BRD şi Poliţia încurajează delicvenţa juvenilă

Miercuri, 11 Iunie 2008 18:57

Reportaj - Reportaj

Constanţa, ora zece seara – o seară plăcută de vară. Prin case, oamenii stau în faţa televizoarelor. Departe, pe mare, o furtună cu fulgere puternice se desfăşoară în toată splendoarea ei. Pe stradă începe să plouă uşor. În Piaţa Ovidiu, nişte copii fură o maşină. Acesta este începutul unei poveşti cu patru cerşetori minori, reprofilaţi în hoţi, şi cu o grămadă de poliţişti şi angajaţi ai BRD, care stau cu mâinile-n sân.

Furt cu repetiţie, în Piaţa Ovidiu

Povestea începe cu un copil, ce intră într-o maşină – prin portbagaj! În acelaşi timp, un altul forţează cu succes portiera din dreapta şi, agil ca o pisică, sare pe scaunul şoferului. În doi timpi şi trei mişcări, el deblochează frâna de mână şi scoate maşina din viteză, apoi coboară şi începe să împingă maşina, ajutat de alţi puştani. Sunt în total patru – mici cerşetori de etnie rromă, din zona Pieţei Ovidiu. Cel mai mare nu e trecut de şase ani, iar cel mai mic trebuie să se ridice pe vârfuri să privească pe geamul maşinii. Cu toate acestea, ei reuşesc, în câteva secunde, să scoată maşina – o Dacie – din parcare, împingând-o cu uşurinţa cu care o doamnă împinge un cărucior de copii. Mişcările de trupe atrag atenţia unui nene cu spirit civic, care îi opreşte şi îi ameninţă cu poliţia, cu şcoala de corecţie, şi cu mâna lui mare. Copii îl ascultă pe nenea şi bagă maşina la loc. Mulţumit, nenea se suie într-un gipan şi pleacă, iar puştii se apucă din nou de treabă. E momentul în care intervine un alt nene cu spirit civic (adică eu) şi îi pune să împingă maşina la loc şi să o închidă. În zadar, căci doar ce mă întorc cu spatele, şi ei au şi tăbărât pe maşină, reuşind, din nou, să o spargă. Realizând că scena se va repeta de câte ori e necesar, până când maşina va dispărea din parcare, mă decid să sun la 112.

Un articol de Razvan PETRE

Poliţia scapă hoţul, dar îl prinde pe reclamant!

După două minute de sunat la 112, îmi răspunde o operatoare, care mă ascultă, apoi mă redirecţionează la Poliţia rutieră. Peste alte câteva minute, primesc un telefon de la un agent al Poliţiei rutiere, căruia îi povestesc (în timp ce-i alergam pe puşti în jurul maşinii) toată tărăşenia. El mă asigură că o maşină de patrulă a plecat deja în direcţia mea. Înainte de a încheia, agentul vrea să îşi noteze cu cine a stat de vorbă, dar îl ia gura pe dinainte, şi, în loc să mă întrebe, îmi cere doar să confirm datele pe care mi le citeşte el. Îmi dau seama imediat că, înainte de a îmi telefona, agentul îmi verificase datele în baza de date a operatorului de telefonie mobilă (numele pe care este înregistrat telefonul, şi pe care îl rostise agentul, este altul decât numele meu, cu care mă recomandasem la 112). Închid telefonul şi aştept patrula promisă. Şi aştept. Şi aştept. După cinci minute, dezamăgit şi udat de ploaia care se înteţise, mă refugiez într-un bar-acvariu (cu ferestre din podea până-n tavan), la doar zece metri de maşina pe care vroiau să o fure puştanii. Timpul zboară. Trece o oră, în care nu remarc nimic, decât trecerea în viteză a unui Logan de poliţie, de la Ordine Publică. Plătesc cafeaua, mă sui în maşina mea şi dau să plec, când observ că Loganul de poliţie intră din nou în piaţă şi opreşte în faţa Muzeului de Istorie. Îi abordez pe cei doi poliţişti, care nu ştiu nimic despre cele întâmplate în urmă cu o oră, dar care mă liniştesc, cu vorbele „Nu se va întâmpla nimic cu maşina. Acum o avem noi în vedere…” Cum eu insist, rugându-i măcar să se uite la Dacia spartă de mici hoţi, ei se enervează – „Da’ de ce nu o mutaţi?!?” „Eu?!?” „Păi, nu e maşina dumneavoastră?”

Tangou ju-jitsu, cu Poliţia română

Următorul drum este, la unsprezece noaptea, la Poliţia Rutieră. Aici trec de câteva uşi deschise, apoi dau peste agentul Călugăru, care îşi făcea de lucru. Îi spun că vreau la „Furturi auto”. După ce se dezmeticeşte, Călugăru se repede şi mă ia în braţe. Mă suceşte la 180 de grade, în timp ce spune „Daaaa… Ia să vă arăt eu ce scrie aici…” Mă duce cu nasul la una din uşi, pe care, dacă ar fi fost închisă, aş fi putut vedea un anunţ cu „Accesul interzis persoanelor neautorizate”. Îmi citeşte anunţul, apoi, cu o abilitate care mă face să cred că nu sunt primul căzut în braţele Călugărului, îmi dă brânci afară şi îmi trânteşte uşa în nas. Revine, instantaneu, la 30 de centimetri distanţă, deschizând un geamlâc, şi arborând zâmbetul greţos al unui funcţionar: „Spuneţi!” Îi spun ce vreau şi îmi indică să ocolesc clădirea, pentru a ajunge la Secţia 3. Fac întocmai, şi ajung în garajul Poliţiei Rutiere.

Secţia 3, ca un bar de strip tease

Mă plimb nestingherit printre maşinile şi motocicletele de poliţie. În dreapta, uşi încuiate. În stânga, două rânduri de scări – unul care duce fix într-o fereastră, şi un altul care se termină, brusc, într-un perete (ca să păcălească infractorii..). Văd o uşă deschisă, intru şi, întâlnind un agent, îl întreb dacă acolo e secţia 3. „D-d-da cum aţi ajuns aici?!” îmi răspunde. Mă uit în jur şi observ că am ajuns în acelaşi loc, la vreo cinci metri în spatele uşii cu „Accesul interzis”, unde agentul Călugăru mă luase la dans, mai devreme. Apare şi Călugăru: „Dom’le, da’ eşti chiar culmea!” Îmi spune din nou să ocolesc clădirea, dar până la jumătate, şi de data asta nimeresc.

Secţia 3 seamănă noaptea cu un local de strip tease. Penumbră, neoane verzi şi albastre. Scrie „Ministerul internelor” la intrare, dar înăuntru nu e nici ţipenie. Becurile din hol sunt stinse, doar în fundal văd o lumină discretă. Lângă lumină, dau peste Agentul-Şef Anghelaş, care mă trimite la Secţia 1. Am noroc, însă. Anghelaş e poliţistul care îmi spusese, la telefon, să aştept echipajul de poliţie. El îmi descrie, în culori, cum duba de poliţie ajunsese imediat şi mă aşteptase, timp de zece minute, cu girofarul pornit. Mă uit lung la el. Cineva ia pe altcineva de prost. Ori echipajul din teren îl ia pe Anghelaş de prost, ori Anghelaş mă ia pe mine. Ulterior, ne relaxăm, discutăm ca între prieteni şi Anghelaş îmi povesteşte că au mai fost reclamaţii, că maşina este a BRD-ului şi că este părăsită pe domeniul public de câteva luni.

Angajaţii BRD suferă de dureri în cot

Am încercat să aflu şi punctul de vedere al Băncii BRD, indicată drept proprietara maşinii. Merg la Sucursala BRD Constanţa, unde gardianul mă îndrumă spre Secretariat. Aici, secretara îmi spune că directorul nu mă poate primi, întrucât este în şedinţă (sanchi!, cu două minute înainte intrase în birou cu un amic cu care se bătea pe burtă). În continuare, ea zice că BRD Constanţa nu are angajaţi care să se ocupe de partea de Comunicare, aşa că să mă adresez la Bucureşti. Cer un număr de telefon, dar ea mă trimite pe site-ul băncii. Pe site-ul băncii, nu găsesc decât numărul robotului de la „Carduri blocate în bancomat”. Nu mă las. Sun la Informaţii şi cer numărul băncii. Pişicherii de la BRD se ţin de şotii şi la numerele de la Informaţii – cele două numere pe care le au trecute în cartea de telefon sunt de la BRD –Fond de Pensii, care nu are nici o legătură cu banca. Mi se dă, totuşi, numărul centralei BRD, la care sun de se încinge telefonul. Îmi răspunde, în sfârşit, o cucoană, care mă ceartă că am greşit prefixul (?!?) şi îmi redirecţionează apelul spre Direcţia de Comunicare. Aici sunt luat în primire de un nene de treabă, care mă trimite la… Sucursala BRD Constanţa.

Epilog

Morala acestei poveşti ar fi că spiritul civic e un bagaj inutil. Eu şi alţi cetăţeni ai oraşului ne-am hârjonit cu micii infractori, care astăzi exersează pe maşina BRD-ului, iar mâine pun în practică pe maşina ta. Am stat în ploaie, am dat telefoane. Spirit practic, nenea cu gipanul nu a dat telefon, ştiind, probabil, că poliţiştii nu se vor deranja. Angajaţii BRD nu s-au deranjat nici ei, chiar dacă era vorba de maşina lor. După două zile de căutări, am reuşit să localizez responsabilul cu comunicarea al BRD Constanţa (ştiam eu că secretara mă ia în balon!). Acesta a recunoscut, indirect, că maşina este proprietatea BRD, dar a spus că nu îmi poate comunica nimic oficial şi că întrebările mele sunt pe biroul unui director. După toată tărăşenia, maşina BRD a fost mutată. Doi metri mai la dreapta.