Salvarea litoralului românesc: Coordonarea deciziilor şi schimbarea mentalităţilor!

Apropiindu-se finalul sezonului estival, dar nu şi încheierea campaniei noastre de reabilitare a imaginii sudului litoralului românesc, începem să publicăm şi sinteze, concluzii, desprinse din documentarea desfăşurată de noi pe parcursul acestei veri. Pentru că am început analizele şi reportajele noastre pornind de la opiniile unor oameni de turism cu state vechi în domeniu, având o experienţă de trei sau patru decenii, a căror activitate profesională s-a desfăşurat chiar în zonă, debutăm în a decela concluziile demersului nostru printr-o discuţie avută cu unul dintre aceşti oameni.
Dumitru Filip (foto), fost director al SC Neptun-Olimp SA, actual investitor în Olimp, unde a transformat spaţiile anexe de pe plaja din dreptul Complexului Panoramic-Amfiteatru-Belvedere într-un modern şi foarte cochet minihotel, cu terasă restaurant-bar, EGRETA (foto),  ne-a avertizat, la începutul campaniei noastre, că nu sunt multe lucruri noi de descoperit în privinţa strategiei aplicabile cu succes pe litoralul românesc, în special în partea sa sudică.

Un articol de Paul PÂRVU

Nu sunt mari „Americi” de descoperit în turism!

Formarea profesională a personalului, începând de la cameriste şi oamenii de întreţinere a ambientului exterior şi până la directorii de complex, rămâne principala cheie a succesului în această activitate economică. O altă metodă de a deschide lacătul pus, parcă, pe poarta turismului din sud, este legătură dintre toate componentele care duc, în final, la închiderea armonioasă a lanţului turistic, de la promovare şi contractare, până la transportul clienţilor spre/dinspre locaţiile de destinaţie/sejur. Aici vorbim atât de acţiuni specifice, eminamente legate de turism, precum folosirea perioadei de extrasezon pentru testarea pieţelor şi adaptarea la cerinţele lor, urmate de stabilirea punctelor şi iniţiativelor care pot avea succes în faţa concurenţei, în special a celei externe. Este, apoi, vorba de gospodărirea staţiunilor, după principiul că rezultatul final este cel care contează. Adică, nu ar trebui să primeze anumite blocaje administrative, ci ar fi necesar să fie  integrate toate aceste activităţi, într-un sistem flexibil, adaptat specificităţii fiecarei comunităţi turistice în parte. Situaţia inrastructurii, atât a celei de transport, rutier sau feroviar, cât şi a celei de cazare, alimentaţie publică, agrement, a altor forme de entertainment, comerţ, ar trebui să fie rezultatul unui cadru legislativ foarte bine pus la punct, care să nu lase loc de interpretări, cadru în  care atât administraţiile locale, cât şi asociaţiile patronale, să aibă un cuvânt de spus, putere de decizie, totul materializându-se în planuri şi strategii acceptate de toţi cei implicaţi.

Mentalitatea, bat-o vina...

Un alt secret... pe care-l ştie toată lumea! este schimbarea mentalităţii, până la aducerea turistului în postura de unic obiectiv al întregii activităţi. Atât timp cât carul va fi pus înaintea... celor care îl trag, lucrurile nu se vor urni, logic, din stagnarea înregistrată în ultimii 10-20 de ani. Dacă privatizarea s-a făcut aşa cum s-a făcut, în general haotic şi nu în funcţie de interesele turismului, este momentul ca acum, pornindu-se de la realităţile „din teren”, să se folosească toate pârghiile care mai pot corecta sau aduce pe o cale de progres aceste realităţi. În mod concret, se poate ajunge şi până la demolarea unor active, a căror reabilitare şi reintroducere în circuitul turistic ar fi ineficiente din punct de vedere economic. Trebuie gândite metode noi de a corela activităţile agenţilor economici, într-o staţiune şi la nivelul „macro”, al comunităţilor implicate în turismul de pe întregul litoral şi din întreaga regiune. Aici vorbim de proiecte precum înfiinţarea  cât mai multor porturi turistice şi, mai ales, de integrare a Deltei Dunării în acest circuit turistic de la Marea Neagră.

Sistem integrat de decizie şi execuţie

Tot Dumitru Filip a ţinut să ne reamintească faptul că toate ţările dezvoltate, din punct de vedere turistic, au păstrat structuri colective de decizie şi coordonare a activităţii, la nivelul macro-locaţiilor, tocmai pentru ca dreapta să ştie ce face stânga în orice moment şi, astfel, să se coordoneze activitatea de pe întregul lanţ turistic de care am vorbit.
Referitor la raportul dintre staţiunile din nordul Mangaliei şi oraşul respectiv, s-a desprins clar şi concluzia că acestea trebuie să fie „speciale”, în aşa fel încât nici una dintre cele două „părţi” să nu se mai considere defavorizată de cealaltă, în condiţiile în care chiar şi din punct de vedere social ( mulţi dintre locuitorii oraşului Mangalia au ca unică sursă de venit activitatea sezonieră legată de staţiuni) este logic ca să existe o coordonare, pornită de la interesele comune. În acest sens, viitorul primar al Mangaliei ar trebui să reconsidere poziţia tradiţională a administraţiei locale, care a privit turismul din zonă fie ca pe o sursă de venituri, pentru oraş, prin aplicarea a numeroase taxe „speciale”, fie ca pe o”gaură neagră”, în care s-ar duce resurse importante din bugetul local. Mangalia nu este sscopul staţiunilor, ci turiştii aduşi în acestea, iar o atitudine înţeleaptă a administraţiei ar fi aceea de a... avea acelaşi scop cu cei care contribuie la bugetul local prin renumitele taxe!

În anii 70, bulgarii învăţau de la noi ce este... „minicarul”!

În încheiere, Dumitru Filip a ţinut să ne ilustreze, într-un mod plastic, axioma după care în turism nimic nu este nou ca principiu ci, în acelaşi timp, totul trebuie să fie... nou, ca mijloc de a face faţă concurenţei! Pe la începutul anilor ’70, când în Neptun sau Jupiter unui român îi trebuia pile mari ca să găsească un loc de cazare, din mai până la sfârşitul lui septembrie!, pentru că şi nemţii sau scandinavii se programau din toamnă pentru sezonul următor în România!, a fost vizitat, în calitatea sa de economist la IHR Mangalia-Nord, de un omolog bulgar, din conducerea staţiunii Nisipurile de Aur. Şi bulgarii aveau nemţii lor, numai că, la fel ca în bancurile cu Radio Erevan, nu erau aşa de mulţi şi nu erau din... RFG, ci din RDG-ul comunist. Omul a vrut să afle cum de reuşesc românii să fie principala destinaţie turistică estivală a Ocidentului. Printre altele, s-a minunat teribil de o găselniţă foarte simplă, deloc costisitoare, dar de mare efect şi succes la vremea aceea. Este vorba de... clasicul, deja, „minicar” (s-a mai numit şi „totocar”), inventat de noi atunci. Când a constatat că e vorba de un tractoraş şi de nişte remorcuţe frumos colorate, folosite în... viticultură, au ajuns să creadă că românii, prin marea lor inventivitate, vor deveni principala destinaţie turistică a lumii. Iar acum, bulgarii au şase milioane de turişti stăini pe sezon, care se întinde din primăvară până la mijlocul toamnei, iar noi nu depăşim cîteva sute de mii, în cele maximum două luni în care avem populate staţiunile!...