Menu

Bogdan Huțucă, deputat PNL: „Începutul școlii, momentul în care vedem adevărata față a Educației”

Învățământul românesc se confruntă cu multe probleme, plecând de la cele de infrastructură (școli și grădinițe insalubre, vechi, cu toalete în curți) și ajungând la cele privind dotarea claselor.
Nu trebuie uitate și problemele manualelor școlare, mulți elevi intrând în noul an școlar fără manualele unice tipărite de Editura Didactică și Pedagocică, instituție aflată în subordinea statului român.

„Începutul școlii reprezintă un moment foarte bun pentru a vedea adevărata față a Educației românești dar și pentru a vedea în ce măsură PSD a făcut ceea ce a promis în urmă cu doi ani, în campania electorală”, avertizează deputatul PNL de Constanța, Bogdan Huțucă.
Parlamentarul trece în revistă principalele probleme nerezolvate în ultimii doi ani de către coaliția de guvernare, probleme care-și aflau rezolvarea teoretică în perioada campaniei electorale:
• Aproape 4.000 de școli și grădinițe funcționează fără aviz ISU
• În doi ani s-au făcut zero investiții în mobilier școlar și în dotări didactice
• PSD a promis aproape 1.000 de creșe și grădinițe. Au făcut o creșă.
• PSD a promis peste 500 de școli. Au făcut două.
• Peste 2.400 de școli din mediul rural au în continuare toaleta în curte.
• Editura Unică girată de Liviu Pop a livrat numeroase manuale cu greșeli grave. Unele au fost retrase, altele au ajuns cu greșeli pe bănci
• Nu toți elevii au astăzi pe bănci manualele școlare și nici nu le vor avea decât abia în noiembrie.
„Cam asta e realitatea. Acești oameni vorbesc zi de zi de educație, de tineri, de viitor, însă astea sunt faptele”, concluzionează deputatul Huțucă.
Anul școlar 2018/2019 a început pe 10 septembrie şi însumează 168 de zile lucrătoare (34 de săptămâni). Structura anului şcolar cuprinde semestrul I (10 septembrie 2018 - 1 februarie 2019) şi semestrul al II-lea (11 februarie 2019 - 14 iunie 2019)

 

Adaugă comentariu

Dezvaluiri.ro, administratorul site-ului şi autorii articolelor nu îşi asumă responsabilitatea pentru comentarii. Aceasta aparţine în exclusivitate persoanelor care le scriu.

Codul de securitate
Actualizează

înapoi la partea de sus

Revista Presei

Error: No articles to display

Director: Mihai Răzvan ROTARU (tel: 0723359775)

Redactor Şef: Ştefan Doru COPOŢ (tel: 0788032808)

Senior Editor: Răzvan PETRE (tel: 0788002941)

Redacția: Viviana MIHĂLȚEANU, Ștefan KOSTOFF, Călin GAVRILAȘ

Adresa redacţiei: Constanţa, Bd. Al. Lăpuşneanu nr. 1, Casa de Cultură a Sindicatelor, biroul 4
Fax: +40 341 816 200                  E-mail: [email protected]

Copyright © 2014 Organizaţia de Investigaţii Jurnalistice. Toate drepturile rezervate.

Dezvaluiri.ro nu îşi asumă răspunderea pentru comentariile postate de cititori şi

conţinutul informaţiilor preluate din alte publicaţii. 

Fotografiile însoțite de simbolul 'T' sunt trucate iar cele însoțite de simbolul 'P' sunt publicitare.

Dezvăluiri.ro are ISSN 1842-7978, este tipărit la Sigma Media- București 

Politica de confidențialitate