Menu

Sinaia – locul în care turismul românesc și-a dat duhul Recomandat

Un sejur în cea mai cunoscută stațiune din România te face să realizezi imediat de ce în România turismul aduce sub 1% din încasările bugetare, în timp ce la bulgari, de exemplu, el reprezintă cam 30% din PIB. Serviciile scumpe și proaste, mârlănia, dezorganizarea generală și haosul din infrastructură și-au dat mâna în chip minunat, pentru a ne demonstra că atât autoritățile, cât și operatorii din turism nu au nicio strategie pentru atragerea și păstrarea turiștilor. La un an de la demararea reparațiilor tramei stradale, Sinaia arată în continuare ca un șantier. Capcanele turistice sunt la tot pasul, iar în restaurante ești primit cu răceală, dacă nu chiar cu ostilitate. Turiștii sunt tratați ca sclavii, iar pe stradă mișună tot felul de cerșetori, pomanagii și vânzători ambulanți șantajiști. Asta în ceea ce ar trebui să fie stațiunea montană a elitelor din România.

Un articol de Răzvan PETRE

Primăria Sinaia dă în gropi

În urmă cu un an, la trecerea prin Sinaia am avut surpriza să găsim centrul orașului blocat de lucrările la strada principală. 12 luni mai târziu, constatăm că edilii au reușit să pună ditamai bordurile, dar șoseaua e încă „la roșu”: Asfaltul a fost turnat parțial, refugiile pietonale sunt neterminate, iar marcajele lipsesc cu desăvârșire. Semnele de „trecere de pietoni” sunt bătute în cuie prin copaci, iar în cel puțin două locuri ele sunt aplicate doar pe o singură parte a drumului, astfel încât șoferii de pe un sens se opresc să îți dea prioritate, în timp ce ceilalți te claxonează și te înjură de mama focului (atunci când nu te iau direct pe capotă).
Centrul de informare turistică ne urează: Bine ați venit în SONAOA! (I-urile au fost înlocuite cu semnul „info” – un cerc mare albastru, cu un „i” anemic în centru, sesizabil abia când te apropii). Alături, strada ce duce spre piața orașului pară să fie o excavație arheologică, iar trotuarele sunt transformate în șanțuri, sau în adevărate depozite de praf, mocirlă și materiale de construcție abandonate.
Deja se văd efectele transformării centrului într-un șantier perpetuu. Zona comercială de lângă primărie e aproape pustie, iar pe strada din spatele parcului (care este închisă parțial traficului, la un an de la demararea lucrărilor!) aproape toate magazinele și restaurantele au dat faliment.

Ospitalitatea tradițională

Ospitalitatea din sloganele moștenite de pe vremea comuniștilor e doar un mit. Ne-am convins de asta când, sătui de plimbare prin hârtoapele Sinaiei, am căutat un restaurant. Am intrat mai întâi într-o curte unde trona un banner mare pe care scria ceva de „Guru Hotel”. Până să ne dumirim că acolo era doar o pensiune, am fost luați în primire de Guru (sau, mai exact, de „Gura” – că era o doamnă!) pensiunii, care ne-a întâmpinat cu tradiționalul: „Ce doriți?!”, apoi ne-a expediat, cu sictir maxim, să căutăm restaurante în centru.
La următoarea încercare am intrat într-un restaurant mare și am vrut să ne așezăm pe terasă. Ospătarii, care începuseră deja să strângă fețele de masă și probabil nu mai aveau chef să iasă cu mâncarea din local, au refuzat să ne servească acolo, pe motiv că „afară bate ploaia” (Asta deși cerul era aproape senin, iar terasa avea acoperiș).
După experiențele cu patroana isterică și cu ospătarii pesimiști, am ieșit din nou în stradă, unde am fost luați în primire de localnicii prietenoși – grasul de la Bet Cafe care cerșește țigări, femeia care cere bani în față la Montana pentru că „a fost internată la Fundeni”, sau vânzătoarea ambulantă de fructe de pădure, care aproape te obligă să cumperi de la ea mure la preț de cocaină, pentru că „am bărbatul bolnav acasă!”.

Omleta de 17 RON și pizza uninominală

În buricul târgului, lângă giratoriu și începutul Străzii Aosta, e un restaurant elegant, alb și pustiu, cu mâncăruri complicate și prețuri așișderea. Cum la micul dejun nu se mănâncă fripturi sau ciorbe (10 lei ciorba de legume, de restul nu vă mai povestesc!), ne-am orientat spre ceva mai matinal. Însă omleta care figura în meniu conținea tot felul de ingrediente care nu ar trebui să fie acolo, așa că i-am cerut ospătăriței să îi spună bucătarului să ne facă una simplă. Ea a spus că se poate, dar ne va costa 17 RON.
Am zis pas și am traversat strada, la terasa de vizavi. Aceasta are o promoție „O bere Skol la fiecare pizza”, iar pensionara care a luat loc la masa alăturată cu cele două nepoțele și-a primit încurcată halba de bere. Cum localul se numește Irish House, aceasta a întrebat: „Dar ce, e bere irlandeză?” „Nu. E românească” i-a răspuns sec ospătarul. Următoarea scenă de teatru absurd a avut aceleași personaje. Pensionara a cerut încă o farfurie, pentru a împărți cu nepoatele pizza mare pe care o comandase. „E interzis!” i-a răspuns prompt ospătarul. „Patronul nu dă voie! De aia există pizza mică.” Pensionara a comandat încă o pizza mică (350 de grame), iar ospătarul, mărinimos, le-a permis celor două nepoate să mănânce din aceeași farfurie și cu același tacâm.

O turmă de oi, la curtea regelui

Retrocedarea castelului Peleș către Regele Mihai a adus cu sine prețuri regale – 50 RON intrarea – cu vreo 2 euro mai mult decât la Palatul Imperial de la Viena. Tot regală e și scârba personalului, care îi tratează pe turiști precum naziștii pe prizonierii de la Auschwitz. Intrarea în muzeu se face printr-un gang, pe o ușă mică și aproape permanent închisă. Membrii personalului blochează cu propriul corp această ușă și îi pun la respect pe toți cei ce vor să intre de capul lor. Turiștii străini care cred că prin achitarea tarifului au câștigat dreptul de acces sunt trimiși la plimbare cu ceea ce, în limbajul semnelor, ar trebui să însemne: „Treci, bă țărane, la coadă și așteaptă!” Când se plictisesc de ușuit populimea, paznicii castelului îți trântesc ușa în nas și o încuie – fapt ce produce infinite scene comice: Turiștii naivi, care se așteaptă ca ușa să fie descuiată, se dau cu capul de grilaj, după care sună îndelung la soneria amplasată lângă ușă. Care deși e semnalizată prin panouri în română și engleză, nu e conectată la rețea.
După ce ai făcut turul complet (50 RON), sau „turul prostului” (20 RON) ieși din castel printr-un vestibul ordinar în care tronează un detector de metale. Am avut noroc că mi-au murit toate cipurile din căptușeala hainelor și adidașilor, altfel cucoana de la pază ar fi fost în stare să mă percheziționeze, nu cumva să am vreo sabie persană ascunsă în chiloți. „Pe dumneavoastră chiar o să vă rog să treceți prin detector” m-a avertizat ea, în timp ce mă privea cu o ură nejustificată și nedisimulată. Probabil că miroseam a jurnalist...
Ajuns în parcul castelului, am constatat că personalul nu manifestă aceeași scrupulozitate peste tot: Pajiștea e o fâneață ordinară, o parte din fântânile arteziene nu funcționează, iar turiștii norocoși se pot fotografia inclusiv cu balega lăsată de urșii ce coboară aproape zilnic la tomberoanele castelului. Parcările, administrate de SRL-urile regale, sunt puține, mici și deloc întreținute, dar au tarif fix – 5 sau 10 lei, dublu cât în stațiunea Mamaia.

Culmea prostiei – Semafor în Bușteni

Dacă Sinaia încă se mai chinuie să iasă din zodia gropilor, orașul Bușteni este consecvent în a fi capitala românească a ambuteiajelor. Cum la Bușteni nu există șosea de centură, iar toată viața orașului se învârte în jurul străzii principale, edilii au hotărât anul trecut să amplaseze două pasarele pietonale și să elimine trecerile de pietoni care blocau traficul. Instalarea pasarelelor a devenit subiect național, ele fiind prezentate ca soluția perfectă pentru fluidizarea traficului.
După realizarea (la costuri ridicol de mari) și amplasarea podețelor pentru pietoni, geniile din administrația Prahovei și a Bușteniului au descoperit că bătrânii, persoanele cu handicap și mamele cu copii în cărucior nu prea pot să escaladeze pasarelele, de câteva ori pe zi, pentru a se duce să cumpere pâine, de exemplu. Iar de trecut altfel strada nici nu se putea pune problema, pentru că vechile treceri de pietoni au fost desființate și blocate cu garduri de fier și separatoare de sens, ca la Zidul Berlinului.
Soluția a fost una tipic românească: După ce s-au construit pasarele de 90.000 de euro bucata ca să fie rezolvată problema trecerilor de pietoni, primăria decis... să înființeze o trecere de pietoni, pentru a rezolva problema pasarelelor. Vorbim de o „zebră” nouă, la standarde europene, cu semafor și toate dotările de accesibilitate pentru facilitarea traversării străzii de către persoanele cu nevoi speciale. Fiind singura din centrul stațiunii, aceasta este folosită din plin de toți pietonii, cu sau fără handicap.
Așa a ajuns Bușteni să rivalizeze cu Caracal: La 100 de metri de pasarela care „fluidizează traficul” se află unicul semafor din oraș (care de-fluidizează circulația autovehiculelor, la standarde occidentale). Inițial se planificase realizarea a două astfel de semafoare. Dar cum ambuteiajele s-au reîntors în forță, nu a mai cutezat nimeni să se apuce și de a doua „zebră”.

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate