosare, iar numărul lor crește foarte repede. Li se cere întreprinderilor să își finalizeze dosarele şi să le depună cât mai repede posibil. Principalii posesori de produse care trebuie supuse înregistrării sunt încurajați să o facă până la 30 septembrie pentru a se lăsa o marjă de siguranţă în cazul unor probleme cu înregistrările lor şi timp suficient pentru alţi posesori de produse care trebuie supuse înregistrării pentru a-și introduce dosarele înainte de sfârşitul lunii noiembrie. Întreprinderile trebuie să depună dosarele pe cale electronică prin intermediul instrumentului REACH-IT.

Comisia și ECHA fac tot ce pot pentru a sprijini industria în acest exercițiu. Un grup de cadre de conducere de la Comisie, ECHA şi asociaţiile industriale au reuşit să fluidizeze procesul de înregistrare. ECHA și-a înteţit eforturile de a publica orientări detaliate în 22 de limbi ale UE.

Trebuie să se recunoască și eforturile industriei. Termenul limită se apropie rapid şi este dificil să se realizeze și să se gestioneze fluxul de lucru în forumul pentru schimbul de informaţii despre substanţe, în care se face schimbul de date privind produsele chimice în scopul înregistrării.

Procesul de înregistrare nu afectează numai industria chimică, ci şi operatorii care nu aparțin direct sectorului produselor chimice, precum producătorii din metalurgie sau industria textilă.

Utilizatorii de produse chimice depind de disponibilitatea substanțelor pe piață și de înregistrarea la timp a produselor. Mai mult, în urma înregistrării, aceștia trebuie să respecte recomandările pentru îmbunătățirea siguranței venite din partea furnizorilor lor sau, în anumite cazuri, să facă propriile evaluări de risc pentru utilizările lor specifice.

Termene limită pentru noile norme de clasificare a substanţelor

Li se reamintește, de asemenea, întreprinderilor, că trebuie să reclasifice substanţele pe care le vând în conformitate cu noi norme privind clasificarea și etichetarea până la 1 decembrie 2010 şi apoi să notifice clasificările la ECHA până la 3 ianuarie 2011. Geert Dancet, directorul executiv al ECHA a adăugat „Sfatul nostru pentru întreprinderile care se pregătesc pentru clasificare, etichetare şi ambalare este să fie gata de notificare la timp. ECHA și birourile naționale de asistenţă stau la dispoziţia industriei cu ajutor şi sprijin, în special pentru IMM-uri, pentru ca acestea să îşi poată respecta obligaţiile.” Clasificarea este esențială pentru a se determina dacă un produs chimic este periculos pentru sănătate și mediul înconjurător și va determina informațiile de pe etichetele produselor pe care le folosesc lucrătorii și consumatorii. Este important să se remarce că aceste notificări se pot trimite și pentru cantități mici de produse chimice. Aceasta înseamnă că sunt afectate mult mai multe întreprinderi, inclusiv IMM-uri.

Informaţii suplimentare: MEMO/10/400

http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/chemicals/index_ro.htm

http://ec.europa.eu/environment/chemicals/index.htm

http://echa.europa.eu/news/clp_presskit_en.asp

Sursa:CE

Actualitate

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)
Redactor Șef: Ștefan Doru COPOȚ (tel: 0788032808)
Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)
Redacția: Viviana ROTARU, Ștefan KOSTOFF, Adresa redacției: Constanța, Bd. Al. Lăpușneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4 Fax: +40 341 816 200
E-mail: [email protected]

Copyright © 2018 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu își asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori și conținutul informațiilor preluate din alte publicații.
Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Deasign Print- București Este posibil ca în urma schimbării site-ului, unele articole mai vechi să nu mai apară la data postării inițiale. Pentru a vedea data corectă a publicării, puteți accesa site-ul vechi la adresa http://wwwold.dezvaluiri.ro/

Copyright © 2019 Organizația de Investigații Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

To Top